ICCJ. Decizia nr. 225/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 225/2007
Dosar nr. 11130/1/2005
(Doar vechi nr. 2687/2005)
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8830 din 2 decembrie 2003 pronunţată în dosar nr. 6814/2003 al Tribunalului Constanţa, secţia comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F.D.F.E.E. SA, sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Constanţa împotriva pârâtei U.M. 02146 Mangalia, cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 208.531.994 lei reprezentând diferenţă neachitată din contravaloarea facturii nr. 616167 din 5 septembrie 2000 ce cuprinde majorări de tarif de 0,2 % pe zi de întârziere şi 63.465.986 lei reprezentând penalităţi de 0,3 % pe zi de întârziere, cu 19.495.391 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că între părţi s-a încheiat contractul nr. 200213/2000 pentru furnizarea energiei electrice în favoarea pârâtei în calitate de beneficiar, cu obligaţia acesteia de a achita contravaloarea serviciilor conform clauzei prevăzute la cap. 9 art. 12 din contract sub sancţiunea achitării unor penalităţi de întârziere pentru neplata la scadenţă, conform cap. 11 din convenţia părţilor.
În consecinţă, dat fiind faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale asumate, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata diferenţei de preţ pentru facturile emise până la data de 30 iunie 2000 precum şi a majorărilor de tarif de 0,2 % percepute în temeiul HG 236/1993 şi prevederilor contractuale pentru penalităţi de întârziere de 0,3 %, este întemeiată.
Apelul declarat de Ministerul Apărării Naţionale în numele şi pentru pârâta U.M. 02146 Mangalia împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia civilă nr. 335 din 22 noiembrie 2004 pronunţată în dosar nr. 683/2004 al Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea faptului că procedura de citare nu a fost îndeplinită conform art. 87 pct. 1 C. proc. civ., fiind prin urmare încălcate dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În consecinţă, s-a dispus anularea hotărârii tribunalului iar cauza a fost reţinută pentru soluţionarea fondului.
Examinând fondul litigiului instanţa de control judiciar, după respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, în considerarea faptului că prescripţia a fost întreruptă prin introducerea cererii de chemare în judecată, a reţinut că acţiunea reclamantei este neîntemeiată în raport de dispoziţiile OUG nr. 37/2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie.
Astfel, curtea de apel având în vedere faptul că sumele solicitate de reclamantă reprezintă majorări de tarif şi penalităţi de întârziere calculate la debitul achitat până la data de 30 iunie 2004, a respins, ca nefondată, acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.V.A.S., în temeiul dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 64/1995 şi în considerarea faptului că a intervenit cesiunea de creanţă a sumei datorate de către pârâtă către A.V.A.S. Bucureşti, criticând hotărârea instanţei de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că instanţa investită cu soluţionarea apelului a interpretat greşit dispoziţiile art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004 apreciind că şi pârâta beneficiază de anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere deşi, din documentele depuse la dosar nu rezultă faptul că ar fi achitat la termen facturile emise pentru încasarea contravalorii serviciilor prestate.
Prin urmare, în condiţiile în care facturile au fost acceptate de către pârâtă dar neachitate la termen, rezultă că sunt datorate şi penalităţile de întârziere aferente, cu consecinţa că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, probelor administrate în cauză raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004, art. 304 pct. 8 şi 9 precum şi art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat admiţându-l ca atare pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.
Astfel, este întemeiată critica recurentei conform căreia instanţa de control judiciar a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004 care acordă anumite facilităţi constând în anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere pentru debitorii care şi-au achitat datoriile până la data de 30 iunie 2004.
Prin urmare, o primă condiţie obligatorie şi necesară pentru a se verifica incidenţa acestui act normativ era achitarea debitelor restante până la termenul limită stabilit de actul normativ.
În această ordine de idei, deşi instanţa de fond a reţinut că pârâta nu şi-a achitat obligaţiile de plată până la data de 30 iunie 2004, instanţa de apel în baza aceloraşi probe reţine exact contrariul, fără a motiva însă, în mod riguros acest aspect, precizând doar că sumele solicitate au fost achitate până la data de 30 iunie 2004.
Din această perspectivă, Decizia curţii de apel este pronunţată fără a fi cercetat în mod profund şi real fondul litigiului, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu consecinţa admiterii recursului şi trimiterii cauzei pentru rejudecarea apelului aceleeaşi instanţe.
Cu prilejul rejudecării instanţa va administra probe din care să rezulte modul în care pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile de plată până la data de 30 iunie 2004, cu consecinţa stabilirii dacă aceasta beneficiază sau nu de facilităţile prevăzute de OUG nr. 37/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 90/ COM din 18 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleeaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 309/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 224/2007. Comercial → |
|---|
