ICCJ. Decizia nr. 2711/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2711/2006
Dosar nr. 17198/1/2005
(nr. vechi: 4264/2005
Şedinţa publică din 29 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul F.T. a chemat în judecată societatea comercială C. SA BUFTEA şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ., că nu a fost atestat dreptul de proprietate al societăţii asupra terenurilor conform dispoziţiilor HG nr. 834/1991, iar în temeiul art. 131 alin. (21) şi (23) din Legea nr. 31/1990 şi art. 322 alin. (1) din Legea nr. 99/1999 să se constate nulitatea absolută a tuturor înregistrărilor, menţiunilor şi actelor juridice privind majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor aparţinând societăţii, pentru fraudă la lege.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 12074 din 1 noiembrie 2004, a admis excepţia inadmisibilităţii pentru primul capăt al acţiunii, a admis în parte cel de-al doilea capăt de cerere astfel cum a fost precizat şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 precum şi a actului adiţional nr. 28 din 31 mai 2002.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de constatare a nulităţii absolute a actelor de înregistrare de la pct. 3 - 7 din precizarea de acţiune de la dosarul de fond cu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a stabilit că solicitarea de a se constata că nu s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor societăţii tinde la constatarea unei situaţii de fapt, iar pentru al doilea capăt de cerere a stabilit că legea prevede o procedură specială derogatorie de la dreptul comun pentru majorarea capitalului social al societăţilor comerciale supuse privatizării, cu valoarea terenurilor şi că nerespectarea acestei proceduri atrage nulitatea hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 şi a actului adiţional din 31 mai 2002.
Cu referire la înregistrarea actelor menţionate la pct. 3 - 7 din precizarea de acţiune tribunalul a reţinut că aceste înscrisuri nu au caracterul unui act juridic şi ca atare nu pot fi supuse controlului instanţei.
Sentinţa a fost apelată de reclamant pentru capetele de cerere respinse, iar de pârâta SC C. SA pentru capetele de cerere admise prin care s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 şi a actului adiţional nr. 28 din 31 mai 2002.
Prin Decizia nr. 691 din 22 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, ambele apeluri. Din analiza criticilor aduse de către reclamant asupra primului capăt de cerere s-a reţinut că soluţia de respingere este corectă, întrucât prin cerere s-a urmărit, să se constate inexistenţa unei stări de fapt.
Prin precizarea de acţiune, a reţinut în continuare instanţa de apel, a fost reformulat capătul de cerere al acţiunii în sensul că nu a fost atestat dreptul de proprietate asupra terenurilor, prin certificat de atestare, conform HG nr. 834/1991, capăt de cerere inadmisibil în raport de dispoziţiile legale enunţate. Tot nefondate au fost considerate şi criticile în legătură cu respingerea capătului de cerere privind anularea tuturor actelor, înregistrărilor şi menţiunilor efectuate, întrucât prin anularea hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 şi a actului adiţional nr. 28/2002 operaţiunile de la pct. 3 - 7 din precizarea de acţiune sunt de drept lipsite de eficienţă juridică.
Apelul pârâtei a fost respins, pe considerentul că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 99/1999 prin care s-a stabilit o procedură specială de majorare a capitalului social al societăţilor care se privatizează, cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificatele de atestare a dreptului de proprietate, în condiţiile legii. Curtea a mai stabilit, în alţi termeni că, aceste societăţi comerciale îşi pot majora capitalul social cu valoarea terenurilor numai după ce s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi numai cu valoarea terenurilor menţionate în certificat. Au fost înlăturate de instanţa de apel şi criticile în legătură cu faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate are caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi precum şi argumentele aduse pentru a se demonstra că scopul legii, de a asigura dreptul statului la acţiunile corespunzătoare valorii terenurilor - este atins dacă toate terenurile aflate în patrimoniu pot fi incluse în capitalul social indiferent dacă s-a emis sau nu certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs, pârâta SC C. SA, prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în sprijinul susţinerii că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legislaţiei speciale din materia privatizării societăţilor comerciale şi a celei referitoare la certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
În esenţă, recurenta a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 35 din OUG nr. 88/1997, art. 321 – art. 322 din Legea nr. 99/1999, art. 5 din HG nr. 834/1991, care reglementează situaţia juridică a terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale la momentul privatizării acestora.
Potrivit recurentei în legătură cu situaţia juridică a terenurilor se impune distincţia între terenurile deţinute în administrare de către societatea comercială privatizată şi terenuri aflate în proprietatea societăţii comerciale privatizate, pentru acestea din urmă, care deja se află în patrimoniul societăţii existând obligaţia încluderii lor în capitalul social.
Sub aspectul situaţiei de fapt recurenta susţine că sunt două categorii de terenuri aflate în proprietatea societăţilor comerciale unele pentru care s-a emis certificat de proprietate şi altele pentru care acest certificat nu a fost emis. Această distincţie nu împiedică, în opinia sa, includerea în capitalul social întrucât art. 35 din OUG nr. 88/1997 nu instituie o obligaţie negativă de a nu majora capitalul social cu valoarea terenurilor pentru care încă nu a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, ci o obligaţie pozitivă aceea ca, după obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate ulterior privatizării, să se efectueze majorarea capitalului social cu valoarea acestora.
