ICCJ. Decizia nr. 4189/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4189/2006
Dosar nr. 12191/1/2006
Şedinţa publică din 15 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 30 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Comercial Mureş, s-a admis în parte cererea introdusă de reclamantul Boar Ioan, împotriva pârâtei SC V.P. SRL Reghin constatându-se nulitatea absolută a actelor adiţionale de modificare a actului constitutiv al pârâtei, acte încheiate la 8 decembrie 2004 şi 20 decembrie 2004, respingându-se celelalte capete de cerere privind nulitatea procesului verbal din 15 iunie 1998 şi actul adiţional nr. 1.
Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat dizolvarea societăţii pârâte, dispunându-se deschiderea procedurii judiciare de lichidare.
Instanţa a reţinut că în raport de probele administrate că actele adiţionale din 5 decembrie 2004 şi din 20 decembrie 2002, care au avut obiect recodificarea obiectului de activitate al societăţii, respectiv deschiderea unui punct de lucru în localitatea Gurghiu şi prelungirea mandatului administratorului începând cu data de 1 decembrie 2004, sunt nule, încălcându-se prevederile art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Pe de altă parte aceste acte nu au fost semnate de reclamant.
Constatându-se nulitatea acestora, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare.
Instanţa, a constatat şi a reţinut că majorarea capitalului social prin aportul în natură a autoturismului Mercedes Benz D 124 adus de către pârât s-a făcut legal ca urmare a procesului verbal încheiat la 15 iunie 1995.
În aceste condiţii s-a apreciat că actul adiţional nr. 1 autentificat sub nr. 1605/03 iulie 1998 nu este afectat de nulitate.
Cât priveşte capătul de cerere referitor la constatarea dizolvării societăţii comerciale, instanţa a reţinut că cererea este întemeiată în raport de prevederile art. 227 din Legea nr. 31/1990 şi art. 4 din statutul societăţii care a stabilit expres termenul de 10 ani pentru funcţionarea societăţii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Reclamantul critică sentinţa sub aspectul respingerii capătului de cerere privind constatarea nulităţii procesului verbal din 15 iunie 1998 şi implicit a actului adiţional nr. 1 încheiat la 3 iulie 1997, susţinând că majorarea de capital nu putea fi realizată decât cu respectarea art. 191 şi 194 din Legea nr. 31/1990, în adunarea generală a asociaţilor şi nicidecum în baza unor înscrisuri semnate doar de unul dintre asociaţi.
În privinţa autoturismului se susţine netemeinicia sentinţei prin care s-a reţinut nejustificat că acest lucru a fost adus ca aport la majorarea de capital, în exclusivitate de către pârât.
Pârâtul a declarat apel în numele SC V.P. SRL Reghin, criticând sentinţa în sensul reţinerii eronate a stării de fapt şi anume că perioada de funcţionare a societăţii, a fost de 10 ani şi nu aceea de 99 ani, stabilită prin actul adiţional din 8 septembrie 2005.
S-a mai invocat şi nelegalitatea sentinţei invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990.
Analizând temeinicia şi legalitatea sentinţei prin prisma criticilor formulate, Curtea, prin Decizia nr. 41/ A din 30 mai 2006, pronunţată în dosarul nr. 279/2006/ CCA a admis apelul reclamantului şi a respins pe cel introdus de pârât în numele SC V.P. SRL Reghin.
Pe cale de consecinţă, sentinţa a fost schimbată, în sensul constatării nulităţii absolute a procesului verbal încheiat la 15 iunie 1998, precum şi a actului adiţional nr. 1 din 3 iulie 1997, autentificat sub nr. 1605/1998, menţinându-se restul dispoziţiilor.
Pârâta apelantă a fost obligată la 350 lei cheltuieli de judecată către reclamantul apelant.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut:
Din analiza probelor administrate, rezultă că instanţa a ignorat înscrisul din care rezultă că autoturismul a fost cumpărat la 7 mai 1998 pentru SC V.P. SRL şi anume factura nr. 1353, ca aport în natură pentru majorarea capitalului acestei societăţi, făcându-se expres menţiunea în DECLARAŢIA VAMALĂ, că acest aport este conform OG nr. 92/1993, beneficiindu-se astfel de facilităţile vamale şi fiscale prevăzute de acest act normativ.
Aşa fiind, instanţa de apel a reapreciat starea de fapt şi a constatat că se impunea constatarea nulităţii actelor subsecvente şi anume: procesul verbal din 15 iunie 1998 şi actul adiţional nr. 1 autentificat sub nr. 1605/1998.
Acest proces verbal s-a constatat a fi nul şi în raport de art. 191 şi 193 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, deoarece a fost semnat de pârâtul apelant în numele pretinsului consiliu de conducere – inexistent.
Instanţa a mai apreciat că în cauză greşit s-a apreciat aportul exclusiv în natură al pârâtului din moment ce adunarea generală şi nu asociatul decide asupra modificărilor părţilor sociale şi a aporturilor în natură a asociaţilor.
