ICCJ. Decizia nr. 603/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.603/2006
Dosar nr. 11727/1/2005
Dosar vechi nr. 2836/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie 2003, oponenta SNP P. SA a solicitat în contradictoriu cu intimata F. SA anularea titlurilor executorii reprezentate de cecurile emise la data de 26 februarie 2003, la data de 24 februarie 2003, la data de 26 februarie 2003, la data de 6 martie 2003 şi la data de 19 martie 2003 şi a actelor de executare iniţiate în baza acestora. De asemenea a mai solicitat încetarea executării acestor cecuri iar dacă executarea se va realiza, întoarcerea executării sumelor înscrise în aceste cecuri.
În motivarea cererii oponenta arată că semnatarul cecurilor nu a avut mandat de a le semna, pentru acest motiv fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Societatea nu este angajată prin semnătura celui ce a avut calitatea de director al unui punct de lucru din cadrul unei sucursale şi ca atare acesta va răspunde personal pentru aceste cecuri.
Judecătoria Timişoara prin sentinţa civilă nr. 2155 din 9 martie 2004 a respins opoziţia la executare.
În pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut că directorul general al A.A., semnatarul cecurilor în litigiu, a acţionat în calitate de reprezentant al societăţii emitente, angajând răspunderea acesteia. Conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 31/1954, actele săvârşite de reprezentantul legal al unei persoane juridice este chiar actul persoanei juridice.
În ce priveşte data emiterii cecurilor, instanţa a reţinut că, în adevăr acestea poartă data de 24 februarie 2003, 26 februarie 2003, 6 martie 2003 şi 19 martie 2003, date la care, directorul A.A. era suspendat din funcţie, ori se afla în arest preventiv, astfel că, s-a apreciat, că au fost emise anterior datelor menţionate, când semnatarul avea calitatea de director al A.A.
Instanţa a înlăturat şi susţinerile oponentei privind lipsa raportului fundamental dintre trăgător şi beneficiarul cecului, susţinând că, odată emis, cecul este un titlu de sine stătător şi se face abstracţie de raportul fundamental.
Împotriva acestei hotărâri, oponenta SNP P. Bucureşti a declarat apel care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 106 din 25 mai 2005.
În pronunţarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, făcându-se o apreciere corespunzătoare a probelor din dosar şi o aplicare corectă a dispoziţiilor legale în materie.
S-a reţinut că intimata a fost de bună credinţă, în condiţiile în care pe amprenta ştampilei emitentul cecurilor apare SNP P. SA Bucureşti, sucursala Arad, A.A., creând, astfel, convingerea legitimă a intimatei privitor la existenţa mandatului directorului A.A. de emitere a cecurilor. Fiind prepus al oponentei SNP P. SA, directorul D.G.B. putea semna înscrisurile cambiale, semnătura sa fiind opozabilă oponentei.
Semnarea de titluri cambiale, nu presupune un mandat scris şi special, aceste operaţiuni comerciale intrând în mod normal şi natural în atribuţiile directorului agenţiei.
Împotriva acestei hotărâri, oponenta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- semnatarul cecurilor fostul director al A.A., nu a avut, împuternicire pentru semnarea titlurilor de credit, astfel că greşit s-a reţinut ca aplicabil art. 35 din decretul nr. 31/1954, potrivit căruia actele săvârşite de reprezentantul legal al unei persoane juridice este chiar actul persoanei juridice.
- A.A., entitate fără personalitate juridică, nu avea dreptul să fie titulara unui cont, nu putea emite titluri de credit, astfel că este culpa băncii intimate, de a nu fi cerut actele de înfiinţare a agenţiei pentru a verifica legalitatea deschiderii unui cont.
Prin Decizia nr. 843/2000 s-a interzis A.A. emiterea de cecuri.
- instanţa a înlăturat greşit susţinerile privind reaua credinţă a intimatei, faţă de faptul că cecurile au fost prezentate la plată la 20 februarie 2003 şi 24 februarie 2003, când semnatarul acestora, era în anchetă penală, fapt de notorietate, astfel că cecurile erau nule.
- cecurile nu era valabile întrucât nu purtau două semnături, aşa cum prevede art. 18 alin. (10) şi (11) din OUG nr. 47/1997, respectiv semnăturile directorului şi ale directorului financiar.
- directorul A.B. nu a avut mandat să emită cecuri.
- emiterea cecurilor nu avea temei, era abuzivă, în lipsa unor raporturi fundamentale de livrare a mărfii plătită prin cecuri.
