ICCJ. Decizia nr. 80/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 80/2007
Dosar nr. 7109/1/2006
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3663/2004 la Tribunalul Arad, reclamanta A.R.A. SA, sucursala Hunedoara a chemat în judecată pârâţii SC L.E.C. SRL Nădlac şi B.V., solicitând obligarea acestora în solidar, la plata sumei de 1.266.465.106 lei cu titlu de pretenţii şi dobânzi legale, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului cât şi a cheltuielilor de judecată.
În susţinerea cererii, reclamanta a invocat vinovăţia pârâtului în producerea accidentului de circulaţie din data de 17 iulie 2001, în urma căreia s-au avariat autoturismul marca Volvo şi semiremorca acestuia, ambele proprietatea asiguratei SC A.T.I. SRL Brad, producând un prejudiciu de 1.508.670.000 lei.
Reclamanta a achitat prejudiciul, din care a recuperat de la Societatea de asigurare A.G.I. SA suma de 242.204.894 lei, urmând ca diferenţa, să fie plătită de pârât.
Ca temei legal s-au invocat prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ.
Prin întâmpinare, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.
La termenul de judecată din 8 septembrie 2004, instanţa făcând aplicarea art. 137 alin. (2) C. proc. civ., a respins excepţia, apreciind că, în baza art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, reclamanta are calitate procesuală activă.
Analizând înscrisurile depuse în susţinerea cererii, Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 2239 din 6 octombrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 3663/2004, a admis acţiunea obligând pârâţii în solidar să plătească reclamantei suma de 1.266.465.106 lei cu titlu de pretenţii, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului şi 36.374.302 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele.
Pârâtul B.V., şofer al pârâtei SC L.E.C. SRL Nădlac a fost autorul unui eveniment rutier, în urma căruia s-a avariat autotractorul marca Volvo cu semiremorcă aparţinând SC A.T.I. SRL Brad, care avea bunurile asigurate la reclamantă.
Valoarea prejudiciului s-a constatat prin procese verbale şi situaţia reparaţiilor.
Reclamanta, a achitat SC A. SRL Bucureşti şi SC R. SRL Giurgiu suma de 1.455.970.000 lei pentru repararea autotractorului marca Volvo şi a semiremorcii, iar pentru recuperarea despăgubirilor acordate asiguratului SC A.T.I. SRL Brad i s-a plătit de către Societatea de Asigurare – Reasigurare A.G.I. ROMÂNIA SA Bucureşti, asiguratorul pârâtei SC L.E.C. SRL Nădlac suma de 233.744.335 lei pentru autocar şi suma de 8.460.563 lei pentru semiremorcă.
Astfel fiind, având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările de bunuri şi de răspundere civilă „asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei".
În aceste condiţii, reclamanta în calitate de asigurator este îndreptăţită să recupereze integral cuantumul despăgubirilor acordate, fapt pentru care s-a admis acţiunea ca întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apeluri pârâţii B.V. şi SC L.E.C. SRL Nădlac, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Pârâta apelantă SC L.E.C. SRL Nădlac în motivarea apelului a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a cererii formulate.
S-a precizat că instanţa a pronunţat o soluţie nelegală, încălcând pct. 2 din Anexa 1 la Convenţia de asigurare Transervo nr. 830/453/2001, care prevede condiţiile generale privind asigurarea de avarii şi furt de autovehicule, potrivit căreia „în toate cazurile despăgubirea nu poate depăşi cuantumul pagubei, stabilit conform prevederilor dintre valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat şi valoarea rămasă".
Apelanta, a susţinut că în cauză nu s-a îndeplinit cerinţa imperativă a legiuitorului privitoare la prejudiciul cert, nefiind relevantă suma onorată de către asigurator cu titlu de despăgubire, ci determinarea legală a întinderii pagubei care determină ulterior legalitatea stabilirii întinderii despăgubirilor.
S-a susţinut că în soluţionarea cauzei, prima instanţă a desconsiderat această cerinţă situaţia în care pârâta a fost obligată nelegal la plata unei sume stabilite în mod arbitrar de către asigurator şi nicidecum la plata unei sume care să aibă valoarea certă a prejudiciului ce trebuie raportat.
Apelanta, a criticat sentinţa şi sub aspectul reţinerii vinovăţiei prepusului său.
Pârâtul apelant B.V. a criticat sentinţa sub aspectul reţinerii greşite a culpei sale în producerea accidentului, indicând probele care infirmă concluzia instanţei, cât şi sub aspectul stabilirii prejudiciului.
