ICCJ. Decizia nr. 2835/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2835/2006
Dosar nr. 8165/1/2006
Şedinţa publică din 6 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 2807/2004, reclamanta SC T. SA, sucursala ELECTROCENTRALE DOICEŞTI a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T. SA Târgovişte, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată să-i plătească suma de 5.920.430.628 lei reprezentând majorări de întârziere; 8.517.615.647 lei penalităţi de întârziere şi 172.475.462 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1224 din 8 iulie 2005, admite în parte cererea formulată de reclamanta SC T. SA Doiceşti şi cererea reconvenţională şi obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.950.603.089 lei majorări de întârziere, 8.517.615.647 lei penalităţi de întârziere. Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.856.500.400 lei anticipaţie actualizată cu rata inflaţiei. Compensează aceste sume datorate reciproc de către părţi şi obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.611.716.336 lei vechi, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de către părţi şi obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 134.387.462 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că pârâta a recunoscut aceste majorări şi penalităţi susţinând însă că recunoaşterea a fost determinată doar de posibilitatea de a beneficia de anularea acestora conform mai multor acte normative, respectiv OUG nr. 57/2002 şi OUG nr. 37/2004.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză a rezultat că reclamanta a calculat în mod corect majorările şi penalităţile de întârziere, respectându-se clauzele contractuale şi luându-se în considerare că în perioada soluţionării acestei cereri pârâta a achitat suma de 974.208.810 lei, pârâta ar mai datora 4.950.601.089 lei majorări de întârziere şi 8.517.615.647 lei penalităţi de întârziere.
Faţă de cererea reconvenţională a pârâtei, instanţa a reţinut şi recunoaşterea reclamantei exprimată prin concluziile scrise în sensul că este de acord cu restituirea anticipaţiei, fără însă a fi actualizată cu rata inflaţiei.
Din analiza HG nr. 168/2000 raportată la HG nr. 425/1994, instanţa a apreciat că reclamanta avea obligaţia de restituire a anticipaţiei începând cu 16 martie 2000., întrucât a beneficiar de această sumă fără drept, iar orice sumă de bani este producătoare de dobânzi conform art. 43 C. com., impunându-se ca pârâta să beneficieze şi de actualizarea acestei anticipaţii cu coeficientul de inflaţie.
Apelul pârâtei a fost admis de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, care, prin Decizia nr. 79 din 20 martie 2006, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că obligă apelanta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante 1.321.394 RON din care: 469.632 RON, majorări de întârziere şi 851.762 RON, penalităţi de întârziere în loc de 1.346.822 RON, reprezentând 495.060 RON, majorări de întârziere şi 851.762 RON, penalităţi de întârziere.
Compensează în parte obligaţiile reciproce de plată ale părţilor şi obligă apelanta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante 1.035.744 RON, rest după compensare în loc de 1.061.171 RON.
Instanţa de control judiciar a reţinut că penalităţile de întârziere s-au calculat la facturi privind furnizarea de apă fierbinte, altele decât cele la care s-au calculat majorări de întârziere de 0,2 % ţinându-se cont de prevederile contractelor 240/2001 şi 1570/2001, precum şi ale Legii Serviciilor de Gospodărie Comunală nr. 326/2001, aplicându-se acelaşi procent cu cel folosit în cazul obligaţiilor bugetare, conform art. 25 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.
Din completarea raportului de expertiză, rezultă că apelanta a mai achitat suma de 254.285.600 ROL, astfel că la data soluţionării apelului datoria acesteia faţă de intimată era de 13.213.931.136 ROL, respectiv 1.321.394 RON, din care 469.632 RON reprezintă majorări de întârziere şi 851.762 RON penalităţi de întârziere.
Urmare a compensării acestei sume cu anticipaţia actualizată datorată de intimată apelantei, rezultă că în prezent aceasta din urmă mai datorează intimatei 1.035.744 RON, rest după compensare.
În temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pârâta SC T. SA Târgovişte a declarat recurs, susţinând că, ambele instanţe au interpretat că societăţii comerciale T. SA Târgovişte nu îi sunt aplicabile prevederile OUG nr. 37/2007 privind măsuri de diminuare a arieratelor în economie, reţinând în mod eronat că nu exista contract în derulare.
Se precizează că în cursul anului 2002, SC T. SA a îndeplinit procedurile prevăzute de OUG nr. 57/2002 şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, iar dovada acestor demersuri a fost depusă la instanţa de fond la termenul din 10 septembrie 2004, din care rezultă bonitatea societăţii, îndeplinirea punctajului necesar şi a condiţiilor impuse, documente din care rezultă respectarea convenţiilor de eşalonare încheiate. Procedurile administrative prevăzute de OUG nr. 37/2007 se adresau consumatorilor cu restanţe la plata obligaţiei principale, energia termică, obligaţie îndeplinită în anul 2003, iar contract de eşalonare a datoriilor nu exista din culpa intimatei-reclamante, astfel încât SC T. SA era absolvită de îndeplinirea unor astfel de proceduri.
SC T. SA se încadrează în categoria persoanelor juridice „consumatoare de energie electrică, energie termică, apă şi gaze naturale", care au plătit integral contravaloarea facturilor reprezentând obligaţiile restante pentru consumul de energie termică.
Penalităţile de întârziere care fac obiectul litigiului au fost cauzate de nevirarea la termenele scadente a sumelor reprezentând subvenţii de la bugetul de stat şi ajutoare băneşti pentru persoanele cu venituri mici de la bugetul local, astfel că obligaţiile restante pentru care s-au calculat penalităţi au fost în fapt ale celor două autorităţi, iar nu din culpa SC T. SA.
Astfel, cum rezultă din procesul-verbal din 5 august 2002, încheiat între Primăria Târgovişte şi SC T. SA, restanţa către SC T. era de 30.357.597.000 lei. Aceasta a fost acoperită din alocaţii bugetare abia în luna decembrie 2003.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând hotărârea recurată în raport de motivele formulate de pârâtă şi înscrisurile dosarului, constată criticile acesteia ca nefiind sub incidenţa textelor de lege invocate.
Primul motiv de recurs vizează netemeinicia hotărârii, dar nu se poate reţine că instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Nici critica recurentei, în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, nu poate fi reţinută, întrucât norma de drept material invocată nu a fost nesocotită, cum în mod corect au reţinut instanţele.
Având în vedere faptul că în recurs se judecă hotărârea recurată, iar nu pretenţia propriu-zisă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T. SA Târgovişte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA Târgovişte împotriva deciziei nr. 79 din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2837/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2728/2006. Comercial → |
|---|
