ICCJ. Decizia nr. 3856/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3856/2007
Dosar nr. 5660/36/2006
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr. 1251/2005, reclamanta C.N.M. P. SA, în contradictoriu cu pârâţii C.N.M. N. SA prin lichidator P. SRL, SC P.C. SRL şi SC C. SRL a solicitat instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să dispună ieşirea din indiviziune din spaţiul denumit A. nr. 2, ce reprezintă coproprietatea comună a părţilor.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa nr. 5521 din 13 septembrie 2006, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins ca nefondată acţiunea.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel reclamanta C.N.M. P. SA.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia nr. 23 din 25 ianuarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul şi a obligat apelanta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC C. SRL suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta C.N.M. P. SA, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat, în esenţă, în motivarea recursului că instanţa de apel, menţinând dispoziţiile instanţei de fond, a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada stării de indiviziune cu copârâtele pentru a se proceda la încetarea acesteia; că actele depuse de părţi în dosar dovedesc proprietatea exclusivă a părţilor semnatare asupra bunurilor sau valorilor şi nu starea de indiviziune; iar asupra antrepozitului nr. 2, obiectul în dispută, că reclamanta şi pârâta C.N.M. N. SA pretind un drept proprietate exclusiv, ceea ce exclude starea de indiviziune invocată de către reclamantă, conform Protocolului încheiat la 15 septembrie 1990 (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Recurenta a mai arătat că Decizia recurată este lipsită de temei legal, instanţa de apel „refuzând să pronunţe o hotărâre asupra ieşirii din indiviziune ce are un efect declarativ de drepturi şi nu unul constitutiv", ceea ce apreciază recurenta a fi o încălcare a art. 1 din Protocolul adiţional la C.A.D.O.L.F. potrivit căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Recursul reclamantei C.N.M. P. SA este nefondat pentru considerentele ce se vor arătat în continuare.
În baza dispoziţiilor HG nr. 494/1990, I.E.F.M. N. a fost divizată în trei companii - C.N.M. N. SA, C.N.M. R. SA şi C.N.M. P. SA, predarea – primirea capitalului social şi a patrimoniului efectuându-se în perioada 5 iunie 1990 – 15 septembrie 1990, conform Protocolului din 15 septembrie 1990.
Aşa cum rezultă din anexa la menţionatul act şi potrivit Protocolului din 15 martie 1993, reclamanta C.N.M. P. SA deţine în proprietate 4.008 mp din antrepozitul nr. 2, iar pârâta C.N.M. N. SA deţine în proprietate 2.544 mp din acelaşi spaţiu.
Însă, cum pârâta C.N.M. N. SA nu recunoaşte dreptul de proprietate al reclamantei C.N.M. P. SA şi, mai mult, cum divizarea patrimoniului I.E.F.M. N. în cele trei companii s-a efectuat prin raportare la valoarea de inventar, în procente, în mod corect, instanţele au reţinut inexistenţa stării de indiviziune în prezenta cauză.
De asemenea, cum bine au reţinut instanţele, coindivizarul nu are un drept exclusiv asupra unui bun determinat din masa bunurilor indivize, ci asupra cotei – părţi ideale din aceasta, în speţă neputând fi dată eficienţă acestor reguli întrucât pârâtele C.N.M. N. SA şi SC C. SRL ca şi reclamanta C.N.M. P. SA au, fiecare, un drept de proprietate deja determinat, nefiind susceptibil de a fi divizat în scopul ieşirii din indiviziune, stare ce nu există cu privire la spaţiul denumit antrepozitul nr. 2.
Indiviziunea reprezintă o modalitate a patrimoniului care, aparţinând în comun mai multor persoane, are ca obiect o universalitate nedivizată de bunuri.
Asupra acestor bunuri, fiecare coindivizar are o cotă – parte abstractă din drept, şi nu o porţiune exclusivă, determinată material, din acestea.
Prin ieşirea din indiviziune, coindivizarii devin proprietari exclusivi asupra unei părţi determinate din acea universalitate nedivizată de bunuri.
Ori, cum în prezenta cauză, reclamanta nu a dovedit starea de indiviziune astfel cum este în cele de mai sus definită, pe cale de consecinţă, nu poate fi cerută ieşirea din această stare neprobată.
Şi, cum din Protocolul încheiat la 15 martie 1993 precum şi din anexa la Protocolul din 15 septembrie 1990 rezultă, de asemenea, inexistenţa stării de indiviziune, se constată că actul juridic dedus judecăţii a fost corect interpretat, aşa încât, primul motiv de recurs circumscris art. 304 pct. 8 C. proc. civ., urmează să fie respins, ca nefondat, de către Înalta Curte.
Referitor la motivul de recurs încadrat de către recurentă în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte observă constituirea acestuia într-o succesiune de afirmaţii fără a fi precizată relevanţa pe care acestea o au faţă de Decizia recurată şi care, nu pot induce o analiză a acestora spre a modifica soluţia pronunţată în apel; o înşiruire confuză în fapt şi în drept de afirmaţii ce nu prezintă nici o legătură între ele, nu pot fi primite cu titlu de critici ale deciziei atacate, cu indulgenţă, fiind privite ca o dezvoltare a motivelor de recurs deja analizate, cu consecinţa respingerii lor, ca nefondate.
În consecinţă, pentru motivele arătate, Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamantei, ca nefondat, iar, privitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata – pârâtă SC C. SRL, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul obligării recurentei la plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.M. P. SA Constanţa împotriva deciziei nr. 23 din 25 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondat.
Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC C. SRL Constanţa suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3858/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3855/2007. Comercial → |
|---|
