ICCJ. Decizia nr. 101/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 101/2007
Dosar nr. 33937/2/2005
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Sector 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1047 din 19 februarie 2004, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamanta M. SA cu sediul social în Bucureşti împotriva pârâtei SC S. SA cu sediul social în Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut, că prin sentinţa civilă nr. 7985 din 23 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 7484/2001, irevocabilă prin respingerea recursului, s-a respins, ca nefondată, acţiunea prin care M. a solicitat obligarea SC S. SA la plata sumei de 153.039.500 lei reprezentând dividende datorate şi neachitate pentru anii 1998 şi 1999, cu dobânda legală.
Părţile, cauza şi obiectul prezentei speţe sunt identice cu cele din prima acţiune, identică fiind şi situaţia de fapt, deoarece cele două procese verbale invocate de reclamantă în susţinerea pretenţiilor sale, încheiate la data de 19 aprilie 2000 şi 24 ianuarie 2001, existau la momentul soluţionării primei acţiuni, respinsă ca nefondată, împrejurare faţă de care instanţa, constatând că între cele două pricini există tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ., pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, a admis excepţia invocată de pârâtă şi a respins acţiunea în temeiul existenţei lucrului judecat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 400 din 22 septembrie 2004, a respins apelurile apelantei pârâte SC S. SA şi apelantei reclamante M. SA împotriva sentinţei civile nr. 1047 din 19 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 11667/2003, ca nefondate.
Singurul motiv de apel invocat de pârâtă a fost împotriva încheierii din camera de consiliu, de la data de 14 aprilie 2004, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 1047 din 19 februarie 2004, prin aceea că, s-a menţionat calea de atac ca fiind „apelul în termen de 15 zile de la comunicare". S-a apreciat că în raport de cadrul legal în vigoare la momentul soluţionării cauzei, corect s-au aplicat dispoziţiile art. 282 C. proc. civ., calea de atac fiind apelul.
De asemenea, în respingerea apelului reclamantei, au fost preluate argumentele instanţei de fond, prin aceea că este îndeplinită tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ., existând autoritate de lucru judecat între cele două cereri formulate de apelanta-reclamantă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3807 din 22 iunie 2005, a admis recursul declarat de reclamanta M. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 400 din 22 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi, a modificat Decizia atacată în sensul admiterii ambelor apeluri. A fost anulată sentinţa instanţei de fond şi trimisă cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acţiunii pe fond.
În speţă, în prima judecată instanţa respingând, a reţinut că hotărârile A.G.A. invocate drept temei al pretenţiilor au delegat competenţa de stabilire a datei plăţii dividendelor Consiliului de Administraţie la o dată ulterioară acestora, încât creanţa nu este exigibilă, aceasta fiind singura motivare prin care se justifică dispozitivul hotărârii de respingere pe fond a acţiunii, instanţa făcând trimitere în drept la dispoziţiile art. 379 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu reprezintă o statuare asupra dreptului părţii, dreptul subiectiv neconfundându-se cu dreptul la acţiune, chiar dacă sesizarea legală a instanţei implică formularea unei pretenţii şi, pe cale de consecinţă afirmarea unui drept subiectiv.
Aşa fiind, în mod nelegal instanţele au admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi au înlăturat apărările pârâtei în lipsa unei judecăţi de fond fiind, de asemenea, lipsit de relevanţă juridică confuzia făcută de aceasta în legătură cu obiectul acţiunii şi între cauza cererii şi cauza acţiunii, deoarece chiar dacă exista tripla identitate de obiect, cauză şi părţi ceea ce interesează este netranşarea asupra dreptului dedus judecăţii.
Rejudecând în apel cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 293 din 24 mai 2006, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte dividendele aferente anului 1998 şi dobânda corespunzătoare, respectiv 5.058, 67 Ron şi 9.233, 88 Ron, fiind respinse capetele de cerere cu acest obiect ca prescrise.
A fost admisă în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta M. Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Bucureşti, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei 6.303,96 lei (Ron) dividende datorate pentru anul 1999 şi 7073,32 lei (Ron) dobânzi aferente calculate până la 2 mai 2006. În final a fost obligată pârâta la 783 lei (Ron) cheltuieli de judecată către reclamantă.
S-a reţinut că prin hotărârea A.G.A. - SC S. SA din data de 30 martie 1999 s-au aprobat bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere în forma prezentată, repartizarea profilului net, urmând ca plata dividendelor să se facă la data pe care o va stabili Consiliul de Administraţie către acţionarii înregistraţi în registrul acţionarilor la data de referinţă 22 martie 1999, în funcţie de disponibilităţile financiare ale societăţii.
