ICCJ. Decizia nr. 1284/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1284/2007
Dosar nr. 3809/2/2005
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 5120 din 15 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanţii A.P., A.I., L.I. şi N.C. au chemat în judecată pe SA M.I. SA Bucureşti şi au solicitat ca instanţa să constate calitatea lor de acţionari ai societăţii pârâte, să o oblige pe pârâtă la efectarea menţiunilor corespunzătoare în registrul acţionarilor Propriu şi în registrul comerţului precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că deţin următoarele acţiuni nominative: P.A. şi A.I. câte 109 acţiuni reprezentând câte 2,36 % din valoarea capitalului social la nivelul anului 1997; iar L.I. şi N.C. câte 119 acţiuni reprezentând câte 2,58 % din valoarea capitalului social la nivelul aceluiaşi an. Au arătat că în anul 1997 au demarat tratative cu SC G.F.M. SA pentru cesionarea acţiunilor, că au semnat câte un contract de cesiune în acest sens dar, din pricina disensiunilor această cesiune nu s-a finalizat prin efectuarea formalităţilor prevăzute de fostul art. 64 (actualul 98) din Legea nr. 31/1990, acordul şi semnăturile reclamanţilor nefiind menţionate în registrul acţionarilor societăţii pârâte. Au arătat şi că inexistenţa transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor reclamanţilor a fost constatată şi prin sentinţa nr. 6423/1999 a Tribunalului Bucureşti, irevocabilă, instanţa respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor în promovarea acţiunii în anulare a hotărârilor A.G.A. adoptate de societatea pârâta.
Reclamanţii au susţinut totodată că noul consiliu de administraţie al societăţii pârâte nu i-a mai convocat din 1997 în adunarea generală şi prin mijloace nelegale, a făcut şi menţiunea în registrul comerţului în anul 2001 cu privire la cesiunea acţiunilor lor.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., Legea nr. 31/1990 şi OG nr. 24/1993.
Prin sentinţa comercială nr. 12449 din 12 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea, a constatat calitatea reclamanţilor de acţionari ai SC M.I. SA, a obligat pârâtă să efectueze menţiunile corespunzătoare în registrul acţionarilor şi în registrul comerţului şi să plătească 301.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că între reclamante şi SC G.F.M. SA s-a încheiat în decembrie 1997 contractul de cesiune prin care reclamanţii au cedat cesionarei acţiunile deţinute la societatea pârâtă, cedenţii declarând că au primit valoarea acţiunilor iar cesionara că a primit acţiunile. A reţinut că în contract s-a stipulat că transmisiunea acţiunilor urma a se efectua în temeiul art. 64 din Legea nr. 31/1990, modificată prin OUG nr. 32/1997.
A mai reţinut că dispoziţiile legii nr. 31/1990 (fostul art. 64, actual 98) instituie condiţi de formă ad validitatem în privinţa transferului de acţiuni, respectiv declaraţia făcută în registrul acţionarilor emitentului, subscrisă de cedent şi cesionar sau de mandatarii lor şi menţiunea făcută pe acţiuni, iar în speţă nu s-a dovedit îndeplinirea acestor condiţii de formă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel motivat pârâta, cauza fiind înregistrată cu nr. 394 din 28 ianuarie 2005 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. secţia a V-a comercială.
Prin motivele de apel invocate pârâta a arătat că sentinţa nu a fost motivată, nu s-a indicat sensul exact al condiţiei ce ar fi trebuit îndeplinită, în mod abuziv s-a considerat că sarcina probei revine pârâtei iar nu reclamanţilor, instanţa prin hotărâre a obligat pârâta la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în R.A.S. şi s-a pronunţat cu privire la acte ale C.N.V.M. considerându-le nevalabile.
S-a mai arătat că deşi prin hotărârea dată de instanţa de fond s-a constatat calitatea de acţionari a reclamanţilor, contractele de cesiune au rămas valabile, neexistând nici o hotărâre judecătorească de anulare a lor şi instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare, invocată prin întâmpinare.
Apelanta-pârâtă a solicitat şi suspendarea executării hotărârii apelate iar la termenul din 25 mai 2006 a solicitat restituirea cauţiunii, intimaţii-reclamanţi opunându-se restituirii, aşa cum reiese din practicaua decizii.
Cu petiţia înregistrată la data de 28 iulie 2006 pârâta S.I.F. M. SA Bucureşti prin administratorul său S.A.I.M.I. SA Bucureşti a declarat recurs motivat în drept în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Prin motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., pârâta a arătat că instanţa de apel constatând că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiuni invocată de pârâtă, în virtutea caracterului devolutiv al apelului a reţinut că acţiunea în constatarea dreptului de proprietate a intimaţilor-reclamanţi asupra acţiunilor nominative este admisibilă, câtă vreme aceste contracte au valoarea de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. Ca atare, reclamanţii care nu au la îndemână acţiunea în realizare, rămân titularii drepturilor şi obligaţiilor izvorând din aceste contracte, în acelaş timp păstrând şi calitatea de proprietari ai acţiunilor.
Se mai arată că deşi instanţa de fond în dispozitivul sentinţei se limitează a constata doar calitatea de acţionar, fără să facă referire la întinderea dreptului constatat, număr acţiuni şi cotă de deţinere, instanţa de apel menţine un dispozitiv contradictoriu şi nelegal.
