ICCJ. Decizia nr. 1026/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1026/2008
Dosar nr. 5499/36/2006
Şedinţa publică de la 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 474/COM/2005, reclamanta SC B.E. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC H.E. SRL Constanţa:
- să se constate că pârâta a încălcat dreptul de folosire exclusivă a mărcii „H.” nr. 49342 din 19 decembrie 2001 şi nr. 52523 din 24 ianuarie 2002, valabile până în anul 2011, respectiv 2012;
- să se dispună obligarea pârâtei la modificarea imediată a denumirii sale, în sensul înlăturării mărcii „H.”;
- să se constate că pârâta a săvârşit acte de concurenţă neloială faţă de reclamantă;
- obligarea pârâtei la încetarea definitivă a distribuirii, stocării, comercializării reclamei comerciale, promovării şi marketingului produselor care poartă ori sunt însoţite de marca reclamantei;
- să se dispună obligarea pârâtei la retragerea de pe piaţă a produselor şi la încetarea serviciilor purtând marca amintită;
- să fie ţinută pârâta să distrugă ambalajele şi oricare alte materiale cu aceeaşi marcă;
- să se dispună publicarea în presă, cu cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii judecătoreşti;
- obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii pentru nerespectarea îndatoririlor de la pct. 2, 4-6, în sumă de 2000 EURO/zi de întârziere,
- pârâta să fie ţinută la plata a 50.000 Euro daune materiale şi morale;
- acordarea chltuielilor de judecată efectuate în proces.
Arată reclamanta că este titulara exclusivă pentru România a mărcii „H.”, potrivit certificatelor O.S.I.M. nr. 49342 din 19 decembrie 2001, nr. 52523 din 24 ianuarie 2002, valabile până în anul 2011, respectiv 2012, iar obiectul de activitate principal este „import şi distribuţie a utilajelor profesionale alimentare”.
Grupul H., care include încă două firme (SC H.S. SRL, SC E.H. SRL), a investit sume importante, dreptul mărcii fiind opozabil erga omnes, întinzându-se asupra întregului teritoriu naţional.
Pârâta, având acelaşi obiect de activitate, foloseşte fără drept aceeaşi marcă devenită notorie, profitând cu rea-credinţă de renumele câştigat prin efortul financiar al reclamantei; mai mult, între B.E. SRL Bucureşti şi reprezentantul legal al SC H.E. SRL au existat relaţii comercile, ceea ce denotă cunoaşterea existenţei mărcii.
Apreciază că prin faptele săvârşite, pârâta a încălcat dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, art. 2 şi 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 şi art. 10 bis Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 998 – art. 999, 1084 – art. 1086 C. civ., precum şi cele deja menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 2683/ COM din 12 mai 2006, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 952 RON, în favoarea pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 6 octombrie 2006, a declarat apel reclamanta SC B.E. SRL.
La data de 15 ianuarie 2007, apelanta a formulat cerere de repunere în termen, solicitând admiterea sa.
Arată că, la data de 12 mai 2006, cauza a rămas în pronunţare, iar faptul că instanţa de fond a expediat către reclamantă, la 14 iunie 2006, sentinţa civilă apelată nu constituie o dovadă că aceasta a primit comunicarea şi nici nu echivalează cu o comunicare.
Pe de altă parte, la dosar nu există procesul-vebal de comunicare a hotărârii.
Apreciază că s-a pricinuit o vătămare prin neluarea la cunoştinţă a hotărârii, datorită neîndeplinirii formalităţilor legale de comunicare, prin faptul că hotărârea trebuia comunicată reprezentantului legal la sediul ales Cabinet de avocatură M.O., aşa cum s-a cerut şi s-a consemnat în încheierea de şedinţă din 17 martie 2005.
Susţine apelanta că, după încetarea împiedicării, potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. civ., va începe să curgă termenul de procedură, potrivit căruia acesta se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Această vătămare constă în neluarea la cunoştinţă de sentinţa civilă nr. 2683/ COM din 12 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa, deci nu poate fi luată în considerare ca punct de plecare în calculul căii de atac.
Astfel, potrivit art. 102 alin. (1) C. proc. civ., „termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel”.
Art. 103 alin. (1) C. proc. civ., exceptează de la sancţiunea decăderii şi cazul când SC B.E. SRL dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să îndeplinească actul înăuntrul termenului imperativ prevăzut de lege.
După încetarea împiedicării, potrivit acestui text de lege, va începe să curgă termenul de procedură, acesta împlinindu-se în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Ca atare, susţine apelanta, repunerea în termen reprezintă un beneficiu pe care legea îl acordă părţii în drept să îndeplinească un act procedural.
Pârâta-intimata SC H.E. SRL a formulat întâmpinare, invocând excepţia decăderii din dreptul de a apela sentinţa civilă nr. 2683/ COM din 12 mai 2006 a Tribunalului Constanţa, cu consecinţa respingerii apelului ca tardiv.
Astfel, formulând o cerere de repunere în termen, apelanta nu arată care a fost împrejurarea, mai presus de voinţa sa, care a împiedicat-o să formuleze apelul în termen şi, esenţial, nici când acesta a încetat pentru a putea calcula termenul de 15 zile.
În cererea de chemare în judecată, apelanta şi-a indicat sediul ca fiind în Bucureşti, B-dul Chişinău, acolo unde i-a fost comunicată şi hotărârea judecătorească.
