ICCJ. Decizia nr. 452/2006. Comercial

La data de 15 mai 2003 A.G. și A.E., au formulat contestație la executarea silită în contradictoriu cu creditoarea A.V.A.B. București și cumpărătorul imobilului G.P.T., solicitând anularea procesului verbal de licitație din 5 mai 2003, prin care s-a adjudecat apartamentul proprietate a lor în favoarea pârâtului cumpărător, precum și desființarea contractului de garanție imobiliară din 17 aprilie 1995, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 84 din 14 august 2003, Curtea de Apel București a respins excepțiile invocate de intimatul G.P.T. și a respins contestația la executare formulată de A.G. și A.E., ca nefondată.

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 19 din 7 februarie 2005, a respins, ca nefondată cererea de revizuire formulată de reclamanții contestatori, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a luat act de renunțarea la cererea de suspendare.

împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, contestatorii au declarat recurs, solicitând, în esență, modificarea hotărârii atacate și admiterea cererii lor de revizuire, întrucât A.V.A.B. nu le-a comunicat ordinul nr. 2130/2003, iar pe fond admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare silită.

Recursul este întemeiat numai pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că reclamanții contestatori au formulat o cerere de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., împotriva unei sentințe civile prin care a fost respinsă cererea lor de contestație la executare silită rezultată din scoaterea la licitație a apartamentului lor, în urma preluării creanței neperformante față de SC C.G. SRL Iași, din contractele de credit și de garanție, de către A.V.A.S.

Cum, legalitatea întocmirii contractelor de împrumut și garanție a fost contestată pe tot parcursul litigiului și nu s-au făcut dovezi concludente privind comunicarea ordinului A.V.A.S. nr. nr. 2130/2003 către contestatori, pentru a se verifica în acest caz cu certitudine îndeplinirea condițiilor de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5, se constată că hotărârea atacată nu conține practic o motivare necesară și completă în lămurirea tuturor susținerilor petenților.

Cu alte cuvinte, în soluționarea cererii de revizuire fundamentată de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța s-a rezumat numai la mențiunea că ordinul A.V.A.S. nu este un act nou și nu s-a conformat dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., prin exprimarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței în raport de susținerile petenților, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile formulate.

în consecință, recursul petenților a fost admis, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 452/2006. Comercial