ICCJ. Decizia nr. 383/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 383/2007
Dosar nr. 47620/3/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 467 din 8 februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată de reclamanta SC O. Bucureşti, formulată în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SA Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a chemat în judecată pârâta solicitând instanţei să dispună evacuarea acesteia din spaţiul ocupat de pârâtă în mod abuziv şi fără a avea un titlu legal, precum şi la obligarea aceleiaşi pârâte la plata daunelor cominatorii şi a daunelor compensatorii pentru lipsa de folosinţă.
Se reţine totodată că reclamanta opune pârâtei sentinţa arbitrală nr. 342/2002 pronunţată de Curtea de Arbitraj U.C.E.C.O.M. prin care s-a admis cererea reclamantei SC O. în contradictoriu cu pârâta C.A.P., pârâta fiind obligată a lăsa în deplină proprietate şi posesie reclamantei imobilele prevăzute în dispozitiv, între care şi cel în speţa de faţă.
Având în vedere sentinţa invocată, instanţa de fond a apreciat că titularul obligaţiei de predare a spaţiului este C.A.P. şi nu pârâta SC A.P. SA Bucureşti, dat fiind că acesteia din urmă nu-i este opozabilă sentinţa arbitrală, nefiind parte în litigiul arbitral şi nici nu se poate trage concluzia că această pârâtă ar fi continuatoarea juridică a pârâtei din litigiul arbitral, aşa cum rezulta din Decizia nr. 324 din 25 ianuarie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care a tranşat irevocabil această chestiune.
În fine, instanţa de fond a apreciat că neexistând identitate între pârâta SC A.P. SA şi titularul obligaţiei corelative dreptului subiectiv valorificat de reclamantă, acţiunea reclamantei se impune a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinţei de fond a declarat apel reclamanta SC O. Bucureşti criticile vizând netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii atacate.
Prin Decizia comercială nr. 341 din 1 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul reclamantei, ca nefondat.
Instanţa de apel, analizând criticile prin prisma criticilor formulate, a reţinut că în raport cu motivele acţiunii introductive, calitatea procesuală pasivă trebuie stabilită în baza titlului pe care reclamanta îl deţine, aşa încât în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra obiectului dedus judecăţii.
Se reţine totodată că nu poate fi primită aserţiunea reclamantei potrivit căreia cauza acţiunii o constituie folosinţa spaţiului fără titlu având în vedere dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., ce stabileşte cadrul procesual în această fază a litigiului.
În privinţa opozabilităţii sentinţei arbitrală, instanţa de apel a reţinut că deşi o sentinţă este opozabilă oricărei persoane, chiar fără a fi menţionată în dispozitivul său, nu se confundă cu relativitatea efectelor unei hotărâri ce presupune faptul că efectele sale nu se răsfrâng decât asupra părţilor litigante.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamanta SC O. Bucureşti care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi, pe fond admiterea acţiunii.
În dezvoltarea criticilor, recurenta a susţinut că instanţele, în mod greşit au apreciat cu privire la opozabilitatea titlului său constând în sentinţa arbitrală nr. 342/2002, pronunţată de Curtea de Arbitraj U.C.E.C.O.M. Bucureşti.
Astfel, în opinia recurentei, există autoritate de lucru judecat privind opozabilitatea sentinţei arbitrale evocate în raport cu cele 10 hotărâri irevocabile aflate la dosarul cauzei şi intrate în puterea lucrului judecat.
O altă critică a vizat nelegalitatea hotărârii atacate din prisma obiectului dedus judecăţii, în condiţiile în care instanţele au fost investite cu o acţiune în evacuare pentru lipsa de titlu. Ori, în condiţiile în care pârâta nu a făcut dovada titlului în temeiul căreia ocupă spaţiul, instanţele nu s-au pronunţat asupra capătului principal de cerere.