Examinând apelurile în raport de criticile formulate, Curtea, prin Decizia nr. 78 din 13 martie 2006, le-a admis şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a acţiunii formulate de reclamanta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ A. SA, sucursala Hunedoara împotriva pârâţilor apelanţi, obligându-i în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 20583,76 Ron cu dobânzi legale de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului şi la 2000 Ron cheltuieli de judecată în primă instanţă.
Instanţa de apel a reţinut următoarele:
Pentru a se determina dinamica producerii accidentului, persoanele vinovate şi întinderea pagubelor produse bunurilor mai sus a fost încuviinţată în apel efectuarea unei expertize tehnice.
În raport de concluziile acesteia, instanţa a reţinut contrar sentinţei, că accidentul s-a produs, în condiţiile în care apelantul pârât B.V., a evitat intrarea în coliziune cu un autovehicul neidentificat, al cărui conducător auto a realizat o depăşire neregulamentară.
Datorită manevrelor efectuate de apelant, autotractorul condus de acesta, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autotractorul marca Volvo, proprietatea SC A.T.I. SRL Brad.
Concluzionând, instanţa de apel a reţinut că pârâtul apelant a avut o culpă de 75 % doar în producerea avarierii autoturismului marca Volvo.
Raportându-se la dispoziţiile art. 12 din anexa 1 la Convenţia de asigurare Transervo, instanţa a reţinut ca fiind corectă valoarea prejudiciului stabilit prin expertiză aceea de 59.739 Ron.
Cum pârâtul are o culpă de 75 % în producerea accidentului, faţă de prejudiciul stabilit, se impune obligarea acestuia la 20.583,76 Ron ca urmare a faptului că din suma de 44.042,5 Ron s-a recuperat 24.204,89 Ron de la societatea de asigurări A.G.I.
Având în vedere că pârâtul la data producerii accidentului, era prepusul pârâtei apelante, pârâţii au fost obligaţi la plata acestui prejudiciului în solidar.
Împotriva acestei decizii, invocând ca temei legal dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea acestuia în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâţi.
În esenţă, recurenta invocă următoarele critici:
- apelul pârâtului a fost introdus de o persoană care nu a avut mandat.
- instanţa a încălcat prevederile art. 7201 şi 292 C. proc. civ., întrucât a permis pârâţilor să solicite probe de îndată ce nu s-au prezentat la conciliere şi nu le-au solicitat la instanţa de fond.
- instanţa a încălcat prevederile Legii nr. 136/1995, fapt ce a condus la stabilirea greşită cuantumului prejudiciului, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 998 şi 999 C. civ., înlăturând culpa integrală a pârâtului B.V. în producerea accidentului.
- instanţa a dat o interpretare greşită Convenţiei de asigurare şi a anexei a II-a privind stabilirea prejudiciului.
Analizând legalitatea deciziei în raport de criticile formulate urmează a se reţine:
Apelul pârâtului a fost introdus de avocat ales care a făcut dovada mandatului.
Administrarea probei solicitate de apelanţi şi anume efectuarea unei expertize tehnice era necesară pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, gradul de vinovăţie şi întinderea prejudiciului.
Prin admiterea probei nu s-au încălcat dispoziţiile taxelor invocate.
Prin efectul devolutiv al apelului, procesul fiind adus în întregul său în faţa instanţei de apel, aceasta poate cerceta şi judeca toate mijloacele de apărare invocate de părţi, chiar dacă nu au fost invocate la fond, când administrarea unor noi probe sunt necesare în stabilirea corectă a raporturilor juridice dintre părţi, a stării de fapt în raport de care trebuie să se pronunţe.
Instanţa de apel a stabilit culpa pârâtului în raport de concluziile expertizei, stabilind corect temeiul legal al răspunderii delictuale ca fiind art. 998 şi 1000 alin. (3) C. civ.
Stabilirea prejudiciului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 136/1995 şi a Convenţiei de asigurare Transervo, încheiată între reclamanta-recurentă şi pârâta SC A.T.I. SRL Brad.
Aşa fiind, instanţa a avut în vedere că despăgubirea nu putea depăşi cuantumul pagubei, conform prevederilor de la punctul 14, nici suma asigurată şi nici diferenţa dintre valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat şi valoarea rămasă a bunului.
Or, convenţia aşa cum a fost încheiată reprezintă voinţa părţilor, conform art. 969 C. civ.
În ce priveşte critica privind modul de calcul al prejudiciului, aceasta fiind o critică ce vizează netemeinicia deciziei, urmează a nu fi analizată.
Aşa fiind, pentru cele ce preced în cauza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.R.A. SA, sucursala Hunedoara, împotriva deciziei nr. 78 din 13 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 4500 lei, cheltuieli de judecată către ambii intimaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 81/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 79/2007. Comercial → |
|---|