Recursul este nefondat şi urmează să fie respins pentru următoarele motive:
Recurenta prin criticile formulate, susţine culpa intimatei, F. SA Bucureşti de a nu fi verificat dacă A.A. putea să deschidă cont la bancă şi dacă directorul acesteia D.G.B. avea mandat de a emite cecuri.
Instanţele de fond şi apel au reţinut întemeiat că este culpa SC P. SA, oponentă, de a nu fi supravegheat şi controlat unităţile în subordine, activitatea împuterniciţilor numiţi ca administratori.
Faptul că recurenta a emis în 2000 o decizie prin care a interzis A.A. emiterea de cecuri, nu este opozabilă intimatei, cât timp nu s-a făcut dovada comunicării acesteia.
Directorul A.A., semnatarul cecurilor, a angajat societatea, conform art. 35 alin. (2) din decretul nr. 31/1954. Potrivit acestei prevederi legale, „actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limita puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi".
Puterile directorului agenţiei erau reglementate de regulile mandatului, iar semnarea cecurilor s-a făcut în virtutea îndeplinirii unor operaţiuni ce intrau normal în atribuţiile acestuia.
Art. 70 din Legea nr. 31/1990, prevede că administratorii societăţii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv.
Iar art. 55 din legea citată, stabileşte că în raporturile cu terţii, societatea pe acţiuni este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia.
În alin. (2) se prevede că clauzele actului constitutiv ori hotărârea organelor statutare ale societăţii prevăzute în aliniatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate.
Din aceste reglementări, rezultă că terţii nu răspund pentru depăşirea mandatului de către administratorii societăţii, astfel că, fără temei, recurenta impută intimatei, depăşirea atribuţiilor de către directorul, semnatarul cecurilor, întrucât este răspunzătoare pentru actele organelor sale.
În acelaşi sens, art. 395 C. com. prevede că „faţă de cel de al treilea, mandatul tacit al prepusului socoteşte general şi cuprinde actele necesare exerciţiului comerţului pentru care este dat. Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restricţiune a mandatului tacit, dacă nu probează că ei o cunoşteau în momentul contractării obligaţiunii".
Ori, în cauză, nu numai că opozanta nu a încunoştinţat-o pe intimată asupra emiterii abuzive a cecurilor cu încălcarea unor ordine emise de SC P. SA, dar, 4 cecuri au fost executate fără obiecţiuni, ceea ce a fost de natură să nu ridice suspiciuni din partea organului bancar, dimpotrivă, convingerea legitimităţii acestor titluri.
Criticile recurentei privind nulitatea cecurilor, pe motiv că la data prezentării, februarie 2003, semnatarul acestora fusese destituit, nu pot susţine nulitatea titlurilor, întrucât, după cum întemeiat au reţinut instanţele de fond şi apel, cecurile au fost emise anterior suspendării din funcţie, deci ele îndeplineau condiţiile de legalitate.
Sunt fără temei şi motivele de nulitate pentru invocarea necesităţii celei de a doua semnături la emiterea cecurilor, adică şi a directorului financiar.
Legea asupra cecului, în art. 1, în cele 6 puncte, prevede condiţiile de valabilitate la emiterea acestor titluri. Dispoziţiile sunt de strictă interpretare, iar sancţiunea nulităţii nu se poate extinde dincolo de cazurile prevăzute de legiuitor.
Ca urmare, nu se poate reţine, adăugând la lege, condiţia semnăturii directorului financiar, care să determine nulitatea cecului.
Cu privire la semnătură, în art. 1 din legea citată, prevede existenţa „semnăturii" celui care emite cecul (trăgătorul).
În cazul societăţilor comerciale, este necesară semnătura reprezentantului, a persoanei fizice ce reprezintă societatea, în cazul în speţă directorul agenţiei, şi ştampila din care rezultă denumirea persoanei juridice, fără a fi necesară o altă semnătură pe C.E.C.
Sunt nefondate şi criticile privind ilegalitatea cecurilor prin faptul că nu au corespuns unor livrări de produse petroliere, nu au existat relaţii comerciale reale cu beneficiarul cecurilor.
Aceasta întrucât, cecul fiind un titlu formal şi abstract, este independent de raportul fundamental, preexistent, ce a determinat emiterea acestuia.
Aşa fiind, hotărârea atacată se reţine a fi temeinică şi legală, astfel că recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea SC P. SA Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 106 din 25 mai 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 89/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 368/2006. Comercial → |
|---|
