ICCJ. Decizia nr. 311/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.311/2006
Dosar nr. 1760/2005
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 aprilie 2004, reclamanta SC P.P. SRL a chemat în judecată pârâţii K.A., S.A. şi K.B., solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligaţi în solidar la plata sumei de 2.211.715.000 lei obligaţii pe care societatea le-a înregistrat faţă de terţi în perioada cât aceştia au fost asociaţi.
În susţinerea cererii reclamanta a arătat că pârâţii împreună cu P.M.E. au constituit societatea, iar prin actul adiţional încheiat ulterior aceştia au cesionat părţile sociale astfel că s-a transformat în societate cu asociat unic.
Prin actul de cesiune s-a stabilit că pârâţii cedenţi vor rămâne în continuare răspunzători faţă de terţi pentru obligaţiile contractate de societate până la semnarea actului de cesiune.
Mai arată că din balanţa de verificare şi a contului de profit şi pierderi pentru anul 2001, a înregistrat obligaţii faţă de terţi în cuantum de 3.686.175.591 lei, astfel încât pârâţilor le revine să răspundă proporţional cu procentul din capitalul social de 60 %, fiind achitate în totalitate către aceştia obligaţiile dobândite până la momentul actului de cesiune.
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1870 din 20 octombrie 2004, a admis excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâţi şi a respins acţiunea ca prematură, luând act şi de renunţarea la judecată faţă de pârâtul K.A.
În motivarea soluţiei instanţei de fond a reţinut că fiind un litigiu comercial evaluabil, potrivit art. 720 ind. 1 C. proc. civ., reclamanta avea obligaţia efectuării concilierii prealabile anterior promovării acţiunii, având în vedere şi dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc că în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Reclamanta a promovat apel împotriva soluţiei instanţei de fond, criticile făcând referire la faptul că invocarea excepţiei de prematuritate nu se putea face din oficiu de către instanţă, fiind o excepţie de ordine privată, urmărindu-se rezolvarea pe cale amiabilă a litigiilor comerciale patrimoniale dintre părţi care nu poate fi decât rezultatul liberului arbitru al unor particulari, statul neavând nici o intervenţie.
Ori, în speţă, s-a făcut dovada că s-a încercat rezolvarea amiabilă, dar debitorii de rea credinţă au refuzat să se prezinte.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 28 din 3 martie 2005 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit art. 7201 C. proc. civ. îndeplinirea procedurii de conciliere se realizează anterior cererii de chemare în judecată şi nu în cursul procesului.
Excepţia de prematuritate pentru neîndeplinirea concilierii directe este o excepţie de ordine publică, ce poate fi invocată şi din oficiu de instanţă, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 7201 C. proc. civ., fiind o procedură prealabilă obligatorie, o condiţie specială de exerciţiu a acţiunii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că instanţa de apel a apreciat greşit că instanţa de fond în mod corect a invocat din oficiu excepţia prematurităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca fiind inadmisibilă întrucât excepţia prematurităţii acţiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., este o excepţie de ordine privată, care nu poate fi invocată decât de partea care are interes, aceasta fiind singura persoană ale cărei interese pot fi vătămate prin neîndeplinirea procedurii de art. 7201 C. proc. civ.
Se mai susţine că s-a făcut dovada că s-a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, dar pârâţii, de rea credinţă au refuzat să se prezinte.
Recurenta invocă şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2307 din 15 aprilie 2004.
Recursul este nefondat.
Prin modificarea adusă Codului de procedură civilă prin OUG nr. 138/2000 a fost introdus capitolul XIV intitulat „Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială, respectiv art. 720 ind. 1 – art. 720 ind. 10.
Astfel potrivit textului precizat „în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte".
În scopul arătat la alin. (1) „reclamantul va convoca partea adversă comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea".
Din economia textului precizat, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că legiuitorul a reglementat această procedură folosind termeni imperativi, procedura prealabilă fiind obligatorie şi nu facultativă, îndeplinirea procedurii de conciliere realizându-se anterior cererii de chemare în judecată şi nu în cursul procesului, cum s-a realizat în speţă.
Faţă de caracterul imperativ al cerinţei concilierii prealabile, şi în raport de dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte consideră că, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond şi apel, excepţia de prematuritate pentru neîndeplinirea concilierii directe este o excepţie de ordine publică, ce poate fi invocată şi din oficiu de instanţă, fiind o condiţie specială de exerciţiu al acţiunii.
De reţinut că precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, invocarea unei decizii de speţă a acestei instanţe neavând relevanţă.
Raţiunile juridice şi argumentele expuse anterior, determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs să fie înlăturate ca nefondate astfel că văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.P. SRL la cabinet avocat B.C., împotriva deciziei nr. 28/ Ap din 3 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 312/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 310/2006. Comercial → |
|---|
