ICCJ. Decizia nr. 2050/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2050/2007
Dosar nr.8848/2/2006
Şedinţa publică din 29 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 213 din 30 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-V-a comercială, a respins cererea în anulare a contractelor de credit nr. 120 din 21 martie 1999 şi de garanţie imobiliară bancară nr. 6074 din 18 aprilie 1995 formulată de reclamanţii A.G., A.E. şi SC C.G. SRL în contradictor cu pârâta R.B., sucursala Iaşi şi intervenient în nume propriu A.V.A.S. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, urmare admiterii excepţiei cu acest obiect ridicată de prima intimată, fiind respinsă şi cererea de intervenţie formulată de A.V.A.S. Bucureşti, modificată în interesul acesteia.
Prima instanţă a apreciat că în cauză prevalează fixarea cadrului procesual faţă de restul excepţiilor: autoritatea de lucru judecat şi lipsa de obiect, motiv pentru care a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de Raiffeisen Bank SA, sucursala Iaşi.
Cu privire la această excepţie s-a reţinut că obiectul acţiunii îl formează constatarea nulităţii absolute a doua contracte încheiate de reclamant cu B.A. SA, sucursala Iaşi, antecesoarea intimatei numai că dreptul de creanţă pe care-l constată a fost cesionat către A.V.A.B. în prezent A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanţă din 2 decembrie 1999, cesiune notificată reclamanţilor aşa încât toate apărările şi excepţiile pe care reclamanţii înţeleg să le formuleze în prezent chiar cu privire la validitatea titlurilor trebuie opuse actualului creditor anume A.V.A.S. întrucât consecinţele juridice subsecvente nulităţii se produc în patrimoniul acestui creditor.
În contra sentinţei au declarat recurs reclamanţii A.G. şi E. şi SC C.G. SRL Iaşi.
Recurenţii nu invocă un anume motiv de nelegalitate dar fac istoricul contractelor de credit şi garanţie imobiliară a căror nulitate solicită să se constate arătând că lasă la latitudinea instanţei să stabilească cine are calitate procesuală pasivă. Că instanţa trebuia să dispună în temeiul art. 129 C. proc. civ., menţinerea în cauză a A.V.A.S. care făcuse deja cerere de intervenţie admisă de Tribunalul Iaşi prin sentinţa comercială nr. 53/ E din 9 februarie 2005 irevocabilă prin Decizia nr. 251 din 3 iulie 2006 a Curţii de Apel Iaşi pe care o invoca cu putere de lucru judecat. Mai arată recurenţii că nu le-a fost notificat contractul de cesiune întrucât nu aveau calitate de fidejusori şi nu sunt îndeplinite condiţiile art. 973 C. civ.
Recurenţii au mai ataşat la dosar cereri prin care au invocat excepţia nulităţii absolute a titlului executoriu ce le-a fost comunicat de A.V.A.S. sub nr. 4078 din 26 martie 2002 pe care-l anexează şi au cerut declinarea competenţei la Tribunalul Bucureşti, iar recurenta SC G. SRL a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamanţilor A.G. şi E. în temeiul art. 49 (3) şi art. 51 C. proc. civ., întrucât aceştia nu au garantat nici un credit, întreaga creanţă neperformantă fiind a SC G. SRL.
Recurenţii au mai invocat excepţia puterii lucrului judecat în baza art. 166 C. proc. civ., a mai multor hotărâri judecătoreşti din care ar rezulta că nu au fost perfectate contracte de fidejusiune, hotărâri pe care le ataşează în copie la dosar.
Recursul declarat de reclamanţi nu este fondat.
1. Verificându-şi competenţa, Înalta Curte constată că are competenţa de a soluţiona recursul faţă de faptul că sentinţa nr. 53/ E din 9 februarie 2006 prin care Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea curţii de apel a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 251 din 3 iulie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, situaţie în care reiterarea de către recurenţi a problemei competenţei tribunalului ca instanţă de fond după ce le-a fost respins recursul împotriva hotărârii de declinare nu mai poate fi primită.
2. Unul din principiile de bază ale procesului civil este şi cel al disponibilităţii. Printre elementele care configurează acest principiu este şi acela că sesizarea instanţei prin introducerea unei acţiuni, completarea sau modificarea acesteia, în condiţiile legii sau renunţarea la judecata sa este la latitudinea părţii reclamante: principală, reconvenţională sau intervenientă.
Drept urmare, susţinerea reclamanţilor că lasă la aprecierea instanţei să stabilească cine are calitate procesuală pasivă pe baza relatării faptelor nu poate fi nici ea primită întrucât încalcă principiul disponibilităţii, fixarea cadrului procesual fiind atributul părţii reclamante iar nu al instanţei în raport de sfera obligaţiilor stabilite de art. 129 C. proc. civ., pentru judecător.
3. În acest context este fără suport legal şi critica privind modificarea caracterului cererii de intervenţie formulată de A.V.A.S., din principală în accesorie, admisă numai în principiu prin sentinţa tribunalului şi corect respinsă pe fond de curtea de apel, sentinţă care nu poate constitui autoritate de lucru judecat, cum greşit susţin recurenţii, hotărârile fiind pronunţate în cadrul aceluiaşi proces.
4. Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1393 C. civ., text de lege care impune notificarea cesiunii numai debitorului cedat pentru ca cesionarul să poată apoi opune dreptul său terţilor, fiind deci fără relevanţă sub aspectul calităţii procesual pasive calitatea reclamanţilor de fidejusori sau nu ai debitorului cedat în acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice menţionate, aspect cu privire la care în mod inutil recurenţii au invocat puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti anexate.
5. În ce priveşte excepţia nulităţii absolute a titlului executoriu comunicat de A.V.A.S. la 26 martie 2000, invocată de recurenţi, se constată că aceasta excede cadrului procesual pe care reclamanţii l-au fixat la instanţa de fond, respectiv obiectului cererii, ea neputând fi deci examinată în recurs.
6. În aceeaşi situaţie este şi cererea intitulată „cerere de intervenţie accesorie" formulată de unul dintre corecurenţi în interesul celorlalţi doi corecurenţi, solicitarea ca atare fiind absorbită de cererea de recurs propriu-zisă.
7. Aşa fiind, pentru considerentele expuse, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.E., A.G. şi SC C.G. SRL Iaşi împotriva sentinţei nr. 213 din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2051/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2045/2007. Comercial → |
|---|
