ICCJ. Decizia nr. 339/2006. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.339/2006

Dosar nr. 1278/2005

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A.Ţ.A. SA a chemat în judecată pe pârâţii A.N.D. şi C.J.N., solicitând obligarea pârâtului care are în administrare sectorul de drum D.J. la plata sumei de 43.539 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri plus cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că a încheiat cu SC S. SA poliţele de asigurare din 11 septembrie 2000 şi din 11 septembrie 2000, pentru autotractorul şi semiremorca iar la data de 9 august 2001, circulând pe D.N. 2 au fost implicate într-un accident rutier în care au ars în totalitate şi că accidentul s-a produs ca urmare a intrării în intersecţie a autoturismului condus de I.V., fără ca acesta să acorde prioritate şi că din procesul verbal încheiat de organele de poliţie rezultă că la data procedurii accidentului lipsea indicatorul care reglementa prioritatea, motiv pentru care s-a produs accidentul şi că a plătit asiguratului suma de 43.359 dolari S.U.A. şi se subrogă în drepturile acestuia potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1996, iar la termenul de la 28 octombrie 2003 a chemat în judecată şi pe C.J.I.

Prin sentinţa nr. 813/E/2004, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor A.N.D. şi C.J.N. şi a respins ca nefondată acţiunea faţă de C.J.I.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că D.J. face legătura dintre Mirceşti şi intersectează D.N. 2 în dreptul localităţii Săbăoani fiind şi limita dintre judeţul Iaşi şi Neamţ şi că numitul I.V. a intrat în intersecţia dintre D.J. şi D.N. 2 fără a respecta regulile de intrare într-o intersecţie nedirijată, în sensul de a reduce viteza şi de a acorda prioritate vehiculelor care circulau pe D.N. 2, care este un drum cu prioritate conform art. 33 alin. II din decretul nr. 328/1966, că sectorul de drum se afla în administrarea C.J.I. şi chiar dacă acesta nu a instalat indicatorul cu semnificaţia „Stop" sau „Cedează trecerea", nu poate fi ţinut să răspundă deoarece în lipsa indicatoarelor, circulaţia era reglementată de art. 33 alin. II din decretul nr. 326/1966.

Reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei nr. 813 din 25 mai 2004 a Tribunalului Neamţ, susţinând că în lipsa vreunui indicator, conducătorul auto I.V. a respectat regula prioritate de dreapta, autoturismul care a intrat în coliziune venea din stânga conducătorului autoturismului.

Prin Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Instanţa de apel a reţinut că sectorul de drum judeţean se află în administrarea C.J.I., începând cu limita judeţului Neamţ, intersecţia D.J. cu D.N. 2 se află la limita judeţului Neamţ, că potrivit art. 14 din decretul nr. 325/1966, la schimbarea direcţiei de mers, conducătorii autovehiculelor vor lua toate măsurile pentru a nu periclita circulaţia celor care folosesc drumul public, iar, potrivit art. 15 alin. (1) orice conducător care se aproprie de o intersecţie a drumurilor publice trebuie să îşi mărească atenţia pentru a evita orice accident, aceste dispoziţii fiind obligatorii oricare ar fi fost regimul de circulaţie într-o intersecţie şi că autoturismul depăşise deja zona de intrare în intersecţie, când s-a produc accidentul, conducătorul auto I.V. nerespectând dispoziţiile art. 14 şi 15 din decretul nr. 328/1966.

Reclamanta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti a declarat recurs împotriva deciziei nr. 5 din 20 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, susţinând că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii, că în lipsa semnalizării, se aplicau reglementările speciale cu privire la intersecţia nesemnalizată, că la intrarea în intersecţie conducătorul autoturismului a aplicat regula priorităţii de dreapta, ca în orice alt loc nesemnalizat, potrivit art. 15 alin. (2) din decretul nr. 328/1996 şi că în mod greşit cele două instanţe reţin vinovăţia conducătorului auto I.V. în producerea accidentului, deoarece nu a acordat prioritate de trecere, întrucât autotrenurile mergeau pe un drum cu prioritate.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: intersecţia dintre D.N. 2 şi D.J. era nedirijată, conducătorul autoturismului nu a redus viteza la intrarea în intersecţie, potrivit art. 33 alin. II din decretul nr. 326/1966, în vigoare la data producerii accidentului, deoarece avea obligaţia să acorde prioritate de trecere vehiculelor care veneau atât din stânga cât şi din dreapta, întrucât drumul în care pătrunsese era drum cu prioritate.

Organele poliţiei şi parchetului, care au efectuat cercetări cu privire la acest accident au reţinut că este vinovat de producerea accidentului, conducătorul autoturismului, iar lipsa indicatorului „Stop" sau „Drum cu prioritate" nu atrage culpa C.J. în administrarea căruia se află intersecţia D.J. cu D.N.", deoarece este o intersecţie nedirijată.

Faţă de cele de mai sus, rezultă că recursul este nefondat şi urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti, împotriva nr. 5 din 20 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 339/2006. Comercial