Concluzia recurentei faţă de argumentele prezentate în sprijinul criticii de nelegalitate invocată este că legea nu instituie o procedură specială de majorare a capitalului social care să aibă drept condiţie emiterea în prealabil a certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi că scopul legii constând în protejarea acţiunilor corespunzătoare terenurilor poate fi atins prin majorarea capitalului social indiferent dacă s-au emis sau nu acele certificate. Corecta evaluare a terenurilor potrivit criteriilor stabilite de o comisie desemnată a susţinut în continuare recurenta este confirmată şi de reprezentanţii statului român, prin A.P.A.P.S. care au participat la A.G.A. din 15 martie 2001 şi au aprobat majorarea capitalului social astfel că nu s-a încălcat nici o dispoziţie legală dacă s-a procedat la majorarea capitalului.
Pentru motivul invocat, în concluzie, recurenta a solicitat modificarea hotărârilor pronunţate în cauză în sensul respingerii acţiunii.
Intimata prin întâmpinare a examinat criticile aduse hotărârilor şi considerând că nu s-au încălcat dispoziţiile legale invocate de recurentă a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
În adevăr, societăţile comerciale, potrivit dispoziţiilor citate de recurentă, art. 35 OUG nr. 88/1997, art. 321 – art. 322 din Legea nr. 99/1999, art. 5 din HG nr. 834/1991, deţin terenurile aflate în patrimoniul lor în administrare sau în proprietate. Pentru societăţile care se privatizează legiuitorul a făcut distincţie între terenurile pentru care societatea deţine titluri de proprietate şi terenuri, pentru care, deşi se află în patrimoniul societăţilor nu s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Pornind de la această distincţie în legislaţia privind măsurile instituite pentru privatizare şi accelerarea reformei (Legea nr. 99/1999, HG nr. 834/1991, HG nr. 450/1990 şi Normele aprobate prin HG nr. 577/1999) s-a stabilit o modalitate distinctă de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor. Din acest punct de vedere instanţele anterioare au pus problema derogării acestor prevederi de la cerinţele majorării capitalului social prevăzute de legea societăţilor comerciale.
Deşi a citat dispoziţii care sunt specifice domeniului societăţilor comerciale care se privatizează, cu distincţiile referitoare la terenurile aflate în patrimoniul acestora şi, la deţinerea certificatului de proprietate, recurenta ajunge la concluzia că toate terenurilesocietăţii inclusiv cele pentru care din diverse motive nu s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate pot fi incluse în capitalul social.
Această concluzie nu-şi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 321 şi 322 din Legea nr. 99/1999 potrivit cărora „…Societăţile comerciale se privatizează fără a include în capitalul social valoarea terenurilor prevăzute la alin. (1)" (art. 321 alin. 2). „Capitalul social al societăţilor comerciale cărora li s-a aliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea terenurilor menţionate în certificat „[(art. 322 alin. (1)]. Rezultă, deci, că textele aplicabile speţei, evocate de recurentă, stabilesc o „obligaţie pozitivă" de majorare a capitalului social conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. Dovadă în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 35 alin. (2) din OG nr. 88/1997 pe care le-a citat recurenta în care se stabileşte expres că „societăţile comerciale cărora li s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor vor fi privatizate cu includerea valorii terenului în capitalul social". Prin urmare, „includerea valorii în capitalul social" sau „majorarea de drept" a capitalului social cu valoarea terenurilor (în cazul obţinerii ulterioare a certificatului de proprietate) este condiţionată de deţinerea sau de obţinerea ulterioară a certificatului care atestă proprietatea asupra terenului.
Faptul că legislaţia amintită de recurentă, OUG nr. 88/1997 şi Legea nr. 99/1999, nu a folosit noţiunea expresă de terenuri aflate în proprietatea societăţii nu prezintă nici o relevanţă câtă vreme textele citate anterior, interpretate sistematic stabilesc obligaţia de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Aceste cerinţe impuse pentru majorarea capitalului social scot în evidenţă faptul că terenurile din patrimoniul societăţilor comerciale pot fi deţinute şi cu alt titlu [(art. 321 alin. (3)]. Prin urmare obligaţia stabilită generic de art. 1 şi 5 din HG nr. 834/1991 pentru obţinerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale nu poate fi interpretată în sensul că majorarea capitalului social poate fi făcută cu valoarea terenurilor determinate după criterii de evaluare fără deţinerea certificatului de proprietate pentru simplul motiv că se află în patrimoniul societăţii comerciale.
În consecinţă, concluzia instanţelor, care s-au pronunţat anterior, potrivit căreia societăţile comerciale îşi pot majora capitalul social cu valoarea terenurilor numai după ce s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate este conformă cu dispoziţiile art. 321 - 322 din Legea nr. 99/1999. Această majorare de drept a capitalului social cu valoarea cuprinsă în certificat nu poate fi substituită prin alte modalităţi sau criterii aşa cum opinează recurenta, fără a se reţine încălcarea prevederilor legale în materia privatizării, mai sus amintite, sau fără a adăuga la aceasta, proceduri pe care legea nu le-a prevăzut.
Urmează să se reţină în acelaşi sens că votul din A.G.A. al reprezentantului A.P.A.P.S. într-un sens sau altul nu este de natură să confirme posibilitatea încălcării dispoziţiilor legale analizate sau a procedurilor pe care legea le-a prevăzut tocmai pentru a avea sub control acest domeniu al privatizării.
În consecinţă, toate argumentele aduse în sprijinul criticilor formulate împotriva deciziei din apel sunt lipsite de suport legal aşa încât recursul va fi respins ca nefondat. Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA BUFTEA împotriva deciziei nr. 691 din 29 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.065 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul reclamant FRANGU TUDOR.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2728/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2685/2006. Comercial → |
|---|
