ICCJ. Decizia nr. 4186/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4186/2006
Dosar nou nr. 8980/1/2006
Şedinţa publică din 15 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4076/01.06/2005 reclamanta SC A. SA Oneşti a chemat în judecată pârâta SC P. SA Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- constatarea nulităţii contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2138/2001 şi transcris în Registrul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Oneşti sub nr. 7322/2001.
- să se constate ca fiind prescris dreptul la acţiune pentru penalităţile de întârziere în temeiul contractului de vânzare - cumpărare produse petroliere nr. 1861/2001 încheiat între pârâtă şi SC M.P.I. SRL.
- radierea ipotecii constituite în baza contractului de ipotecă.
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că în stabilirea prescripţiei dreptului de a cerere penalităţi de întârziere relevantă este scadenţa facturilor fiscale, iar contractul de ipotecă este nul, deoarece nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 1776 C. civ., privind determinarea creanţei, care trebuie făcută prin actul de ipotecă.
Pârâta, prin întâmpinare, a ridicat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei a ridicat excepţiile privind: lipsa calităţii procesuale active, inadmisibilitatea acţiunii pentru nerespectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii pentru capătul 2 al cererii de chemare în judecată, având în vedere dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
În raport de lucrările cauzei şi probele administrate, Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 366 din 05 octombrie 2005 a respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active, privind inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsă de interes şi pe cea privind constatarea prescrierii dreptului la acţiune pentru penalităţi de întârziere.
S-a admis în parte acţiunea constatându-se nulitatea absolută a contractului de ipotecă şi pe cale de consecinţă s-a dispus radierea ipotecii constituite în baza acestui contract.
Cu privire la excepţiile invocate de pârâtă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între reclamantă şi debitoare există deplină identitate, în sensul că debitoarea a fost absorbită de reclamantă.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă cu motivarea că, litigiul nefiind evaluabil în bani, dispoziţiile art. 720 alin. (1) C. proc. civ,. nu operează iar în ceea ce priveşte contractul de ipotecă, se poate invoca şi încălcarea unor condiţii speciale de validitate şi nu numai a condiţiilor generale prevăzute de art. 948 C. civ.
Excepţia lipsei de interes a fost apreciată ca nefondată, în condiţiile în care bunurile proprietatea reclamantei, fac obiectul contractului de ipotecă.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, pentru constatarea prescripţiei dreptului la acţiune pentru penalităţile de întârziere, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii având în vedere dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., apreciind că reclamanta are deschisă calea unei acţiuni în realizarea dreptului.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut:
Conform art. 1776 C. civ., „ipoteca convenţională nu poate fi valabilă, decât atunci când suma pentru care ipoteca a fost constituită, va fi determinată prin act".
Individualizarea creanţei, implică pe lângă stabilirea sumei şi a cauzei creanţei garantată, dacă creanţa este afectată de o modalitate, acest lucru trebuind de asemenea a fi specificat.
Ca urmare, specialitatea este o condiţie de validitate a ipotecii, a cărei nerespectare atrage nulitatea absolută a contractului.
În speţă, instanţa a reţinut că, contractul de ipotecă nu s-a încheiat în aceste condiţii, neindicându-se suma pentru care s-a instituit garanţia, situaţie în care acesta este lovit de nulitate.
Pârâta SC P. SA în termen legal a declarat apel împotriva sentinţei criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate invocând următoarele critici:
1) instanţa a respins greşit excepţia inadimisibilităţii acţiunii, deoarece dreptul la acţiunea în anularea unui act juridic este recunoscut numai persoanei ocrotite de dispoziţia legală încălcată la încheierea actului, adică părţii al cărei consimţământ a fost viciat sau părţii care era lipsită de capacitate la data încheierii actului, reclamanta neaflându-se într-o asemenea situaţie.
2) Pe fond, s-a susţinut că în mod eronat instanţa a apreciat nulitatea contractul de ipotecă, ignorând faptul că acesta este accesoriu contractului de vânzare – cumpărare nr. 1861/2001.