În mod greşit instanţele au apreciat şi cu privire la calitatea de succesoare în drepturi şi obligaţii a pârâtei SC A.P. SA, aceasta fiind constituită în baza Legii nr. 31/1990 prin transformarea fostei C.A.P. în locul căreia s-a substituit, aşa încât este evident că sentinţa arbitrală invocată îi este pe deplin opozabilă.
În fine, recurenta a susţinut că instanţa de apel, interpretând greşit şi eronat probele existente la dosarul cauzei, a schimbat natura şi înţelesul acestora pronunţând o soluţie netemeinică şi nelegală.
Recursul este nefondat şi va fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:
Deşi recurenta invocă motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., din analiza criticilor dezvoltate rezultă că nu se constată motive de nelegalitate ce ar putea conduce la o casare a hotărârilor pronunţate, având în vedere că, în această fază procesuală, aspectele de netemeinicie nu mai pot fi supuse analizei, ca urmare a modificărilor aduse dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., prin Legea nr. 219/2005.
Ceea ce reproşează recurenta instanţelor este modul greşit de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, în raport cu motivele cererii sale de chemare în judecată şi implicit, raportat la obiectul dedus judecăţii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa este ţinută a cerceta fondul cauzei atâta timp cât constată ivite incidentele de ordin procedural aşa cum este excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În raport de dispoziţiile legale sus evocate, se constată că motivul invocat de recurentă, cu referire la nepronunţarea instanţelor asupra cererii principale, este nefondat şi va fi respins ca atare.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei, Înalta Curte constată că în mod corect instanţele au apreciat că nu există identitate între pârâta SC A.P. Bucureşti şi titularul obligaţiei corelative născute în puterea sentinţei arbitrale nr. 342 din 4 iulie 2002, sentinţă în baza căreia reclamanta şi-a întemeiat acţiunea.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţele sunt obligate să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, reclamantul fiind cel care stabileşte cadrul procesual, potrivit principiului disponibilităţii.
Ori, în speţă, recurenta este cea care a investit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. proc. civ., valorificând pe calea acţiunii în evacuare atributul derivat din folosinţa ce rezidă ca urmare a proprietăţii, instanţele fiind ţinute a analiza cauza în raport de cadrul procesual fixat de însăşi recurentă.
Se constată astfel că în mod corect instanţele au apreciat cu privire la cauza acţiunii şi, mai mult în mod judicios au apreciat cu privire la opozabilitatea titlului recurentei.
Astfel, în mod corect instanţele au reţinut că în raport cu Decizia nr. 324 din 25 ianuarie 3005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, intrată la rândul său în puterea lucrului judecat, SC A.P. SA Bucureşti este o societate comercială constituită în temeiul Legii nr. 31/1990, în timp ce titulara obligaţiei izvorând din sentinţa arbitrală, C.A.P. este o societate cooperatistă; entitate cu personalitate juridică în sistemul cooperaţiei, aşa încât nu poarte exista identitate şi implicit o succesiune patrimonială între persoana juridică cooperatistă şi societatea comercială reglementată de Legea nr. 31/1990.
Hotărârile irevocabile despre care recurenta face vorbire care ar avea autoritate de lucru judecat, din analiza acestora, se constată că nu există triplă identitate impusă de cerinţele art. 1201 C. civ., cu referire la identitatea de părţi, obiect cauză.
În plus, se constată, de asemenea, nerelevantă şi contradictorie susţinerea recurentei potrivit căreia intimata ar fi succesoarea C.A.P. în raport cu actele constitutive de înfiinţare ale intimatei anulate ulterior prin sentinţa penală nr. 659/2000 a Judecătoriei sector 6, având în vedere că înregistrarea intimatei la O.R.C. a noilor acte s-a produs la 28 iunie 2002, iar sentinţa arbitrală s-a pronunţat la 7 iulie 2002, aşa încât, nu poate fi pusă în discuţie o eventuală identitate între pârâta din litigiul arbitral şi intimata din cauza de faţă.
Cum şi această din urmă critică se constată a fi nefondată, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O. Bucureşti împotriva deciziei nr. 341 din 1 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 381/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2817/2007. Comercial → |
|---|