Printr-un al doilea motiv de recurs, prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut criticile legate de rubricaţia registrului şi faptul că poate fi asimilat declaraţiei şi contractul de cesiune însuşi sunt irelevante câtă vreme nu s-a dovedit existenţa pe acţiunile nominative a menţiunii cesiunii.
Se precizează că potrivit dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 31/1990 acţiunile pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acţionarilor. Astfel, legea permitea şi permite emiterea de acţiuni dematerializate, S.A.I. M.I. SA este emitent de acţiuni nominative dematerializate. În acet context arată recurenta, este evident că interpretarea gramaticală a instanţei de apel este nelegală deoarece neexistând acţiuni emise în formă materială nu putea exista şi dovedi menţiunea considerată de instanţă ca nedovedită.
Recurenta mai susţine că în contradicţie cu sentinţa instanţei de fond care a statuat valabilitatea contractelor, instanţa de apel a schimbat întru totul natura juridică a actului dedus judecăţii, a schimbat implicit motivarea dată de instanţa de fond şi a reţinut, contractele de cesiune încheiate nu pot suplini aceste cerinţe, ele având valoarea unor antecontracte. Dacă aceste convenţii au fost apreciate doar ca promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, nu se impunea anularea lor şi acţiune în constatarea dreptului de proprietate a reclamanţilor asupra acţiunilor nominative formând obiectul contractelor de cesiune, este perfect admisibilă.
Printr-un ultim motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Astfel, instanţa de apel în motivarea deciziei, reţine că dacă aceste convenţii au fost apreciate doar ca promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare nu se impunea anularea lor, de o parte că instanţa nu a fost sesizată cu o astfel de cerere şi pe de altă parte pentru că aceste promisiuni pot fundamenta oricând tranferul valabil al dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative, ca în continuare instanţa să reţină că intimaţii-reclamanţi nu se află în situaţia de a solicita constatarea calităţii lor de proprietari ai acţiunilor, în condiţiile în care există un contract valabil de cesiune a acestor acţiuni.
Din aceste reţineri ale instanţei de apel, arată recurenta, reiese o gravă contradicţie între termeni şi o evidenţă confuzie între două acte juridice de naturi diferite, care se deosebesc fundamental prin acordul voinţă. Astfel, în timp ce în cazul promisiunii de vânzare acordul are ca obiect încheierea în viitor a unui contract, în cazul cesiunii valabile acordul de voinţă s-a produs şi odată cu el toate efectele juridice.
Pentru motivele prezentate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Analizând Decizia recurată, în raport de actele şi lucrările dosarului cât şi a motivelor de recurs invocate de pârâtă, se apreciază hotărârea ca fiind nelegală.
Astfel, în mod greşit instanţa de apel a apreciat contractele de cesiune încheiate de reclamanţi ca fiind simple promisiuni de vânzare-cumpărare în condiţiile în care aceste contracte constituie manifestarea de voinţă a semnatarilor acestora, în sensul transferului dreptul de proprietate asupra acţiunilor de la cedent la cesionar.
Instanţa de apel greşit a mai reţinut că dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative se transmite prin declaraţia făcută în registrul de acţiuni al emitentului subscrisă de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor şi prin menţiunea făcută pe acţiune, că nu s-a dovedit îndeplinirea acestor condiţii de formă iar contractele de cesiune nu pot suplini aceste cerinţe având valoarea unor antecontracte iar părţile au avut reprezentarea valorii de antecontract a acestora, chiar dacă le-au numit contracte de cesiune.
Din interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 64 (actual art. 98) din Legea nr. 31/1990 republicată, rezultă că formalităţile prevăzute de textul menţionat au fost instituite pentru a asigura opozibilitatea transmiterii faţă de terţi şi de societate, ele nefiind o condiţie de validitate a cesiunii acţiunilor nominative între părţi.
Aşadar declaraţiile făcute în registrul acţionarilor şi pe acţiuni privind cesionarea acţiunilor nominative, nu constituie o condiţie de validitate, transferul dreptului de proprietate între părţi operează din momentul realizării acordului de voinţă deci din momentul încheierii contractului de cesiune.
Având în vedere considerentele expuse rezultă că în cauză este incident pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia cât şi punctul 9 al aceluiaşi articol, hotărârea este lipsită de temei legal, a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi admis, Decizia atacată va fi modificată în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei, care va fi schimbată şi se va respinge acţiunea reclamanţilor, care vor fi obligaţi la plata sumei de 19,15 lei cheltuieli de judecată. Având în vedere că suma solicitată de recurentă cu titlu de cheltuieli de judecată şi care reprezintă onorariu de avocat, nu este o sumă încasată având scadenţa la data de 31 martie 2007 şi părând a avea caracterul de onorariu de succes, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cu titlu de cheltuieli a acestei sume, situaţie în care cheltuielile de judecată vor putea fi obţinute printr-o cerere separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SA M.I. SA Bucureşti societate de administrare a S.I.F. M. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 295 din 25 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti. secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 12449 din 12 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o schimbă şi respinge acţiunea reclamanţilor.
Obligă reclamanţii N.C., L.I., P.A., A.I., N.C.E. şi P.A.M. la 19,15 lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1326/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1229/2007. Comercial → |
|---|
