ICCJ. Decizia nr. 4147/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4147/2006
Dosar nou nr. 11538/1/2005
(dosar vechi nr. 2789/2005
Şedinţa publică din 14 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8213/ COM din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC B.E. SRL Constanţa prin care solicitase obligarea pârâţilor municipiul Constanţa şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa la vânzarea terenului în suprafaţă de 15.000 mp. aferent Taberei T. din Constanţa - Mamaia, prin negociere, la preţul ce se va stabili potrivit criteriilor legale.
În esenţă, s-a reţinut în argumentarea acestei soluţii că societatea reclamantă nu este o societate comercială supusă privatizării, aşa încât, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 321 alin. (3) din OUG 88/1997 şi art. 137 din Normele metodologice pentru punerea sa în aplicare, aceste dispoziţii legale nefiind modificate sau abrogate prin Legea nr. 137/2002.
De asemenea, acestei societăţi nu i se pot aplica nici dispoziţiile art. 111 din Normele metodologice, deoarece obligaţia vânzării prin negociere directă incumba pârâţilor doar faţă de societatea aflată în proces de privatizare, societate care a înstrăinat activul către reclamantă, nu şi faţă de reclamantă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost soluţionat în complet de divergenţă, prin Decizia civilă nr. 115/ COM din 28 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii sale, cu majoritate de voturi, schimbării în tot a sentinţei şi admiterii acţiunii reclamantei, cu obligarea pârâţilor la înstrăinarea terenului aferent activului Tabăra T. Mamaia, prin negociere directă, la preţul cuprins între 22,42 dolari S.U.A. – 25,22 dolari S.U.A. inclusiv TVA, preţ stabilit prin expertiză.
Opinia separată minoritară a fost în sensul respingerii apelului ca nefondat.
În argumentarea opiniei majoritare s-a reţinut că reclamanta a cumpărat e la SC M. SA activul situat în Staţiunea Mamaia, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1667 din 12 aprilie 2001, vânzătoarea transmiţându-i reclamantei doar un drept de folosinţă asupra terenului pe care era amplasată tabăra, conform contractului de închiriere nr. 1666 din 12 aprilie 2001.
În temeiul acestor contracte SC M. SA şi-a asumat obligaţia de a vinde şi terenul aferent, la cererea cumpărătoarei, prin negociere la valoarea de circulaţie, după ce va obţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în baza HG nr. 834/1991, obligaţie neonorată ulterior, această societate chiar refuzând să obţină acest certificat.
Instanţa de apel a reţinut că prin HG nr. 577/2002 s-au abrogat vechile Norme metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997 aprobate prin HG nr. 450/1999, aşa încât, potrivit art. 111 alin. (2) din noile norme s-a prevăzut expres că terenul aferent activelor şi a cărei situaţie juridică se clarifică după data vânzării activului, va fi vândut cumpărătorului activului prin negociere directă, cu excepţia terenurilor care sunt proprietate publică a statului sau a unei unităţi administrativ teritoriale, condiţii îndeplinite în speţa de faţă.
În argumentarea opiniei minoritare se reţine că instanţa de fond a reţinut corect că reclamanta nu este o societate comercială supusă privatizării, aşa încât nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 321 din OUG nr. 88/1997 şi nici cele cuprinse în art. 105 - 111 şi art. 137 din Normele metodologice aprobate prin HG 577/2002, norme legale corect interpretate de instanţa de fond.
Nemulţumiţi de această decizie pârâţii municipiul Constanţa, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa au declarat recurs solicitând modificarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate şi respingerea apelului ca nefondat, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticii întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenţii consideră că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, atunci când s-a pronunţat şi asupra preţului cu care terenul urma să fie vândut reclamantei, nici un moment reclamanta nesolicitând acest lucru, ci făcând referire doar la „criteriile legale".
Mai mult, acest preţ nici nu mai este de actualitate, având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data efectuării expertizei la fond iar preţurile au crescut de atunci la 45 dolari S.U.A/mp.
În dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenţii, însuşindu-şi întru totul motivarea opiniei separate, critică Decizia din apel care a apreciat greşit că reclamanta ar fi o societate în curs de privatizare, deoarece aceasta nu are nici o legătură cu acest proces de privatizare, ea fiind o societate înfiinţată în 1992 de persoane fizice private, neavând nici o legătură cu statul sau o autoritate publică sau provenind din divizarea unei alte societăţi comerciale sau alte operaţiuni juridice care să aibă vreo legătură cu procesul de privatizare.
