ICCJ. Decizia nr. 265/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.265/2006
Dosar nr. 3799/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, reclamanta S.N.G.N. R. SA a chemat în judecată pârâta SC D.S. SA solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.765.179.229.971 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, pentru plata cu întârziere a preţului gazelor naturale furnizate şi a serviciilor de înmagazinare a gazelor naturale şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat ca fiind succesoarea universală, potrivit HG nr. 575/2001, a fostelor SC E. SA Mediaş şi S.N.D.G.N. D. SA Ploieşti, a furnizat, în baza contractelor, precum şi actelor adiţionale la contracte, gaze naturale şi servicii de înmagazinare subterană a gazelor naturale. Preţul gazelor naturale furnizate şi tariful serviciilor de înmagazinare au fost plătite de către pârâtă, însă cu întârziere faţă de termenele de scadenţă contractuale. În drept, art. 5 Cap. VI din contract; pct. 7.3 din contract, art. 18 alin. (2) din contract, precum şi actele adiţionale.
În şedinţa publică din 15 septembrie 2004, Curtea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale faţă de dispoziţiile art. 1 pct. 11 din Legea nr. 195/2004, prin care se arată că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe, cu excepţia proceselor şi cererilor în materie comercială aflate pe rolul curţilor de apel, în primă instanţă, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei. Faţă de aceste dispoziţii legale coroborate cu dispoziţiile art. 158 şi art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Curtea de Apel a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti acţiunea a fost înregistrată la data de 7 octombrie 2004.
La dosar s-a depus raportul de expertiză contabilă judiciară având ca obiectiv verificarea calculelor efectuate de reclamantă prin care s-a ajuns la suma de 1.765.179.229.971 lei, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere la plata facturilor de achiziţie gaze naturale aferente anului 2000.
Prin sentinţa comercială nr. 579 din 3 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.N.G.N. R. SA Mediaş, împotriva pârâtei SC D.S. SA Bucureşti, ca rămasă fără obiect şi s-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamanta S.N.G.N. R. SA Mediaş, considerând-o netemeinică şi nelegală sub aspectul cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, prin cererea introductivă de chemare în judecată, a solicitat obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 1.765.179.229.971 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, pentru plata cu întârziere a preţului gazelor naturale furnizate şi a tarifelor privind serviciile de înmagazinare subterană a gazelor naturale, cu cheltuieli de judecată. Din expertiza contabilă administrată, rezultă că, la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la anularea, în temeiul OUG nr. 37 din 19 mai 2004, pârâta intimată datora penalităţile în cauză şi, ca urmare, era în culpă procesuală în legătură cu plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, astfel că, instanţa de fond trebuia, în temeiul articolului 274 C. proc. civ., să oblige intimata pârâtă la plata sumei de 17.679.887.230 lei, achitată prin O.P. anexat la dosarul primei instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 585 din 7 septembrie 2005 admite apelul declarat de apelanta reclamantă S.N.G.N. R. SA.
Schimbă, în parte, sentinţa comercială atacată, în sensul că admite cererea de cheltuieli de judecată a reclamantei şi, drept urmare, obligă pârâta la plata sumei de 17.679.887.230 lei vechi, reprezentând taxă de timbru, către reclamantă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei comerciale atacate.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal şi motivat, pârâta SC D.S. SA Bucureşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând, în esenţă că, instanţa de apel, în mod greşit a admis apelul reclamantei şi a obligat-o la plata sumei de 17.679.887.230 lei cheltuieli de judecată în condiţiile în care în speţă, acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, ca urmare aplicării OUG nr. 37/2004, prin anularea penalităţilor de întârziere la plată fără a lua în consideraţie aplicabilitatea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) pct. c din Legea nr. 146/1997.
În consecinţă, recurenta pârâtă, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi respingerea apelului reclamantei.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că pârâta a căzut în pretenţii şi că potrivit prevederilor art. 274 C. proc. civ. trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru întrucât pretenţiile reclamantei au fost întemeiate, însă executarea lor a rămas fără obiect prin OUG nr. 37/2004, care le-a anulat.
Potrivit art. 23 alin. (1) pct. c din Legea nr. 146/1997 sumele reprezentând contravaloarea taxelor de timbru şi care au fost achitate se restituie la cererea petiţionarului când acţiunea sau cererea a rămas fără obiect, în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale.
Cum instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei ca rămasă fără obiect în condiţiile aplicării OUG nr. 37/2004, reclamanta avea deschisă calea recuperării taxelor de timbru conform prevederilor art. 23 alin. (1) pct. c din Legea nr. 146/1997.
În speţă, pârâta nu a căzut în pretenţii pentru a fi aplicate dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul pârâtei, va modifica Decizia atacată în sensul respingerii apelului reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC D.S. SA Bucureşti.
Modifică Decizia nr. 585 din 7 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială în sensul că respinge apelul declarat de S.N.G.N. R. SA Mediaş, împotriva sentinţei comerciale nr. 579 din 3 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 28/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 261/2006. Comercial → |
|---|
