ICCJ. Decizia nr. 102/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 102/2007
Dosar nou nr. 14168/1/2005
(Dosar vechi nr. 3448/2005)
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 noiembrie 2004, reclamanta SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea a chemat în judecată pârâta SC S.G.R. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată să respecte art. 2 din Convenţia încheiată la data de 11 mai 1998 prin care s-a obligat să o despăgubească cu valoarea în echivalent în lei a contractelor de leasing inclusiv avansul plătit.
De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 16.445.720.482 Rol reprezentând valoarea în echivalent lei a contractelor de leasing precum şi a avansului plătit, precum şi plata de dobânzi calculate conform OG nr. 9/2000 de la data scadenţei la data plăţii efective.
Pârâta prin întâmpinare, a solicitat cu prioritate anularea, ca netimbrată, a cererii introductive susţinând că reclamanta, prin administratorul judiciar nu beneficiază de scutire pentru plata taxei de timbru, deoarece potrivit art. 58 din Legea nr. 64/1995 numai acţiunile formulate de lichidatorul judiciar beneficiază de această scutire.
Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, prin sentinţa nr. 124 din 2 martie 2005, a anulat ca netimbrată cererea formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin încheierea nr. 609/ C din 30 septembrie 2004 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 1400/COM/2004, s-a admis cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. Vâlcea şi s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea, căreia i s-a pus în vedere să depună actele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 64/1995. Totodată a fost desemnat administrator judiciar al societăţii în persoana domnului expert U.I., căruia i s-a pus în vedere să depună raportul preliminar până la data de 21 octombrie 2004.
În această calitate, administratorul judiciar a formulat, la data de 24 noiembrie 2004, acţiunea în daune ce formează obiectul prezentei cauze pentru a recupera creanţele deţinute de debitorul falit împotriva debitorilor săi.
Ulterior, prin încheierea nr. 2/ C din 13 ianuarie 2005 pronunţată de judecătorul sindic s-a dispus trecerea la faliment şi dizolvarea debitoarei SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea s-a ridicat dreptul de administrare a societăţii şi s-a desemnat lichidatorul domnul expert U.I.
Potrivit prevederilor art. 58 din Legea nr. 64/1995 republicată, acţiunile introduse de administrator în aplicarea secţiunii a 3-a sunt scutite de plata taxei de timbru. Toate acţiunile şi cererile introduse de lichidatorul judiciar sunt scutite de plata taxei de timbru.
Rezultă deci că acţiunea formulată de administratorul judiciar nu beneficiază de scutirea pentru plata taxelor de timbru, decât dacă se referă la cererile prevăzute de art. 60 şi 61 din Legea nr. 64/1995 între care nu se regăseşte cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor rezultate din convenţia încheiată între părţi.
Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamanta SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea prin lichidator criticile vizând faptul că sentinţa a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 158 alin. (1) coroborat cu art. 159 pct. 1 C. proc. civ., prin analizarea cu prioritate a excepţiei netimbrării faţă de examinarea excepţiei de necompetenţă generală a instanţei, părţile optând pentru Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional conform convenţiei arbitrale.
De asemenea, se susţine că instanţa a nesocotit principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare încă din data de 2 februarie 2005, când potrivit încheierii de şedinţă publică, prima instanţă a admis pârâtei-intimate excepţia netimbrării, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a stabilit încărcarea în mod pecuniar a societăţii aflată într-o situaţie dificilă cu plata unei taxe de timbru.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 82 din 1 iunie 2005, s-a admis apelul în complet de divergenţă, cu majoritate, s-a anulat sentinţa instanţei de fond şi s-a acordat termen pentru soluţionarea fondului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că este adevărat că cererea introductivă a fost formulată de reclamantă, prin administrator judiciar U.I. anterior pronunţării încheierii nr. 2/C/2004, prin care s-a dispus trecerea reclamantei la procedura falimentului, însă până la data pronunţării sentinţei atacate, societatea se afla deja în faliment, în cauză devenind aplicabile dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 64/1995 republicată.