În acest sens recurenţii apreciază că instanţa de apel au aplicat greşit dispoziţiile OUG nr. 88/1997, reclamanta neîncadrându-se în sfera de aplicare a acestui act normativ, reglementată în art. 2, aşa încât nici dispoziţiile art. 111 şi art. 137 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 577/2002 nu sunt incidente în cauză şi nu pot constitui temei al acţiunii reclamantei.
În final recurenţii critică aprecierea de către instanţa de apel a obligativităţii lor de a vinde terenul aferent activului, apreciere rezultată din interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 321 din OUG nr. 88/1997, dispoziţii care creează cadrul legal pentru a se proceda la vânzare doar în funcţie de opţiunea proprietarului terenului, fiind aşadar o obligaţie facultativă şi nu imperativă.
Prin întâmpinare intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta:
Reclamanta a investit instanţa cu cerere pentru obligarea pârâţilor la vânzarea terenului în suprafaţă de 15.000 mp. aferent activului Tabăra T. din Constanţa - Mamaia, prin negociere directă, la preţul ce se va stabili potrivit criteriilor legale.
Chiar dacă la fond s-a efectuat o expertiză tehnică de evaluare a preţului, stabilirea preţului de către instanţa de apel şi limitarea lui, cu menţiunea că el cuprinde şi TVA-ul, probează pronunţarea asupra a ceea ce nu s-a cerut şi, implicit, limitarea negocierilor ce ar urma să aibă loc între părţi pe acest aspect.
Procedând astfel, instanţa a pronunţat o soluţie nelegală, motiv pentru care curtea apreciază critica recurenţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., ca fiind întemeiată.
Cât priveşte obligaţia pârâţilor de a vinde terenul aferent activului, curtea apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi interpretare a legii, respectiv a dispoziţiilor OUG nr. 88/1997 şi implicit a Normelor metodologice pentru punerea sa în aplicare aprobate prin HG nr. 577/2002, norme legale pe care reclamanta nu le poate invoca, ea nefiind o societate comercială supusă privatizării la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale să fie acţionar majoritar.
Reclamanta, societate comercială cu capital privat, a dobândit activul Tabăra T. Mamaia la 12 aprilie 2001 de la SC M. SA, societate cu capital de stat la acel moment şi care dobândise proprietatea asupra activului în temeiul Legii nr. 15/1990 şi H,G. Nr. 1041/1990 (conform art. 5 din contractul de vânzare cumpărare nr. 1667 din 12 aprilie 2001).
Împrejurarea că vânzătoarea şi-a asumat obligaţia (art. 4.1 din contract) să vândă cumpărătoarei şi terenul aferent activului conform OUG nr. 88/1997 şi HG nr. 450/1999, prin negociere, la valoarea de circulaţie, după obţinerea de către vânzătoare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenului emis conform HG nr. 834/1991 nu este opozabilă pârâţilor, terţi faţă de acest contract şi nici de natură să extindă sfera de aplicare a dispoziţiilor OUG nr. 88/1997 şi faţă de alte societăţi comerciale care nu se încadrează în procesul de privatizare.
În atare situaţie este de prisos a se mai analiza dacă dispoziţiile art. 321 din OUG nr. 88/1997 şi ale art. 111 şi art. 137 din Normele metodologice au fost sau nu corect interpretate, câtă vreme ele nu se aplică în speţă.
Societatea comercială care ar fi putut invoca dispoziţiile acestor acte normative speciale privind privatizarea este SC M. SA şi nicidecum reclamanta, societate în care niciodată statul sau o autoritate a administraţiei publice nu a fost asociat, ea fiind o societate cu răspundere limitată privată.
În consecinţă curtea apreciază ca întemeiate şi criticile recurenţilor argumentate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Întrucât din dezvoltarea criticilor nu rezultă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurenţi, curtea urmează să admită recursul pârâţilor şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., să modifice Decizia din apel în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., Curtea, având în vedere cererea scrisă de recurs, va obliga intimata pârâtă la 203,65 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxele de timbru şi onorariul avocatului ales, dovedite în dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâţilor municipiul Constanţa şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa declarat împotriva deciziei nr. 115/ COM din 28 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC B.E. SRL Mamaia împotriva sentinţei civile nr. 8213 din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului Constanţa.
Obligă intimata reclamantă SC B.E. SRL Mamaia la plata sumei de 203,65 RON cheltuieli de judecată către pârâţii municipiul Constanţa şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4186/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4093/2006. Comercial → |
|---|
