ICCJ. Decizia nr. 4190/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4190/2006
Dosar nr. 17176/2/2005
Şedinţa publică din 15 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 498 din 28 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru reclamanţii P.N. şi J.M.N. şi a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru reclamantul I.E.H., ca neîntemeiată.
A fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind excluderea asociatului P.D. din SC D.I. SRL şi a fost admisă excepţia lipsei de obiect privind lichidarea societăţii comerciale şi repartizarea în natură a patrimoniului social către asociaţii săi, şi restituirea sumei de 300.000 DM către reclamantul I.E.H.
De asemenea, a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu a SC D.I. SRL şi a fost respinsă excepţia prescripţiei privind restituirea sumei de 300.000 mărci germane către reclamantul I.E.H., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că este întemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru reclamanţii P.N. şi J.M.N., având în vedere că din conţinutul procurii nu rezultă dreptul procuratorului HGC. de a angaja avocat în apărarea drepturilor reclamanţilor P.N. şi J.M.N.
S-a mai reţinut că procura generală nu a fost apostilată în condiţiile prevăzute de OG nr. 66/1999 şi deşi s-a acordat termen în acest sens, apărătorul reclamanţilor nu a făcut dovada calităţii de reprezentant conform acestui act normativ.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind excluderea pârâtului P.D. din societate, s-a apreciat că este întemeiată faţă de sentinţa civilă nr. 3725 din 14 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care SC D.I. SRL a fost dizolvată.
Excepţia lipsei de obiect a fost considerată ca fiind întemeiată, deoarece la data de 27 februarie 2003 s-a încheiat un contract de lichidare voluntară a SC D.I. SRL.
A fost apreciată, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la suma de 300.000 mărci germane cu motivarea că acţiunea în lichidare a SC D.I. SRL este în curs de derulare.
Împotriva acestei sentinţe comerciale au declarat apel în termen legal reclamanţii şi prin Decizia comercială nr. 184 din 5 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul declarat de reclamanţii H.I.E., N.P. şi N.J.M., a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile OG nr. 66/1999 nu se aplică procurii în cauză şi că modul de formulare a procurii include şi împuternicirea lui HGC. de a angaja avocat în vederea apărării drepturilor reclamanţilor P.N. şi J.M.N.
S-a reţinut că în mod neîntemeiat a fost admisă de instanţa de fond excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului reclamanţilor P.N. şi J.M.N. şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea faţă de aceştia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.D.
Recurentul nu şi-a motivat în drept recursul, dar din dezvoltarea acestuia rezultă că se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru P.N. şi J.M.N., având în vedere că procura este generală şi nu este apostilată, precum şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu a SC D.I. SRL Bucureşti raportat la sentinţele nr. 3725 din 14 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, nr. 2171 din 04 septembrie 2003 şi nr. 2358/2003 pronunţată de Judecătoria Buftea precum şi Decizia nr. 27 din 13 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
S-a mai susţinut că afirmaţiile apelanţilor – reclamanţi de fraudă şi folosirea fondurilor societăţii comerciale în interesul pârâtului sunt nefondate.
Reclamantul H.I.E. a depus întâmpinare invocând excepţia anulării recursului, ca netimbrat, şi excepţia nulităţii recursului pentru lipsa menţiunilor prevăzute de art. 3021, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate Înalta Curte apreciază că recursul formulat de pârâtul P.D. nu este fondat, Decizia instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
Instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect prevederile OG nr. 66/1999 şi dispoziţiile art. 67, 68 C. proc. civ., în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru N.P. şi N.J.M.
Potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din OG nr. 66/1999 prezenta convenţie nu se aplică documentelor întocmite de agenţii diplomatici sau consulari.
În aceste condiţii, dispoziţiile OG nr. 66/1999 nu se aplică procurii în cauză, aceasta fiind dată în faţa consultantului consular german de la Ambasada R.F.G. din Port of Spain – agent consular al unuia din statele părţi la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961.
Termenii folosiţi în cuprinsul procurii include, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel posibilitatea procuratorului de a angaja avocat pentru a apăra drepturile reclamanţilor P.N. şi J.M.N. în faţa instanţelor române.
Constatând că excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului reclamanţilor P.N. şi J.M.N. a fost admisă în mod neîntemeiat instanţa a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi a dispus admiterea apelului desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Analizarea celorlalte motive de recurs nu se mai impune, faţă de modul de soluţionare a primului motiv şi faţă de faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cealaltă excepţie şi pe fondul cauzei pentru ca Decizia să poată fi supusă controlului jurisdicţional sub acest aspect.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul P.D., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CD E
Respinge recursul declarat de pârâtul P.D. împotriva deciziei nr. 184 din 5 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4197/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4189/2006. Comercial → |
|---|