Procedând la judecata pe fond a cauzei instanţa de apel a respins acţiunea reclamantei pentru lipsa calităţii procesuale active a acesteia.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a procedat la examinarea excepţiilor ridicate de pârâtă respectiv; excepţia de necompetenţă generală a instanţelor de judecată întrucât au încheiat o convenţie arbitrară sub forma clauzei compromisorii prin care au hotărât ca orice diferend să fie soluţionat de Curtea de Arbitraj Internaţional; excepţia de necompetenţă teritorială faţă de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ.; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pe considerentul că aceasta a cesionat creanţa sa şi a înscris această cesiune la A.E.G.R.M. în favoarea locatorului extern, aşa cum rezultă din notificarea cu nr. 29 din 21 iulie 2004; excepţia de litispendenţă potrivit art. 163 C. proc. civ., cu motivaţia că între părţi există un litigiu cu acelaşi obiect ce formează dosarul nr. 186/2003 pe rolul Camerei de Comerţ şi Industrie a României; excepţia puterii de lucru judecat; excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, deoarece prin adresa nr. 879 din 22 octombrie 1999 având loc denunţarea unilaterală a contractelor ce şi-a produs efectele juridice la 1 ianuarie 2000, acţiunea fiind introdusă la 24 noiembrie 2004.
Examinând fiecare excepţie, instanţa a apreciat ca justificată numai aceea a lipsei calităţii procesuale active.
S-a reţinut că examinând înscrisul cu nr. 29 din 21 iulie 2004 intitulat „Notificare" adresată pârâtei rezultă că în baza art. 44 din HG nr. 802/1999 cu modificările ulterioare reclamanta a procedat la regularizarea obligaţiei de înscriere în arhiva electronică de garanţii reale mobiliare în data de 20 iulie 2004, a cesiunii obligaţiilor de plată /despăgubiri ale S.G.R. SA decurgând din contractul de subînchiriere a celor 6 autovehicole marca M.A.N. nr. 18224 încheiat la începutul anului 1998, pe o perioadă de 5 ani cu pârâta, către deţinătorul extern CA L. G.m.b.H Viena-Austria, inclusiv factura nr. 9878107 din 31 mai 2004 fiind cesionată finanţatorului extern conform înscrisului intitulat „Alte bunuri în garanţie".
Concluzionând, instanţa arată că finanţatorul extern neindicând alte modalităţi de derulare a raporturilor juridice ce au implicat, iniţial trei părţi, proprietar (extern) chiriaş (reclamanta) şi subînchiriaşi (pârâtu) precum şi inexistenţa unui mandat în acest sens, reclamanta nu mai era în măsură să acţioneze privitor la operaţiunile comerciale desfăşurate.
Împotriva soluţiilor pronunţate pârâta a declarat recurs criticând atât Decizia nr. 82 din 1 iunie 2005 cât şi Decizia nr. 99/29 iunie 2005, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, concluzia instanţei de apel în sensul că obligaţia de plată a taxei de timbru nu mai subzistă întrucât s-a dispus trecerea la faliment este eronată în condiţiile în care taxele de timbru se plătesc anticipat, interesând situaţia de la momentul introducerii acţiunii, fiind nerelevante aspectele survenite ulterior.
Criticile privind Decizia nr. 99 din 29 iunie 2005 vizează faptul că instanţele nu aveau competenţa generală de a soluţiona prezenta cauză deoarece părţile au stipulat în contract o clauză compromisorie în conformitate cu care competenţa de soluţionare a oricărui litigiu aparţine Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Recursul reclamantei face referire la dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că în mod greşit instanţa a interpretat atât notificarea înscrierii în Arhiva electronică de garanţii mobiliare cât şi înscrisurile în Arhivă ca având natura unui contract de cesiune a obligaţiilor de plată/despăgubiri decurgând din contractul de subînchiriere.
Se mai arată că înscrierea cesiunii în Arhiva electronică de garanţii mobiliare s-a făcut în baza unei erori de traducere a notificării pe care a făcut-o finanţatorul la data de 3 decembrie 1997.
Consideră că s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 1017 C. civ., deoarece sintagma „urmând ca drepturilor cesionate să fie onorate în favoarea SC S. SRL până când finanţatorul nu va indica astfel" exprimă faptul că eventuala cesiune s-a făcut sub condiţie suspensivă.
