ICCJ. Decizia nr. 1870/2007. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1870/2007
Dosar nr. 3113/46/2006
Şedinţa publică din 17 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 280 din 9 mai 2006 pronunţată în dosar nr. 1026/2005 al Tribunalului Comercial Argeş s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC N. SA Piteşti împotriva pârâtei SC J. SRL Piteşti cu consecinţa obligării acesteia să desfiinţeze pereţii care blochează uşile de acces spre spaţiile comerciale ale reclamantei situate în incinta Complexului comercial Fortuna, conform expertizei şi în caz de refuz autorizează reclamanta să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâtei, cu 417 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că acţiunea reclamantei este întemeiată deoarece pârâta, fără drept şi în lipsa autorizaţiei de construire, a blocat în luna august 2005 posibilităţile de acces spre spaţiile comerciale proprietatea reclamantei situate în incinta Complexului comercial Fortuna, prin montarea unor pereţi confecţionaţi din panouri rigips pe cadre metalice. În consecinţă, întrucât prin acţiunea promovată, reclamanta urmăreşte să-şi apere vadul comercial, tribunalul a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin Decizia nr. 71 din 13 septembrie 2006 pronunţată în dosar nr. 3113/46/2006 al Curţii de Apel Piteşti.
Instanţa de control judiciar a respins criticile formulate, cu motivarea că tribunalul a apreciat corect expertiza efectuată în cauză precum şi declaraţiile martorilor, care au relevat faptul că pârâta fără nici un drept a executat lucrări pe zidurile comune ce despart proprietatea sa de a reclamantei, încălcând astfel prevederile art. 599 şi 611 C. civ., incidente cauzei, care reglementează regimul juridic al zidurilor comune. În această ordine de idei faptul că tribunalul şi-a argumentat soluţia pe dispoziţiile art. 1076 – art. 1077 C. civ., este conform cu situaţia de fapt dedusă judecăţii, iar trimiterea la vadul comercial, ca element al fondului de comerţ, s-a făcut doar pentru a demonstra caracterul comercial al litigiului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 480, 599, art. 611 – art. 616 C. civ., precum şi pentru faptul că nu s-a încuviinţat cercetarea locală şi obiecţiunile la raportul de expertiză.
În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că greşit au apreciat ambele instanţe că prin acţiunea sa reclamanta urmăreşte să-şi apere fondul de comerţ, disputa dintre părţi vizând în realitate delimitarea proprietăţilor şi a dreptului de trecere al reclamantei peste fondul pârâtei, drept ce nu poate fi însă prezumat ca existând în favoarea reclamantei.
De altfel, arată recurenta, spaţiul în litigiu nu este înscris în cartea funciară a reclamantei, ci s-a aflat în proprietatea SC F. SA care s-a divizat iar activele sale au fost preluate de alte societăţi comerciale, ocazie cu care s-a întocmit şi procesul-verbal de vecinătate, semnat inclusiv de reclamantă.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale, a instanţelor comerciale, invocată din oficiu, curtea constată în temeiul art. 306 alin. (2) raportat la art. 159 alin. (3) C. proc. civ., că ambele instanţe au soluţionat cauza cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 4 şi 56 C. com., caracterizând litigiul dintre părţi ca fiind de natură comercială.
Astfel, potrivit art. 4 C. com., sunt considerate fapte de comerţ, în afara celor menţionate la art. 3 şi „celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul", iar conform art. 56 C. com., „dacă un act este comercial numai pentru una dintre părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale".
Prin urmare, textele legale anterior citate instituie o prezumţie de comercialitate, cu excepţia situaţiei în care contractele şi obligaţiile comerciantului nu sunt de natură civilă.
Din această perspectivă, acţiunea prin care reclamanta, comerciant, urmăreşte să-şi delimiteze proprietatea şi să-şi elibereze căile de acces prin solicitarea de obligare a pârâtului, tot un comerciant, nu poate fi calificată ca având un caracter comercial, sediul materiei fiind, astfel cum au reţinut instanţele art. 599, art. 611 – art. 616 C. civ., deoarece disputa dintre părţi vizează existenţa sau inexistenţa dreptului de a edifica sau modifica zidul comun şi respectiv a autorizaţiei de construire necesară pentru efectuarea acestei lucrări. Toate aceste elemente, sunt însă de natură a înlătura prezumţia de comercialitate a litigiului şi de a evidenţia caracterul civil al acestuia.
În concluzie, pentru cele ce preced, se va admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale, precum şi recursul pârâtei şi cererea de intervenţie accesorie, cu consecinţa casării deciziei şi sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în primă instanţă Judecătoriei Piteşti, astfel încât faţă de soluţia adoptată examinarea criticilor formulate cu privire la fondul litigiului este inutilă şi lipsită de interes juridic, însă vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale.
Admite recursul declarat de pârâta SC J. SRL Piteşti şi cererea de intervenţie în interesul recurentei pârâte formulată de SC D.N.I.E. SRL Piteşti.
Casează Decizia nr. 71/ A-C din 13 septembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi sentinţa civilă nr. 280/ C din 9 mai 2006 a Tribunalului Comercial Argeş şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 1874/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1869/2007. Comercial → |
---|