ICCJ. Decizia nr. 1765/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1765/2006
Dosar nr. 10399/1/2005
(nr. vechi 2504/2005)
Şedinţa publică din 19 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 74 din 27 ianuarie 2005 a Tribunalului Covasna s-au respins excepţiile netimbrării, prematurităţii, lipsei de calitate procesuală activă şi prescripţiei dreptului la acţiune.
S-a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta SC M. SA cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe şi pârâta A.P.V.A.S., cu sediul în Bucureşti a fost obligată la despăgubiri în sumă de 43.259 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul valutar de la data plăţii, comunicat de B.N.R., la care se adaugă suma de 4.895.500 lei.
S-a respins acţiunea pentru suma de 137.381.500 lei şi pârâta a fost obligată la 99.147.342 lei cheltuieli de judecată.
Hotărârea a fost confirmată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 83 din 5 mai 2005, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond.
S-a reţinut în considerentele deciziei că nu este întemeiată excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Covasna, întrucât art. 5 şi art. 10 pct. 4 C. proc. civ., se referă la competenţa teritorială de drept comun şi la competenţa teritorială alternativă şi nu la competenţa teritorială exclusivă, iar pârâta a invocat-o după prima zi de înfăţişare.
Cu privire la excepţia prematurităţii s-a reţinut că procedura prealabilă a fost îndeplinită prin adresa nr. 1727 din 3 iunie 2004 emisă anterior introducerii acţiunii, dar pârâta a refuzat să se prezinte conform procesului verbal de conciliere nr. 1727 din 25 iunie 2001.
Pe fondul litigiului s-a reţinut că forma specială de răspundere pentru evicţiune prevăzută de OUG nr. 88/1997 cu modificările aduse prin Legea nr. 99/1999 nu derogă de la prevederile art. 1084 C. civ.
S-a avut în vedere că nu se justifică solicitarea pârâtei de a plafona cuantumul despăgubirilor la suma cu care este înregistrat imobilul în contabilitate în raport de prevederile art. 324 din OUG nr. 88/1997 referitoare la răspunderea instituţiei publice implicate în privatizare.
Împotriva acestei decizii, pârâta A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi a solicitat modificarea în tot a acesteia, admiterea apelului, anularea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă SC M. SA a solicitat respingerea recursului cu motivarea că în mod corect au fost respinse excepţiile invocate, iar pe fondul litigiului pârâta trebuie să suporte repararea integrală a prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului din litigiu.
A susţinut recurenta că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta este o acţiune personală patrimonială supusă regulilor înscrise în art. 5 C. proc. civ., astfel competenţa teritorială revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâta, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia comercială. Că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială alternativă, întrucât se urmăreşte valorificarea unui drept patrimonial printr-o acţiune personală, întemeiată pe dispoziţiile art. 324 din Legea nr. 99/1999.
Critica nu este întemeiată .
În mod corect instanţa de apel a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Covasna în raport de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., este o excepţie relativă care putea fi invocată până la prima zi de înfăţişare în condiţiile art. 136 şi 137 C. proc. civ., chiar dacă nu s-ar aplica prevederile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., aşa cum recurenta a susţinut.
S-a invocat că excepţia de prematuritate este întemeiată întrucât art. 324 din OUG nr. 88/1997 modificată prin titlul I al Legii nr. 99/1999, la alin. (2) prevede că instituţiile publice implicate vor plăti societăţilor comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar procedura prealabilă s-a efectuat fără îndeplinirea acestei condiţii în privinţa sentinţei civile nr. 81 din 11 februarie 2004 a Judecătoriei Târgu Secuiesc.
S-a susţinut că data convocării pentru conciliere a fost fixată de reclamantă cu nerespectarea termenului de 15 zile de la primirea actelor prevăzut de art. 7202 C. proc. civ., alin. (3) şi nici a termenului de 30 de zile stipulat de alin. (5) de la data convocării până la acţionarea în instanţă.
Nici această critică nu este întemeiată.
Procedura prealabilă a concilierii directe prevăzută de art. 7201 şi urm. C. proc. civ., înainte de introducerea cererii de chemare în judecată în litigiile evaluabile în bani în materie comercială nu trebuie transformată într-o piedică în calea liberului acces la justiţie a părţilor şi valorificarea drepturilor patrimoniale ale creditorilor şi nici nu trebuie privită într-un formalism excesiv.