Analizând sentinţa, în raport de criticile formulate, Curtea, prin Decizia nr. 36/2002 pronunţată la 30 martie 2006, în dosarul nr. 396/2006, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, a respins acţiunea privind constatarea nulităţii contractului de ipotecă şi radierea acestuia, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel, aşa cum rezultă din considerentele deciziei a reţinut că soluţionarea excepţiilor este corectă, însuşindu-şi motivarea instanţei de fond, însă pe fondul cauzei a apreciat că hotărârea este nelegală, deoarece contractul de vânzare – cumpărare ţiţei nr. 1861 din 10 decembrie 2001, încheiat de părţi şi al cărui accesoriu este contractul de ipotecă, conţine clauze exprese privind izvorul, natura şi valoarea creanţei.
Astfel, art. 2.1 din contract, prevede cantitatea de ţiţei vândută, art. 3-1 stabileşte preţul de vânzare iar la pct. 4.9. se prevede: „Contractul de vânzare – cumpărare ţiţei, va intra în vigoare numai, după prezentarea de către SC M.P.I. SRL a contractului de garanţie imobiliară constituit de garanţii săi, ce va fi pus în executare în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale".
Instanţa de apel a concluzionat că, în raport de acest contract, contractul de ipotecă este valabil sub aspectul specializării, deoarece cuantumul creanţei a fost determinat, înlăturând motivarea instanţei de fond.
În termen legal, împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a susţinut, că instanţa de apel, a dat o interpretarea greşită actului juridic dedus judecăţii, apreciind nelegal că sunt respectate dispoziţiile art. 1776 C. civ., în sensul că suma pentru care s-a instituit ipoteca a fost determinată, în raport de contractul principal.
S-a apreciat totodată că soluţia instanţei de apel este nelegală deoarece în situaţia admiterii apelului s-ar fi impus trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere formulate.
Recursul este nefondat.
Deşi a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a indicat în concret instanţei de recurs, în ce constă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii de către instanţa de apel.
Din considerentele deciziei, rezultă însă cu claritate, că instanţa a făcut o judicioasă interpretare a celor două contracte şi anume a contractului de vânzare – cumpărare ţiţei nr. 1861/10 decembrie 2001 încheiat de părţi, precum şi a contractului de ipotecă, accesoriu acestuia, respectând dispoziţiile art. 969 C. civ., potrivit căruia „convenţiile legale au putere de lege".
În raport de dispoziţiile contractului de vânzare – cumpărare, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a clauzelor concepute şi redactate de părţi, în raport de care a stabilit că, această convenţie va intra în vigoare numai după încheierea contractului de ipotecă.
Acest contract de ipotecă s-a încheiat în considerarea clauzelor contractuale de vânzare cumpărare, stabilite prin consens de părţi, privitoare la stabilirea şi modificarea preţului, condiţiile şi modalităţile de plată.
Acest fapt rezultă din motivarea deciziei, realizată în conformitate cu prevederile art. 261 C. proc. civ., pe baza cercetării temeiniciei şi legalităţii sentinţei în raport de criticile formulate şi de probele administrate.
Aşa fiind, critica nu poate fi reţinută, interpretarea dată celor două contracte fiind corectă.
Nici cea de-a doua critică nu este întemeiată, deoarece instanţa, de apel, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1776 C. civ., conform căruia „ipoteca convenţională nu poate fi valabilă, decât atunci când suma pentru care ipoteca a fost constituită, va fi determinată prin act".
Această condiţie specială, cuprinsă în principiul specialităţii ce caracterizează contractul de ipotecă, a fost realizată deoarece suma pretinsă care s-a garantat, rezultă din art. 2.1 din contractul de vânzare – cumpărare ţiţei vândută şi din art. 3.1 prin care se stabileşte preţul de vânzare, de 5.139.556 lei/t.
Aşa fiind, urmează a se reţine că dispoziţiile art. 1776 C. civ., au fost corect aplicate situaţie în care critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată.
Faţă de cele ce preced şi reţinând că în cauză nu sunt de reţinut motive de nelegalitate de ordine publică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Oneşti împotriva deciziei nr. 36 din 30 martie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4188/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4147/2006. Comercial → |
|---|
