ICCJ. Decizia nr. 2821/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2821/2007

Dosar nr. 7175/3/2003

Şedinţa publică din 27 septembrie 2007

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 2860 din 16 iunie 2005, a respins acţiunea principală, precizată a reclamantei SC L.P. SA Constanţa prin care a solicitat obligarea pârâtei SC P. SA Bucureşti la plata sumei de 2.586.625.471 lei reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate şi a dobânzilor calculate conform OG nr. 9/2000 şi instituirea în favoarea sa a unui drept de retenţie, până la achitarea acesteia.

A admis cererea reconvenţională formulată de pârâta SC L. SA Bucureşti. A obligat reclamanta la plata sumei de 158.337,36 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua plăţii, la 589.737.373 lei contravaloare utilităţi şi la 107.559.485 lei cheltuieli de judecată şi onorariu expertiză.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 140 din 12 martie 2007, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanta SC L.P. SA Constanţa prin administrator judiciar R. I.P.U.R.L. Tulcea împotriva hotărârii instanţei de fond.

Împotriva menţionatei decizii, reclamanta prin administrator judiciar, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În criticile formulate recurenta reclamantă susţine în esenţă că potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, apelul declarat în cauză era scutit de plata taxei de timbru, societatea sa fiind reprezentată prin administratorul judiciar R. I.P.U.R.L. Tulcea.

Intimata pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar a cerut respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Recursul reclamantei este fondat.

Potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor acesteia, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru.

În raport de aceste dispoziţii se constată că greşit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, în raport de înscrisurile aflate la dosarul de apel, din care rezultă că prin sentinţa civilă nr. 3925 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului conform Legii nr. 64/1995 împotriva debitoarei SC L.P. SA Constanţa.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admită recursul reclamantei formulat prin administrator judiciar, să caseze Decizia şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC L.P. SA Constanţa prin administrator judiciar R. I.P.U.R.L. Tulcea împotriva deciziei nr. 140 din 12 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2821/2007. Comercial