ICCJ. Decizia nr. 308/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.308/2006
Dosar nr. 429/2005
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 iunie 2003 reclamanta A.F.I. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata chiriei, T.V.A. şi majorări de întârziere pe perioada decembrie 1999 – 31 martie 2001.
De asemenea a solicitat să se dispună rezilierea contractului de închiriere din 22 martie 1990, cât şi evacuarea din spaţiul închiriat.
Ulterior la data de 28 august 2003, reclamanta şi-a majorat pretenţiile la suma de 3.836.429.916 lei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 1248 din 27 ianuarie 2004 a admis excepţia prematurităţii şi a respins acţiunea ca prematură reţinând că deşi s-a făcut dovada că părţile s-au întâlnit la data de 17 octombrie 2001 anterior promovării acţiunii şi a încercat soluţionarea diferendului, această conciliere nu poate fi reţinută ca valabilă în cauza de faţă pentru că se referă la altă sumă şi altă perioadă fiind încălcate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt.
Astfel se susţine că intimata pârâtă a fost invitată la conciliere la data de 17 octombrie 2001 şi a recunoscut sumele înscrise în adresa din 20 septembrie 2001 în ceea ce priveşte debitul din chirie, specificând că lasă la aprecierea instanţei rezolvarea litigiului asupra sumelor reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere.
Se mai susţine că prin invitaţia din 17 octombrie 2001, intimata a fost chemată la conciliere pentru debitul în valoare de 1.297.875.072 lei corespunzător perioadei noiembrie 1999 – iulie 2000, februarie 2001 – decembrie 2001.
Mai mult prin adresa din 22 iulie 2002 intimata a solicitat punerea în executare a sentinţei civile nr. 4958 din 5 aprilie 2002, şi încheierea unui act adiţional.
Prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat în realitate obligarea intimatei la plata sumelor care au făcut obiectul concilierii din data de 17 octombrie 2001, pentru ca ulterior să fie reactualizată, instanţa de fond având la îndemână dispoziţiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 530 din 22 noiembrie 2004 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prin acţiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.522.935.735 lei chirie restantă, T.V.A. şi majorări pentru perioada decembrie 1999 – 31 martie 2001. Ulterior, şi-a precizat pretenţiile solicitând 3.836.429.916 lei reprezentând chirie restantă, T.V.A. şi majorări aferente calculate pentru perioada februarie 2000 – 30 iunie 2003.
Prin adresa din 20 septembrie 2001, pârâta a fost convocată la conciliere pentru debit chirie 427.805.867 lei, debit T.V.A. 82.726.769 lei, majorări chirie 117.383.113 lei şi majorări T.V.A. 15.597.402 lei, datorate în baza contractului de închiriere din 22 august 1990, fără a se preciza perioada când îi corespunde debitul respectiv, iar procesul verbal de conciliere din 17 octombrie 2001 face referire la un debit rezultând din chirie şi T.V.A. în valoare de 473.778.759 lei, sumă care nu mai corespunde cu invitaţia la conciliere.
În concluzie instanţa de apel a precizat că nu se poate considera că procedura concilierii a fost îndeplinită în cauză din moment ce o parte a debitului solicitat este ulterioară datei de 17 octombrie 2001, iar pentru cealaltă parte, nu se poate stabili dacă a făcut sau nu obiectul concilierii din 17 octombrie 2001, în convocator nefiind specificată perioada pentru care s-au calculat pretenţiile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că au fost calculate dispoziţiile art. 109 alin. (2) şi art. 7201 C. proc. civ., întrucât aceste texte nu prevăd imperativ faptul că o neconcordanţă cu privire la câtimea obiectului litigiului intervenită în afara procesului civil trebuie sancţionată prin admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 7201 alin. (2) „reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea".
Din economia textului precizat, rezultă că datele înscrise în încercarea de conciliere prealabilă trebuie să corespundă întocmai cu obiectul şi valoarea cererii eventualei acţiuni precum şi calculul prin care s-a ajuns la determinarea valorii cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.
Sunt norme imperative care trebuiesc respectate întocmai neavând relevanţă că după introducerea acţiunii se poate majora câtimea pretenţiilor în condiţiile art. 132 C. proc. civ. sau că în apel pot fi solicitate venituri ajunse la termen.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel nu se poate considera că procedura concilierii a fost îndeplinită conform art. 7201 C. proc. civ. din moment ce o parte a debitului solicitat este ulterioară datei de 17 octombrie 2001, iar pentru cealaltă parte, nu se poate stabili dacă a făcut sau nu obiectul concilierii din 17 octombrie 2001, nefiind specificată perioada pentru care s-au calculat pretenţiile, iar o parte din debit a făcut obiectul altei judecăţi.
În aceste condiţii, se apreciază că instanţele au făcut o corectă apreciere a dispoziţiilor legale în materia concilierii probabile astfel că văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.I. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 530 din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 310/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 259/2006. Comercial → |
---|