Prin decizia civilă nr. 47/ COM din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Constanţa, aecţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de repunere în termen, a admis excepţia tardivităţii invocată de SC H.E. SRL privind declararea apelului şi a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de SC B.E. SRL.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că este adevărat că apelanta a solicitat la instanţa de fond (încheierea din 17 martie 2005) comunicarea actelor de procedură la sediul ales, Cabinet de avocatură M.O., cu sediul profesional în Bucureşti, str. Veterinarilor, iar comunicarea hotărârii s-a făcut la adresa din cererea de chemare în judecată, însă această împrejurare a încetat la data când apelanta a formulat cerere de recomunicare a hotărârii, când a început să curgă termenul de 15 zile în care trebuia formulat apelul, ocazie cu care să se arate şi cauzele de împiedicare.
Or, în cauză, apelanta a formulat apel la data de 5 octombrie 2006, iar cererea de repunere în termen a fost formulată la 15 ianuarie 2007; termenul de 15 zile prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. civ., este un termen imperativ, astfel că neexercitarea lui înăuntrul termenului prevăzut de lege se sancţionează cu decăderea, partea interesată nemaiputând folosi calea de atac, deoarece apelul este tardiv formulat.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC B.E. SRL, solicitând admiterea recursului şi, în consecinţă, admiterea cererii de repunere în termenul de apel, casarea deciziei atacate şi trimiterea dosarului spre rejudecare către instanţa de apel, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta susţine, în esenţă, următoarele:
Faptul că instanţa de fond a expediat către SC B.E. SRL, la data de 14 iunie 2006 sentinţa tribunalului, nu constituie o dovadă că aceasta a primit comunicarea şi deci nu echivalează cu o comunicare.
Reclamantei i s-a pricinuit o vătămare prin neîndeplinirea formalităţilor legale de comunicare, atât prin faptul că sentinţa trebuia comunicată reprezentantei legale la sediul ales Cabinet de avocatură M.O., aşa cum s-a cerut şi s-a consemnat în încheierea de şedinţă din data din data de 17 martie 2005 şi cu atât mai mult cu cât agentul procedural nu a respectat dispoziţiile art. 921 C. proc. civ., procedând la afişare, când era vorba despre o societate comercială, la sediul căreia se afla un funcţionar însărcinat cu primirea corespondenţei, dovada acestui fapt rezultând din procesul-verbal de îndeplinre a procedurii de citare din 24 februarie 2005 şi din adeverinţa depusă în acest sens în dosar la instanţă de apel. Or, lipsa procesului-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură în condiţiile art. 100 C. proc. civ., atrage nulitatea actului în sine.
Cererea transmisă prin fax de reclamanta SC B.E. SRL la data de 8 septembrie 2006 nu are nici un efect juridic, atât timp cât nu s-a aflat în situaţia unei comunicări a sentinţei.
La fila xxx dosar apel există dovada că un reprezentant al SC B.E. SRL a solicitat printr-o cerere formulată la data de 5 octombrie 2006 eliberarea unei copii xerox a sentinţei civile, motiv pentru care imediat pe data de 6 octombrie 2006 a fost declarat apelul împotriva sentinţei tribunalului.
În consecinţă, consideră că nu este admisibil ca instanţa de apel să aprecieze cererea transmisă prin fax ca fiind echivalentă cu o cerere de recomunicare a hotărârii şi că acela este momentul de când a început să curgă termenul de 15 zile în care trebuia formulat apelul, cu atât mai mult cu cât instanţa trebuia să constate în primul rând lipsa comunicării sentinţei datorată procedurii defectuoase de comunicare.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că în încheierea din 17 martie 2005 a Tribunalului Constanţa s-a consemnat că apelanta-reclamantă a solicitat instanţei de judecată comunicarea actelor procedurale la sediul ales, Cabinet de avocatură M.O. cu sediul profesional în Bucureşti, str. Veterinarilor.
În această împrejurare, în mod eronat s-a apreciat că atâta timp cât comunicarea sentinţei tribunalului s-a făcut la adresa din cererea de chemare în judecată, se poate da relevanţă pentru stabilirea momentului de la care curge termenul de apel datei cererii de recomunicare a hotărârii, 8 septembrie 2006.
Aceasta, deoarece, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile art. 87 pct. 2 şi art. 93 C. proc. civ., sub aspectul necomunicării hotărârii la sediul ales, de vreme ce a existat o solicitare în acest sens, cât şi în subsidiar, a dispoziţiilor art. 921 C. proc. civ., având în vedere că s-a procedat la comunicarea sentinţei prin afişare, deşi s-a făcut dovada că la sediul societăţii comerciale se afla un funcţionar însărcinat cu primirea corespondenţei.
Momentul curgerii termenului de apel nu poate fi considerat nici cel în care, 5 octombrie 2006, un reprezentant al reclamantei a solicitat printr-o cerere scrisă eliberarea unei copii xerox a sentinţei, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, comunicarea sentinţei s-a făcut printr-o procedură defectuoasă, ce echivalează cu o necomunicare şi atrage nulitatea actului, conform dispoziţiilor art. 100 C. proc. civ.
Astfel fiind, se reţine că în mod greşit a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată de apelantă, a fost admisă excepţia tardivităţii şi s-a respins apelul reclamantei, ca tardiv declarat, deoarece se poate considera că hotărârea nu a fost niciodată comunicată, neexistând nicio dovadă legală în acest sens şi greşit s-a apreciat că se impune sancţionarea reclamantei cu decăderea, nemaiputând folosi această cale de atac.
Drept urmare, se va admite recursul reclamantei, va fi casată decizia curţii de apel şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.E. SRL.
Casează decizia comercială nr. 47 din 22 februarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3087/2008. Comercial. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1061/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