În atare situaţie instanţa de apel a reţinut şi constatat şi nulitatea actului adiţional nr. 1, apreciind că acest act nu a fost adoptat de adunarea generală prin hotărâre aşa cum prevede art. 2004 din Legea nr. 31/1990.
În ceea ce priveşte apelul pârâtului, s-a apreciat că acesta este nefondat, starea de fapt reţinută de instanţă, în ceea ce priveşte durata stabilită pentru funcţionarea societăţii fiind corectă.
Funcţionarea societăţii a fost prevăzută în statut şi a expirat la 20 noiembrie 2004, iar susţinerea apelantului formulată în sensul că ar fi existat o acceptare tacită a reclamantului, în privinţa continuării activităţii, nu rezultă nici din pretinsa „Notificare" şi nici din alte probe.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtul B.I.G. a introdus recurs în numele SC V.P. SRL, şi în nume propriu invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, în esenţă, recurenţii invocă, nepronunţarea instanţei de apel asupra apelului introdus în nume propriu de pârât şi nepronunţarea cu privire la motivul de apel, privind legalitatea actului adiţional din 8 septembrie 2005.
Recurenţii susţin că pe de o parte hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină iar pe de altă parte este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale prevăzute de OG nr. 92/1990 şi ale Legii nr. 31/1990 în ceea ce priveşte constatarea nulităţii procesului verbal din 15 iunie 1998, a actului adiţional nr. 1 autentificat sub nr. 1605 din 3 iulie 1998 şi a art. 227 lit. e) din aceeaşi lege, în ceea ce priveşte constatarea dizolvării societăţii.
Criticile sunt nefondate.
În condiţiile reglementării cuprinse în art. 261 C. proc. civ., motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 urmează a fi apreciat, în raport cu obligaţia instanţei, de a-şi motiva în fapt şi în drept hotărârea, arătând în considerente argumentele reţinute ca fundament pentru soluţia adoptată.
În calea devolutivă a apelului, instanţa a reţinut că B.I.G. a declarat apel pentru SC V.P. SRL şi nu şi în nume propriu, situaţie în care s-a pronunţat în acest cadru procesual.
Instanţa de recurs reţine că în nume propriu pârâtul nu a declarat apel, astfel că moisso medio nu poate declara recurs.
Nici recurenta, nu poate invoca legal, prin cererea de recurs decât acele nelegalităţi ce ţin de poziţia sa procesuală.
Din motivarea deciziei atacate cu recurs, rezultă considerentele de fapt şi de drept care au determinat respingerea apelului recurentei pârâte şi admiterea apelului reclamantei intimate, cu consecinţa schimbării soluţiei primei instanţe, fiind astfel posibil de a se exercita controlul judiciar în recurs.
Astfel, sub aspectul netemeiniciei sentinţei s-a apreciat ca fiind greşită starea de fapt, privind achiziţionarea autoturismului Mercedes Benz şi modul în care s-a inclus ca aport în natură, indicându-se actele de cumpărare şi Declaraţia Vamală, care atestă că acesta a fost dobândit pentru societate, care a beneficiat de facilităţile vamale şi fiscale.
Ca efect devolutiv al apelului, instanţa, la solicitarea apelantului are dreptul de a repune în discuţie starea de fapt, ceea ce s-a şi realizat în cauză.
În atare situaţie, în mod just instanţa de apel a reţinut pe de o parte că acest aport nu s-a realizat în exclusivitate de pârât iar pe de altă parte procesul verbal din 15 iunie 1998, semnat de acesta în numele pretinsului consiliu de conducere, este nul în raport de prevederile OG nr. 92/1997, art. 191 şi 193 din Legea nr. 31/1990.
Instanţa a făcut şi o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, privind modificarea actului constitutiv, reţinând că actul adiţional nr. 1 datat 3 iulie 1997 nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 204 din Legea nr. 31/1990, în cauză neexistând o hotărâre a adunării generale care să fi decis în acest sens.
Aşa fiind, în mod judicios instanţa a concluzionat că, absenţa unei astfel de hotărâri, constituie o cauză de nulitate a actului adiţional autentificat sub nr. 1605 din 3 iulie 1998.
Aşa fiind, susţinerea recurentei că hotărârea atacată, este lipsită de bază legală, instanţa făcând o interpretare eronată a normelor juridice aplicabile este nefondată.
Pentru cele ce preced, urmează a se reţine că în cauză nu subzistă motivele de nelegalitate invocate în raport de dispoziţiile art. 307 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Constatând că nu pot fi reţinute din oficiu nici alte motive de nelegalitate, de ordine publică, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat în raport de art. 312 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurenţii pârâţi urmează a fi obligaţi la cheltuieli de judecată către intimatul reclamant, conform actelor justificative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii SC V.P. SRL Reghin şi de B.I.G. împotriva deciziei nr. 41 din 30 mai 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenţii la plata cheltuielilor de judecată de 200 RON către intimatul B.I.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4190/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4188/2006. Comercial → |
|---|