Ca urmare, actul juridic de cesiune ar fi luat naştere la împlinirea condiţiei, respectiv la momentul când nu se îndeplineau obligaţiile de plată către finanţator. Abia după ce actul juridic de cesiune lua naştere, intimatei i se indica „altfel" adică, i se notifica faptul că trebuia să facă plăţile către cesionar.
La data de 15 iunie 2006 numitul S.I. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea recurentei-reclamante în calitate de fost administrator al acesteia, cerere admisă în principiu în şedinţa publică din această zi.
Recursul pârâtei este fondat.
Potrivit art. 58 din Legea nr. 64/1995 republicată sunt scutite de plata taxelor de timbru numai acţiunile introduse de administrator/lichidator în aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni, respectiv secţiunii nr. 3 intitulat „situaţia unor acte juridice ale debitorului". Această secţiune reglementează acţiunile introduse de administrator/lichidator pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Actele frauduloase încheiate de debitor sunt expres prevăzute de art. 61.
În consecinţă, nu orice acţiune introdusă de administratorul judiciar este scutită de plata taxei de timbru, ci numai cele expres şi limitativ prevăzute de secţiunea 3 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la data promovării acţiunii care se referă la anularea actelor frauduloase.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, sau dacă în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată".
În condiţiile în care taxele de timbru se plătesc anticipat, interesează situaţia de la momentul introducerii acţiunii, fiind nerelevante aspectele survenite ulterior.
Faţă de cele arătate, concluzia instanţei de apel în sensul că obligaţia de plată a taxei de timbru nu mai subzistă întrucât între timp s-a dispus trecerea la faliment, este eronată situaţia în care fiind încălcate normele privind taxele judiciare de timbru recursul urmează a fi admis, deciziile instanţei de apel urmând a fi modificate în sensul respingeri apelului reclamantei, ca nefondat, criticile referitoare la excepţia de necompetenţă a instanţelor fiind de prisos a fi examinate în condiţiile date.
În ce priveşte recursul reclamantei, se reţine că în condiţiile art. 304 C. proc. civ., se vor examina numai motivele de nelegalitate modul de apreciere a probatoriilor fiind de competenţa exclusivă a apelului urmare caracterului devolutiv al acestei căi de atac.
Astfel, prin adresa nr. 29 din 21 iulie 2004, reclamanta a comunicat pârâtei SC S.G.R. faptul că a cesionat creanţa şi că a înscris această cesiune la A.E.G.R.M.
Mai mult, în certificatul eliberat de Arhivă, la data de 20 iulie 2004, la rubrica Bun de garanţie descrierea opţională figurează cesiunea pretenţii plată decurgând din închirierea a 6 autovehicole M.A.N./18224 ale locatorului SC S. SRL către locatorul SC S.G.R. SA.
Din momentul notificării, cesiunea este opozabilă debitorului cedat, SC S.G. luând la cunoştinţă de această împrejurare chiar din notificarea reclamantei.
În raporturile cu terţii, debitorul cedat fiind unul dintre terţi, produce efecte înregistrarea la A.E. şi notificarea formulată de cedent în condiţiile art. 28 din Legea garanţiilor, titlul VI al Legii nr. 99/1999.
Referitor la aşa numita erată din partea traducătorului pe care şi-a întemeiat recursul reclamanta, aceasta constituie un document întocmit pro causa, respectiv după pronunţarea instanţei de apel.
Faţă de cele arătate nu se poate reţine nici una din condiţiile de nelegalitate prevăzute de art. 304 astfel că recursul reclamantei urmează a fi respins şi pe cale de consecinţă şi cererea de intervenţie formulată de numitul S.I.
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Râmnicu-Vâlcea, prin lichidator U.I., împotriva deciziei nr. 99/ A/C din 29 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta SC S.G.R. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 82/ A-C din 1 iunie 2005 şi a deciziei nr. 99/ A/C din 29 iunie 2005, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti.
Modifică deciziile atacate, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei nr. 124/ C din 2 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, ca nefondat.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 119/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 228/2007. Comercial → |
|---|
