ICCJ. Decizia nr. 1981/2007. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1981/2007
Dosar nr. 4345/44/2006
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 februarie 2006, reclamanta M.C.M. G.I.E. Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S. Galaţi obligarea acesteia să execute silit contractul de asociere în participaţiune nr. 200 din 24 august 2005 încheiat între părţi, obligarea la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune interese şi cheltuieli de judecată.
Reclamanta a motivat cererea arătând că pârâta în mod nejustificat refuză să-şi îndeplinească obligaţia de a efectua aportul la asociere conform pct. 4.2 din contract, în sensul punerii la dispoziţia reclamantului a spaţiilor şi obiectelor de inventar asupra cărora urma reclamanta să efectueze investiţii în sumă de 50.000 euro.
Prin încheierea de şedinţă din 12 aprilie 2006 a Tribunalului Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă excepţia prematurităţii cererii conform art. 7201 C. proc. civ., ca urmare a lipsei procedurii prealabile, avându-se în vedere că obiectul cererii îl reprezintă obligarea pârâtei la executarea contractului de asociere şi nu pretenţiile părţilor.
Prin încheierea de şedinţă din 11 mai 2006 a Tribunalului Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă.
Prin sentinţa nr. 1518/2006, Tribunalul Galaţi a respins cererea formulată de reclamanta M.C.M. G.I.E. Galaţi în contradictoriu cu pârâta C.C.S. Galaţi, ca nefondată.
S-a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune, conform art. 251 – art. 256 C. com., având ca obiect activităţi de management şi consultanţă în domeniul marketingului şi comunicării de marketing, comercializarea spoturilor publicitare, comerţ prin poştă şi marketing, organizare de evenimente culturale.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 155/ A din 21 decembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta M.C.M. G.I.E. Galaţi împotriva sentinţei comerciale nr. 1518 pronunţată la 20 iunie 2006 de Tribunalul Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 207/COM/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă C.C.S. Galaţi.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen, legal timbrat şi motivat, reclamanta M.C.M. G.I.E. Galaţi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, prin reiterarea motivelor din apel sub forma criticilor în recurs, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre contrar probelor administrate în cauză şi reprezintă o greşită aplicare a legii, fiind flagrant încălcate dispoziţiile legale în materia contractelor şi clauzele contractului de asociere.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului şi pe fond admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că ambele instanţe, în mod corect şi judicios au apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, pronunţând hotărâri temeinice şi legale care nu pot fi reformate prin recursul declarat de reclamantă.
Criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, ambele instanţe de judecată analizând clauzele contractului au concluzionat, în mod judicios că, nefiind individualizate obligaţia intimatei pârâte, practic nu se putea trece la executarea silită în natură sau prin echivalent a contractului.
În mod corect instanţa de apel a apreciat că părţile au încheiat un contract cadru, în sensul că nu au fost individualizate spaţiile ce urmau a constitui aportul pârâtei la asociere, nu au fost menţionate clar drepturile şi obligaţiile părţilor şi nu au fost desemnate organele de conducere ale asocierii, situaţie în care executarea contractului nu se putea face.
Astfel fiind, corect s-a reţinut de ambele instanţe că, contractul încheiat între părţi nu poate fi considerat titlu executoriu, întrucât clauzele privind obligaţiile părţilor nu au fost concretizate.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.C.M. G.I.E. Galaţi împotriva deciziei nr. 155/ A din 21 decembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2426/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 339/2007. Comercial → |
---|