ICCJ. Decizia nr. 2041/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2041/2007
Dosar nou nr. 16061/1/2006
Şedinţa publică din 29 mai 2007
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10696 din 12 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A.F.I. BUCUREŞTI împotriva pârâtei SC E.C. SRL Bucureşti, cu motivarea că reclamanta nu şi-a dovedit cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 28.690,84 dolari S.U.A. reprezentând 15.727,15 dolari S.U.A. restanţă la cote aport şi 12.963,69 dolari S.U.A., penalităţi pentru perioada 1999 – 31 martie 2002 şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în str. Străduinţei Bucureşti.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respins prin Decizia civilă nr. 196 din 10 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Ca urmare a recursului declarat de reclamantă împotriva acestei decizii s-a pronunţat Decizia nr. 5772 din 2 decembrie 2005 de către Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul, s-a casat Decizia şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului.
După casare cauza s-a înregistrat la nr. 30853/1/2004 pe rolul Secţiei a VI-a comercială de la Curtea de Apel Bucureşti şi s-a soluţionat prin Decizia nr. 479 din 27 septembrie 2006, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei nr. 10696/2003, admiterii, în parte, a acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 11.849,17 dolari S.U.A. cu titlu de chirie pentru perioada aprilie 2000 – mai 2001; celelalte capete de cerere privind evacuarea pârâtei, plata chiriei pentru perioada iunie – iulie 2001, majorări şi penalităţi de întârziere, au fost respinse.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut că între părţi s-au desfăşurat raporturi juridice de locaţiune pe perioada aprilie 2000 – mai 2001, dar pârâta nu a achitat chiria în cuantum de 11.849,17 dolari S.U.A..
Pentru perioada iunie – iulie 2001, respectiv până la încheierea procesului verbal de predare, primire a spaţiului, 13 iulie 2001, curtea a apreciat că pârâta nu datorează chirie deoarece pârâta a denunţat contractul notificând-o în acest sens pe reclamantă, însă reclamanta a refuzat să preia spaţiul până în luna iulie 2001.
Pretenţiile reclamantei privind penalităţi şi majorări de întârziere au fost respinse deoarece închirierea s-a făcut în baza fişei de calcul nr. 8329 din 12 aprilie 2000 şi nu în baza unui contract de închiriere în care să se stipuleze penalităţi sau majorări de întârziere pentru neplata la termen a chiriei; în consecinţă locatorul nu poate stabili unilateral plata penalităţilor şi a majorărilor.
Reclamanta a formulat recurs împotriva deciziei nr. 479/2006 criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând modificarea ei în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 16.841,67 dolari S.U.A. reprezentând chirie (cota de aport) pentru lunile iunie – iulie 2001 şi penalităţi, majorări (daune moratorii) de întârziere pentru perioada 2000 – 28 februarie 2002.
În motivarea recursului se susţine, în esenţă, că pârâta datorează penalităţi şi majorări de întârziere în temeiul Hotărârii Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 221/1998 – art. 3, coroborate cu dispoziţiile art. 998 – 999 şi 1073 C. civ.
De asemenea, reclamanta susţine că în mod nelegal curtea a apreciat că predarea, primirea spaţiului s-a făcut abia în luna iulie 2001 din culpa reclamantei deoarece din corespondenţa părţilor, adresele nr. 089 din 24 aprilie 2001; nr. 9064 din 21 mai 2001 şi nr. 11645 din 29 mai 2001 rezultă că din culpa pârâtei nu s-a predat spaţiul căci deşi a făcut cunoscut reclamantei că nu mai ocupă spaţiul, pârâta nu a propus o dată pentru predarea, primirea spaţiului.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că pârâta a ocupat spaţiul din str. Străduinţei Bucureşti în baza fişei de calcul nr. 8329 din 12 aprilie 2000, iar predarea – primirea spaţiului s-a făcut abila la data de 13 iulie 2001 din culpa reclamantei care a refuzat preluarea spaţiului deşi pârâta îi comunicase la data de 24 aprilie 2001 că a renunţat la folosirea spaţiului; refuzul reclamantei de a prelua spaţiul în perioada aprilie – iulie 2007 motivat de faptul că în imobil se aflau obiecte de mobilier aparţinând unui terţ (SC C.A. SA), aşa cum rezultă din corespondenţa părţilor, nu este imputabilă pârâtei şi în consecinţă acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel reţinând legal că pârâta datorează chiria numai pe perioada aprilie 2000 – mai 2001, incluzându-se şi perioada de preaviz, în temeiul art. 1436 C. civ.
Cu privire la plata penalităţilor şi majorărilor de întârziere, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, în recurs reclamanta indică temeiuri de drept dispoziţiile art. 998; 999 şi 1088 C. civ., deoarece în acţiune a indicat temei de drept Hotărârea C.G.M. Bucureşti nr. 59/1997 şi dispoziţiile art. 1073 C. civ., iar potrivit dispoziţiilor art. 316 coroborate cu dispoziţiile art. 294 C. proc. civi., nu se poate schimba temeiul de drept în recurs.
Pentru ca pârâta să poată fi obligată la plata penalităţilor şi majorărilor de întârziere ar fi trebuit ca în înscrisul în baza căruia s-a închiriat spaţiul, fişa de calcul să se stipuleze expres că neplata la termen a chiriei atrage plata de penalităţi sau majorări de întârziere, însă în lipsa acestei clauze din fişa de calcul, reclamanta nu poate pretinde penalităţi sau majorări de întârziere, stabilite în mod unilateral, cum în mod legal a apreciat şi instanţa de apel.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate şi potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.I. Bucureşti împotriva deciziei nr. 479 din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2045/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2040/2007. Comercial → |
|---|
