ICCJ. Decizia nr. 2837/2006. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2837/2006

Dosar nr. 1566/2/2006

Şedinţa publică din 6 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1566/2/2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, petenta SC C. SRL Turnu Măgurele a solicitat în temeiul art. 300 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., suspendarea executării sentinţei comerciale nr. 378 din 5 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. 3998/2005.

În motivarea cererii s-a arătat că petenta a fost obligată în mod nejustificat la plata sumei de 2.293.834.298 ROL, iar achitarea acestei sume ar fi de natură să producă destabilizarea activităţii societăţii şi să determine imposibilitatea onorării salariilor a peste 400 de angajaţi.

La data de 21 martie 2006 petenta a depus precizări privind temeiul juridic al cererii, respectiv art. 403 alin. (1) şi (4) şi art. 280 C. proc. civ., având în vedere că sentinţa a cărei executare se solicită a fi suspendată are drept cale de atac apelul.

Prin încheierea din 4 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării sentinţei comerciale nr. 378 din 5 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Teleorman, formulată de petenta-apelantă SC C. SRL Turnu Măgurele.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că cererea de suspendare este neîntemeiată întrucât suma la care a fost obligată petenta reprezintă contravaloarea serviciilor prestate către intimată în urmă cu 3 ani în baza unui contract încheiat între părţi, iar contractul reprezintă legea părţilor.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta SC C. SRL Turnu Măgurele susţinând că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se află dosarul nr. 1543/2/2006 care are ca obiect apelul declarat împotriva sentinţei nr. 378 din 5 decembrie 2005 a Tribunalul Teleorman şi în cazul în care ar avea câştig de cauză, ar exista riscul să nu se mai poată întoarce executarea silită deoarece intimata SC L. SRL nu este solvabilă.

Petenta a mai susţinut că, din bilanţul său contabil rezultă că este solvabilă, încât intimata poate să execute patrimoniul său după exercitarea căilor de atac; că executarea silită va genera consecinţe negative în funcţionarea acesteia de natură să ducă la imposibilitatea onorării salariilor celor 200 de angajaţi şi a partenerilor contractuali; că suma de 2.293.843.298 ROL reprezintă restituirea prestaţiilor unui contract de consultanţă anulat prin Decizia nr. 721/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, care nu este irevocabilă fiind atacată cu recurs şi că respingerea cererii de suspendare este criticabilă deoarece contractul de consultanţă era anulat la data pronunţării încheierii recurate.

Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor incidente cauzei se reţine că motivele invocate de petentă prin cererea de suspendare nu sunt de natură a justifica suspendarea executării sentinţei comerciale nr. 378 din 5 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Teleorman.

În mod întemeiat instanţa a reţinut că motivul invocat de petentă în sensul că suma este mare şi achitarea acesteia ar duce la imposibilitatea onorării salariilor angajaţilor şi a plăţii partenerilor contractuali nu are relevanţă câtă vreme în aceeaşi situaţie ar putea fi şi intimata dacă nu-şi va recupera debitul de la petentă.

De asemenea, nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că în cazul unei eventuale întoarceri a executării, petenta nu şi-ar mai putea recupera suma la care a fost obligată prin sentinţă.

Constatând că apelul declarat de petentă împotriva sentinţei a cărei suspendare s-a solicitat, a fost soluţionat, precum şi faptul că recursul petentei împotriva deciziei nr. 721 din 3 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 2106 din 8 iunie 2006 de I.C.C.J., se apreciată că motivele de recurs invocate sub aceste aspecte, nu sunt de natură a schimba soluţia pronunţată încât sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la 4500 RON cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SRL Turnu Măgurele împotriva încheierii de la 4 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 1566/2/2006, ca nefondat.

Obligă recurenta la 4500 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2837/2006. Comercial