ICCJ. Decizia nr. 2844/2006. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2844/2006

Dosar nr. 11247/2/2006

Şedinţa publică din 6 octombrie 2006

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 17 aprilie 2006, SC V.I. SRL Bucureşti, a solicitat, în temeiul art. 37 şi următoarele C. proc. civ.:

- strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului 7819/2005 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la o altă instanţă de acelaşi grad;

- suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea cererii de strămutare.

În temeiul art. 40 alin. (2) C. proc. civ., la 17 aprilie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a dispus suspendarea judecării cauzei şi a fixat termen de soluţionarea cererii de strămutare la 19 mai 2006.

Petenta SC V. SRL Bucureşti a depus notele de şedinţă din 15 iunie 2006, prin care a invederat că, cu ignorarea dispoziţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 14 aprilie 2006, privind suspendarea judecării cauzei. Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat la 24 mai 2006 Decizia nr. 896 în dosarul a cărui strămutare a fost cerută.

A depus în copie certificată, minuta invocată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Încheierea nr. 2214 din 15 iunie a admis cererea petentei SC V.I. SRL Bucureşti şi a dispus strămutarea judecării cauzei dosar 7819/2005 de la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, la Curtea de Apel Suceava, secţia comercială.

Instanţa a dispus şi desfiinţarea actelor de procedură îndeplinite şi a deciziei Curţii de Apel Alba Iulia nr. 896 din 24 martie 2006.

În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că există motive de bănuială legitimă, în sensul art. 37 C. proc. civ.

La 17 iulie 2006, SC C. SRL Bucureşti a formulat cerere de revizuire împotriva Încheierii nr. 2214 din 15 iunie 2006 a I.C.C.J., secţia comercială, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi anume existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, în una şi aceeaşi pricină. S-au invocat două hotărâri, Încheierea nr. 924 din 3 martie 2006 prin care I.C.C.J., secţia comercială, a respins cererea de strămutare formulată de SC V.I. SRL şi Încheierea nr. 2214 din 15 iunie 2006, pronunţată la cererea aceleiaşi părţi, prin care s-a admis cererea de strămutare.

Privitor la acelaşi dosar nr. 7819/2005, al Curţii de Apel Alba Iulia, s-a mai respins o cerere de strămutare formulată de AVAS, conform Încheierii I.C.C.J., secţia comercială, nr. 903 din 2 martie 2006.

Cererea de revizuire urmează să fie respinsă întrucât:

Potrivit art. 40 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă nici unei căi de atac.

Dispoziţia legală menţionată, ca o derogare de la dreptul comun, prevede că hotărârea pronunţată în cererile de strămutare nu este atacabilă cu nici o cale de atac.

Ca urmare, se reţine că cererea de revizuire formulată de SC C. SRL împotriva Încheierii I.C.C.J., secţia comercială, nr. 2214 din 15 iunie 2006, este inadmisibilă, astfel că motivele invocate de revizuientă nu pot fi analizate, cererea urmând să fie respinsă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., revizuienta urmează să fie obligată la plata către intimata SC V.I. SRL Bucureşti la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform chitanţei depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC C. SRL Bucureşti împotriva Încheierii nr. 2214 din 15 iunie 2006 a I.C.C.J., secţia comercială, ca inadmisibilă.

Obligă revizuienta să plătească intimatei SC V.I. SRL Bucureşti, 2000 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2844/2006. Comercial