Aşa fiind, chiar dacă la data formulării acţiunii, sentinţa civilă nr. 81 din 11 februarie 2004 a Judecătoriei Târgu Secuiesc nu era definitivă şi irevocabilă conform art. 324 din OUG nr. 88/1997, această cerinţă a fost îndeplinită ulterior, aşa cum recunoaşte şi pârâta în cererea de recurs.
Pentru aceleaşi raţiuni şi având în vedere că scopul urmărit de legiuitor a fost îndeplinit, nu poate fi reţinută nici critica recurentei referitoare la nerespectarea termenului de 15 zile şi respectiv 30 de zile prevăzut de art. 7201 alin. (3) şi (5) C. proc. civ.
Pe fondul litigiului s-a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât dispoziţiile legale se referă la valoarea contabilă a bunurilor ce au fost restituite în natură şi nu la valoarea de circulaţie. Că prin contractul de vânzare cumpărare a vândut acţiuni reprezentând 39,94 % din valoarea capitalului social al SC M. SA şi nu un pachet reprezentând 100 % din capitalul social.
A invocat recurenta că nu are un drept de proprietate asupra activelor societăţii şi deci nu poate să garanteze pe cumpărător pentru evicţiune în cazul pierderii acestora.
Recurenta a precizat că în cazul în care instanţa va face aplicarea art. 324 din Legea nr. 99/1999, repararea prejudiciului creat reclamantei trebuie apreciată raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societăţii, respectiv valoarea contabilă a acestuia.
Criticile nu sunt întemeiate.
Prin contractul de vânzare cumpărare acţiuni încheiat la 23 decembrie 1997, recurenta A.V.A.S. succesoare în drepturi şi obligaţii a fostei A.P.A.P.S. a vândut 39,94 % din acţiunile deţinute de SC M. SA în urma procesului de privatizare reglementat de Legea nr. 55/1995, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 37/1997.
Intimata-reclamantă SC M. SA, în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale a preluat toate bunurile din patrimonial fostei I.M.P. Covasna, care au aparţinut statului, printre care şi imobilele din spaţii, care au fost restituite foştilor proprietari.
Ulterior, prin sentinţa nr. 1284 din 11 decembrie 2002 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, intimata reclamantă a fost obligată să lase în deplină posesie şi proprietate imobilele înscrise în CF 2872 Târgu Secuiesc nr. top 760/1, casă de locuit P + 1 şi curte în suprafaţă de 629 mp către proprietara acestora, hotărârea rămasă irevocabilă şi pusă în executare conform procesului verbal din 15 aprilie 2003.
Reclamanta a formulat acţiunea ce formează obiectul litigiului dedus judecăţii prin care a solicitat despăgubiri reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a restituirii pe cale judecătorească a imobilelor.
De menţionat că intimata reclamantă a formulat şi un capăt de cerere prin care în baza sentinţei nr. 81 din 11 februarie 2004 a Judecătoriei Târgu Secuiesc a pretins despăgubiri reprezentând echivalentul folosinţei cotei de proprietate restituită în natură pe perioada cuprinsă între data recunoaşterii dreptului de proprietate şi data predării efective a imobilelor, cerere ce a fost respinsă de instanţă.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că recurenta pârâtă este obligată să achite intimatei reclamante despăgubiri pentru imobilul restituit foştilor proprietari, dar aceasta în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei prevederile alin. (2) al art. 324 din OUG nr. 88/1997, fără însă a avea în vedere că prin art. 56 din Legea nr. 137/2004 art. 324 din OUG nr. 88/1997 a fost abrogat.
În ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor, nu se poate reţine susţinerea recurentei privind acordarea valorii contabile a bunurilor ce au fost restituite în natură, cât timp răspunderea instituţiei publice implicată în privatizare la cote de capital vândute, trebuie să fie integrală la nivelul prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului.
Aşa fiind, în mod corect recurenta pârâtă a fost obligată la plata sumei de 43.253 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul valutar de la data plăţii reprezentând contravaloarea imobilelor potrivit raportul de expertiză.
În raport de aceste considerente nu pot fi reţinute criticile prin care recurenta a invocat că în cadrul procesului de privatizare s-a transferat dreptul de proprietate asupra pachetului de acţiuni deţinut de stat la societăţile comerciale şi nu asupra activelor din patrimoniul acestora, respectiv bunuri imobile şi nici cele prin care s-a susţinut că nu poate să garanteze pe cumpărător pentru evicţiune, în cazul pierderii acestora.
Aşa fiind, urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 83/ Ap din 5 mai 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1815/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1708/2006. Comercial → |
|---|
