ICCJ. Decizia nr. 916/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.916/2006
Dosar nou nr. 15329/1/2005
Dosar vechi nr. 3739/2005
Şedinţa publică din 3 martie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 11 octombrie 2002, reclamanta SC E. SA, sucursala E.H. Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâţii C.L.T.J. şi P.M.T.J., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtele la plata sumei de 712.301.240 lei, reprezentând contravaloarea neachitată la facturile emise în temeiul contractului de antrepriză, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 13345 din 1 noiembrie 2002 instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de reclamanta SC E. SA.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 376 din 10 martie 2003, a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 885 din 21 ianuarie 2004, a admis excepţia de prematuritate a acţiunii, invocată din oficiu de instanţă reţinându-se neefectuarea concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., instanţa respingând acţiunea ca prematur introdusă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 213 din 17 mai 2004 a admis apelul reclamantei, a fixat termen pentru evocarea fondului la 21 iunie 2004, iar prin Decizia nr. 51 din 24 ianuarie 2005, evocând fondul, a admis acţiunea reclamantei SC E. SA, sucursala E.H. Râmnicu Vâlcea şi a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 712.301.240 lei cu titlu de contravaloare lucrări, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 24.008.024 lei.
Împotriva acestor decizii au formulat recurs pârâtele C.L.T.J. şi P.M.T.J., prin reprezentant.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 4294 din 27 septembrie 2005, a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâte împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti şi a constatat nul recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 59 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii, Înalta Curte a reţinut, cu privire la recursul declarat împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004, că aceasta este o hotărâre intermediară care nu poate fi atacată cu recurs, iar cu privire la recursul declarat împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005, că acesta nu a fost motivat în termen.
Împotriva hotărârii pronunţate în recurs au formulat contestaţie în anulare pârâtele C.L.T.J. şi P.M.T.J., în temeiul art. 318 şi următoarele C. proc. civ.
Criticile formulate de contestatoare vizează următoarele aspecte:
- instanţa supremă s-a pronunţat din eroare asupra recursului declarat împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 constatând nulitatea acestuia, instanţa fiind investită în dosarul nr. 1695/2005 doar cu recursul declarat împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004, urmând ca asupra recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 51 din 24 ianuarie 2005 să se pronunţe dar într-un alt dosar;
- instanţa supremă a pronunţat hotărârea cu neobservarea faptului că recursul declarat împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a fost declarat în termenul legal.
Curtea, examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că cererea este parţial fondată.
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004 la 21 iulie 2004, iar cu recursul împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 la data de 9 mai 2005.
În raport de această situaţie, nu poate fi primită şi reţinută susţinerea contestatorilor potrivit căreia instanţa supremă ar fi fost sesizată numai cu soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 213 din 17 mai 2004.
Cât priveşte cea de-a doua critică, Înalta Curte, constată că aceasta este pe deplin întemeiată.
Pârâtele au primit Decizia pronunţată de instanţa de apel la 22 aprilie 2005 potrivit dovezii de primire şi a procesului verbal de predare, iar recursul împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a fost declarat şi motivat la 9 mai 2006, cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., astfel că soluţia de constatare a nulităţii recursului împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială este greşită.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că cererea este parţial întemeiată, va admite contestaţia în anulare numai în ceea ce priveşte recursul declarat de pârâte împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti şi va fixa termen pentru soluţionarea recursului la 30 iunie 2006, cu citarea părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.L.T.J. şi de contestatoarea P.M.T.J., împotriva deciziei nr. 4294 din 27 septembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. 1695/2005, anulează în parte Decizia atacată numai în ceea ce priveşte recursul declarat de C.L.T.J. şi P.M.T.J., împotriva deciziei nr. 51 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Fixează termen pentru soluţionarea recursului la 30 iunie 2006, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 917/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 914/2006. Comercial → |
|---|
