ICCJ. Decizia nr. 86/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 86/2007
Dosar nr. 38576/2/2005
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată sub nr. 38576/2/2005 la Curtea de Apel Bucureşti, contestatoarea S.C.D.P. IAŞI a solicitat în contradictoriu cu A.D.S., să se constate că nu datorează debitul de 8.701,9 Ron pentru care s-a început executarea silită.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut că această sumă ce ar reprezenta redevenţă pe anul 2005, pentru suprafaţa de 169,56 ha, nu este datorată, deoarece aceste terenuri nu se mai află în administrarea contestatoarei.
În atare situaţie, este nelegală începerea executării silite în conformitate cu prevederile OUG nr. 64/2005.
Prin întâmpinarea formulată de intimată, s-a solicitat respingerea contestaţiei la executare, întrucât creanţa înscrisă în titlul executoriu este certă, lichidă şi exigibilă, ea rezultând din contractul de concesiune nr. 93/2002, care reprezintă titlul executoriu, astfel că executarea silită începută este legală.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în raport de obiectul dedus judecăţii şi normele legale aplicabile, Curtea, prin Decizia comercială nr. 52 pronunţată la 7 aprilie 2006, a admis în parte contestaţia la executare şi în temeiul art. 379 alin. (2) C. proc. civ., a amânat executarea silită, pentru suma de 8701,9 Ron, înscrisă în factura fiscală nr. 5150848 din 2 septembrie 2005, până când se va face lichidarea creanţei înscrise în titlul executoriu.
Instanţa a reţinut în considerentele hotărârii că, potrivit art. 379 alin. (1) C. proc. civ., pentru începerea urmăririi silite este nevoie de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă însă că, creanţa pretinsă de A.D.S. nu este lichidă, în sensul că nu a fost stabilită întinderea acesteia, de îndată ce chiar creditoarea recunoaşte prin protocoalele încheiate, că o parte din terenurile care au făcut obiectul concesionării, au fost predate comisiilor de fond funciar, terenurile în care este închisă şi suprafaţa pentru care s-a solicitat redevenţa şi s-a început executarea.
Or, cu privire la suma datorată, din aceste motive, există o incertitudine care poate fi înlăturată prin amânarea executării silite, până când se va prezenta de către creditoare, fie o înţelegere cu debitoarea privitoare la redevenţa datorată, fie o hotărâre judecătorească executorie, din care să rezulte că această creanţă este certă, lichidă şi exigibilă lămurindu-se astfel complet titlul în baza căruia s-a început şi urmează a se efectua urmărirea silită.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs intimata creditoare A.D.S. invocând ca temei dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestaţiei la executare ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine că prin hotărârea pronunţată, instanţa a interpretat greşit actul juridic în baza căruia s-au născut raporturile juridice, respectiv contractul de concesiune nr. 93 din 22 octombrie 2002, pentru suprafeţe de teren aparţinând domeniului public şi privat al statului pentru care datorează redevenţa stabilită, plata acesteia reprezentând o clauză esenţială a contractului.
Or, contrar aprecierii instanţei, creanţa pentru a cărei recuperare s-a pornit executarea este lichidă, cuantumul acesteia fiind determinat întrucât este cunoscută atât cotaţia grâului la bursă cât şi penalităţile prevăzute de OG nr. 11/1996 şi OG nr. 61/2002.
Pe de altă parte, protocoalele de predare preluare, transmise comisiei de fond funciar B., judeţul Iaşi, pentru suprafaţa de 157,90 ha din domeniul privat al statului, nu au fost semnate de primarul comunei astfel că acestea nu produc efecte juridice.
S-a criticat hotărârea primei instanţe şi prin prisma lipsei de temei legal apreciindu-se că aceasta s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 372 C. proc. civ., respectiv OUG nr. 51/1998 şi OUG nr. 64/2005, de îndată ce s-a susţinut că executarea nu poate continua până la dovedirea că creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.
Prin întâmpinare, contestatoarea intimată a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând nedatorarea creanţei pentru care s-a început executarea, ca urmare a faptului că suprafaţa de teren pentru care, s-a solicitat redevenţa a fost predată pe bază de protocol comisiilor de fond funciar instituite pe baza localităţilor Iaşi, Miroslava, Deleni şi Scobinti.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs invocat vizează interpretarea greşită de către instanţă a convenţiei încheiate de părţi.
Potrivit art. 969 C. proc. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege şi ca atare instanţele sunt obligate să le aplice aşa cum au fost concepute şi redactate de părţile contractante.
În cauză, din motivarea hotărârii atacate, motivarea făcută în condiţiile prevăzute de art. 261 C. proc. civ., rezultă că instanţa nu a dat o altă interpretare clauzelor contractuale stabilite de părţi, şi nici nu putea să realizeze legal acest lucru, dat fiind cadrul procesual în care a rezolvat cauza ca urmare a investirii cu soluţionarea unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 399 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
În atare situaţie aşa cum rezultă din considerentele hotărârii, instanţa a verificat dacă, titlul executoriu emis de creditoare în baza dispoziţiilor OUG nr. 51/1998 şi OUG nr. 64/2005 se referă la o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi a reţinut corect că, nu este îndeplinită condiţia lichidităţii creanţei.
În raport de probatoriul administrat, în mod just s-a reţinut că, de îndată ce anumite suprafeţe de teren cuprinse în contractul de concesiune au fost predate prin protocoale încheiate de recurentă cu anumite comisii de fond funciar, redevenţa solicitată este incertă şi deci debitul nu este determinat situaţie în care s-a dispus amânarea executării până la stabilirea întinderii acesteia în condiţiile precizate de instanţa de fond.
Aşa fiind, urmează a se reţine că, primul motiv de casare este nefondat în raport de obiectul cauzei şi cadrul procesual în care aceasta s-a soluţionat, iar cel de al doilea nu se poate reţine, deoarece din considerentele hotărârii rezultă cu claritate că dispoziţiile legale privind executarea silită în cauza de faţă au fost corect interpretate şi aplicate.
Pentru cele ce preced şi reţinând că în cauză nu s-au relevat şi reţinut motive de nelegalitate de ordine publică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 52 din 7 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 74/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 82/2007. Comercial → |
|---|