Prin hotărârea A.G.A. - SC S. SA din data de 3 aprilie 2000 s-au aprobat bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere pentru anul 1999, cu data de plată a dividendelor să fie stabilită de Consiliul de Administraţie al societăţii.
La data de 19 aprilie 2000 Consiliul de Administraţie a decis ca pentru acţionarii persoane juridice, plata dividendelor aferente anului 1998 să se facă parţial, pentru fiecare acţionar, în funcţie de posibilităţile financiare ale societăţii.
La data de 24 ianuarie 2001, Consiliul Administraţiei a aprobat începerea plăţi dividendelor aferente anului 1999 cu data de 1 februarie 2001 pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice în funcţie de posibilităţile financiare ale societăţii.
Referitor la dividendele aferente anului 1998 şi dobânda corespunzătoare, conform art. 137 C. proc. civ. şi art. 1.3 alin. (1.7) din Decretul nr. 167/1958 a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere că la 19 aprilie 2000 Consiliul de Administraţie a hotărât începerea plăţii dividendelor pentru acest an. De la data ultimei plăţi, 24 august 2000 şi până la introducerea acţiunii, 24 noiembrie 2003, data poştei, au trecut mai mult de 3 ani.
Pentru debitul aferent anului 1999, pârâta nu a făcut dovada achitării dividendelor către reclamantă şi nici a faptului că nu ar avea posibilităţi financiare, urmând a fi obligată la plata sumei de 6.303,96 Ron cu titlu dividende şi suma de 7.073,32 Ron dobânzi aferente până la 2 mai 2006.
Împotriva deciziei comerciale nr. 293 din 24 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta M. SA Bucureşti, care a criticat această hotărâre sub aspectul că, nu a cunoscut, datorită relei credinţe a intimatei, faptul că debitul format din dividendele aferente anului 1998 devenise exigibil la data de 19 aprilie 2000 prin Decizia Consiliului de Administraţie al pârâtei SC S. SA. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, dispunând obligarea pârâtei şi la pata sumei de 5.058, 6 Ron reprezentând dividende aferente anului 1998 şi a sumei de 9.233 Ron cu titlu de dobânzi, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, administrând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamantei M. SA Bucureşti pentru următoarele considerente.
Printr-o completă şi integrală apreciere a probelor, instanţa de apel, rejudecând cauza după casare, a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu întinderea drepturilor şi obligaţiilor care decurg în legătură cu plata dividendelor la nivelul anului 1998, precum şi a stabilirii momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune.
Este de necontestat că reglementările cuprinse în dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, precizează că între şedinţele adunărilor generale, cel mult de două ori în cursul unui exerciţiu financiar, acţionarii au dreptul de a se informa asupra gestiunii societăţii, consultând documentele prevăzute în actul constitutiv. Mai mult, ei vor putea cere, pe cheltuiala lor, copii legalizate de pe acestea, iar în urma consultării acţionarii vor putea sesiza, în scris, consiliul de administraţie, care va trebui să le răspundă tot în scris, în termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării.
În condiţiile art. 9 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv al societăţii pe acţiuni va cuprinde clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare, controlul acesteia de către acţionari, precum şi documentele la care aceştia vor putea să aibă acces pentru a se informa şi a-şi exercita controlul.
Raportat la acest cadru procesual care conferă o multitudine de garanţii asociaţilor, nu poate fi primită teza acreditată de recurentă potrivit căreia, M. SA nu a cunoscut, datorită relei credinţe a pârâtei, faptul că debitele ce reprezintă dividende aferente anului 1998 devin exigibile la data de 19 aprilie 2000. Există posibilitatea reală din partea reclamantei, de a se informa asupra întregii activităţi economico-financiare a societăţii în care are calitatea de acţionar.
Din verificarea întregii documentaţii mai rezultă că au fost efectuate plăţi parţiale către reclamantă, conform O.P. nr. 535 din 16 iunie 2000 şi O.P. nr. 819 din 24 august 2000.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. SA Bucureşti a fost trimisă prin poştă către Judecătoria Sector 2 Bucureşti, la data de 24 noiembrie 2003, devenind aplicabile normele imperative ale Decretului nr. 167/1958, în sensul că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, în speţă respectiv termenul de 3 ani.
Pentru aceste raţiuni juridice urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. SA cu sediul social în Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 293 din 24 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o condiţie din cele impuse de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 293 din 24 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 263/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 194/2007. Comercial → |
|---|
