ICCJ. Decizia nr. 318/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.318/2006
Dosar nr. 2879/2005
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 15937 din 9 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a dispus admiterea în parte a cererii reclamantei A.F.I. Bucureşti cu sediul social în Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC E.S.P. SRL cu sediul social în Bucureşti şi a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti. De asemenea a mai dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 11.370,45 dolari S.U.A., în lei la data plăţii, cu titlu de contravaloare lipsă folosinţă pentru perioada mai 2000 – septembrie 2003 şi respingerea cererii privind plata penalităţilor de întârziere ca neîntemeiată.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că reclamanta est administratorul imobilului situat în Bucureşti, imobil cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă, care este folosit de pârâtă fără a avea un contract de închiriere sau de asociere încheiat cu reclamanta. Din înscrisurile prezentate de reclamantă reiese că pârâta a avut un contract de asociere în participaţiune încheiat cu SC C. S.C.A., iar ulterior spaţiul în litigiu a trecut în administrarea C.G.M.B. – A.F.I. Bucureşti. Prin preluarea spaţiului în baza dispoziţiei P.G. nr. 105, s-a întocmit fişa de calcul din 6 august 1998, în baza căreia contravaloarea lipsei de folosinţă pentru spaţiul ocupat de pârâtă până la încheierea unui contract de închiriere a fost stabilită la suma de 367,63 dolari S.U.A. lunar, fişa de calcul fiind comunicată pârâtei, fără însă a fi achitate sumele solicitate.
În condiţiile în care pârâta a ocupat şi ocupă spaţiul în litigiu ce se află în administrarea reclamantei a fost admisă numai în parte cererea reclamantei şi pârâta obligată la plata sumei de 11.370,45 dolari S.U.A. – în lei la data plăţii, contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada mai 2000 – septembrie 2003 şi a fost respinsă obligarea la plata penalităţilor cu motivarea că între părţi nu a existat un contract care să stipuleze o astfel de obligaţie în sarcina pârâtei. Deoarece pârâta a folosit spaţiul fără titlu, s-a dispus şi evacuarea ei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 419 din 18 mai 2005 a luat act de renunţarea apelantei SC E.S.P. SRL la judecata apelului împotriva sentinţei comerciale nr. 15937 din 9 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A.F.I. Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa ceastă hotărâre instanţa de apel a stabilit că în temeiul art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea apelantei SC E.S.P. SRL la judecarea apelului.
Apelanta A.F.I. Bucureşti prin singurul motiv de apel, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul obligării pârâtei SC E.S.P. SRL la plata daunelor în sumă totală de 12.030,48 dolari S.U.A. Având în vedere lipsa unei clauze penale încheiată de cele două părţi, în mod corect prima instanţă a respins cererea de obligare a pârâtei la plata penalităţilor. Apelanta nu a arătat, nici în faţa instanţei de fond şi nici prin cererea de apel, faptul că daunele pretinse se raportează la dobânda legală, calculată conform OG nr. 9/2000 sau se referă la devalorizarea monedei naţionale, prin raportare la indicele de inflaţie.
Împotriva deciziei nr. 419 din 18 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au promovat recurs atât reclamanta A.F.I. Bucureşti cât şi pârâta SC E.S.P. SRL.
Astfel, reclamanta A.F.I. Bucureşti a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul că în mod greşit nu au fost acordate daunele în cuantum de 12.030,48 dolari S.U.A., calculate conform H.C.G.M.B. nr. 221/1998, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La rândul său, pârâta SC E.S.P. SRL, a precizat că deşi a renunţat la calea de atac a apelului datorită taxei de timbru mari, totuşi, pretenţiile reclamantei A.F.I. nu sunt justificate, nefăcând dovada calităţii de administrator a spaţiului, invocând ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererile de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondate recursurile declarate de ambele părţi, pentru următoarele considerente:
Instanţele judecătoreşti anterioare, printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor care au decurs din ocuparea spaţiului de către pârâtă, precum şi limitele răspunderii care se impune.
Este de necontestat că pârâta SC E.S.P. SRL prin întâmpinarea depusă în faza procesuală a apelului, la data de 21 aprilie 2004 a solicitat expres renunţarea la calea de atac a apelului, iar instanţa a luat act de această manifestare de voinţă. În acest context, examinarea motivelor de recurs nu va mai fi efectuată, fiind menţinute argumentele din hotărârea judecătorească anterioară.
Nejustificată este şi critica formulată de reclamantă, prin aceea că instanţele au stabilit o reală situaţie de fapt şi de drept, amplu documentată şi bine argumentată, care în esenţă a avut la bază teza că în lipsa unei clauze penale stabilită în baza liberului consimţământ al pârâţilor nu poate exista obligarea pârâtei la plata penalităţilor.
Raţiunile juridice expuse determină ca toate criticile formulate de ambele recurente împotriva deciziei nr. 419 din 18 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, să fie înlăturate ca neîntemeiate, nefiind îndeplinite nici una din cerinţele dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.S.P. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 419 din 18 mai 2005, pronunţată de Curta de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a inadmisibil.
Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.I. Bucureşti, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 320/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 317/2006. Comercial → |
|---|
