ICCJ. Decizia nr. 1278/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1278/2008
Dosar nr. 26605/3/2006
Şedinţa publică de la 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţa din data de 8 mai 2002, reclamanta SC E. SA a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA la plata sumei de 14.213.471.759 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, costuri şi transport, chirii, telefoane, energie electrică, cost pe amplasament şi pază, sume datorate în baza contractului nr. 2 încheiat la 7 aprilie 1992 cu pârâta în calitate de antreprenor general, în vederea executării unor lucrări pentru tronsonul Lehliu – Drajna al Autostrăzii Transeuropene Nord-Sud, secţiunea Fundulea – Feteşti.
Prin întâmpinarea formulată la 7 iunie 2002, pârâta a invocat în apărare excepţia prematurităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a susţinut în esenţă ca pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate, deoarece nu se fundamentează pe prevederile contractului.
Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Curtea de Apel Bucureşti, investită cu acţiunea introductivă, a admis excepţia prematurităţii cererii printr-o sentinţă pronunţată la 11 iunie 2002, sentinţă ce a fost desfiinţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa din data de 5 decembrie 2003 a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, hotărâre ce a fost desfiinţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Instanţa supremă a statuat sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, că acţiunea a fost introdusă înăuntrul termenului general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În cursul dezbaterilor în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, reclamanta şi-a majorat cuantumul pretenţiilor la suma de 2.788.546,06 lei (RON), din care 1.994.356,79 lei reprezentând contravaloarea lucrări executate, costuri şi transport, chirii, telefoane, energie electrică, cost pe amplasament şi pază, sumă ce a fost actualizată conform coeficientului de inflaţie publicat de C.N.S.; 794.189.356,26 lei reprezentând dobânzi comerciale.
Prin sentinţa comercială nr. 11911 pronunţată la 18 decembrie 2006 tribunalul a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 352.391,591 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor şi serviciilor efectuate în baza contractului nr. 2/1992, sumă ce se va reactualiza cu rata inflaţiei pe perioada 31 decembrie 1998 – 30 septembrie 2006.
Totodată, pârâta a fost obligată şi la plata dobânzii legale comerciale pentru suma menţionată pe perioada ianuarie 1999 – octombrie 2006.
Prima instanţă a reţinut din examinarea contractului de subantrepriză nr. 2/1992 încheiat de părţi şi a anexelor acestuia că pârâta, antreprenor general, şi-a asumat obligaţia de a suporta contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă în conformitate cu prevederile din condiţiile speciale de contractare şi anexele acestora.
Că, potrivit art. 5.10 din condiţiile generale de contractare ale antreprizei, parte integrantă a contractului de subantrepriză, la dispoziţia scrisă a consultantului numit de A.N.D. lucrările executate au fost suspendate la 17 februarie 1997, iar ulterior contractul de subantrepriză reziliat, consultantul întocmind centralizatorul cheltuielilor efectuate de reclamantă, pentru pază, costuri de amplasament, utilaje situaţii de lucrări.
Prima instanţă a apreciat că situaţia întocmită de consultant la 7 aprilie 1999 reflectă ansamblul lucrărilor efectuate de reclamantă şi este opozabilă pârâtei, suma astfel stabilită de consultant fiind datorată reclamantei respectiv 352.391,591 lei, sumă ce a fost probată cu înscrisuri opozabile pârâtei.
Cu privire la reactualizarea sumei cu indicele de inflaţie, tribunalul îşi motivează punctul de vedere pe deprecierea monedei naţionale de la data scadenţei obligaţiei, depreciere ce trebuie suportată de pârâtă în baza principiului acoperirii integrale a prejudiciului, iar în ce priveşte dobânda legală, instanţa reţine aplicarea art. 43 C. com.
Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal pârâta a declarat apel, motivele de critică vizând motivarea sumară a hotărârii precum şi lipsa de îndreptăţire a reclamantei la suma acordată atât sub aspectul debitului principal cât şi a accesorilor acestuia.
Prin decizia comercială nr. 245 din data de 14 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul formulat de pârâtă.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a respectat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., statuând în fapt şi în drept motivele care au stat la baza convingerii sale privind obligarea pârâtei la plata sumei certificată de consultantul investitorului, sumă care a fost probată şi cu înscrisurile depuse de reclamantă.
La data de 28 iunie 2007, pârâta SC C. SA a declarat, în termen legal, recurs, împotriva deciziei nr. 245 pronunţată de Curtea de Apel, solicitând casarea în tot a deciziei şi pe fond respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinând în dezvoltarea criticilor formulate următoarele:
- reclamanta nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte că este îndreptăţită la plata unor sume;
- lucrările executate, nu necesitau măsuri de conservare şi pază, iar la dosar nu există niciun înscris din care să rezulte că din dispoziţia consultantului ar fi fost obligată să conserve lucrările;
- orice plată, în afara celor prevăzute în devizul lucrării contractuale, trebuie aprobată de investitor printr-o notă de comandă suplimentară care nu se regăseşte în actele depuse;
- cumulul dobânzii legale cu rata inflaţiei este inadmisibil deoarece se creează un dezechilibru inacceptabil în raporturile dintre părţi;
- acordarea de daune sub forma ratei inflaţiei în lipsa unei clauze de impreviziune în contract, este contrară art. 1085 C. civ.;
- data scadenţei pentru stabilirea dobânzii legale a fost în mod eronat apreciată la nivelul lunii decembrie 1998 sau ianuarie 1999;
- suportarea în totalitate a cheltuielilor de judecată solicitate este nejustificată faţă de admiterea în parte a acţiunii.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Potrivit actualei reglementări a recursului (art. 304 C. proc. civ.) modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ arătate de textul de lege.
2. Recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia -.
Argumentele recurentei în dezvoltarea motivului de casare bazat pe denaturarea actului juridic, a contractului dedus judecăţii, nu vizează ipoteza textului de lege, ci se referă la chestiuni de netemeinicie, la insuficienţa dovezilor administrate, în legătură cu necesitatea conservării şi protejării lucrărilor executate.
Distinct de acestea, susţinerile recurentei au un caracter general fără nici o referire la clauzele contractului al căror înţeles ar fi fost denaturat de instanţe, astfel încât sub acest prim aspect, critica este nefondată.
3. Cu privire la cumulul dobânzii legale cu rata inflaţiei, recurenta pune în discuţie încălcarea sau aplicarea greşită a legii, aşa cum rezultă din dezvoltările sale, astfel că potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va analiza această critică din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4. Reactualizarea creanţelor băneşti depreciate ca efect al inflaţiei monetară, în absenţa unor clauze de menţinere a valorii contractului, îşi găseşte fundamentul legal în dispoziţiile art. 970 C. com., text potrivit căruia „convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar, la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa”.
Or, în cauză, contractul dintre părţi s-a încheiat în 1992, suma datorată de pârâtă fiind certificată de consultantul investitorului în 1997, iar ulterior contractul este reziliat, astfel că se justifică reactualizarea creanţei băneşti ca urmare a deprecierii monedei naţionale după data când datoria a devenit exigibilă, o asemenea soluţie, fiind de natură să prevină dezechilibrul dintre obligaţiile reciproce ale părţilor, asigurând o despăgubire echitabilă, necesară aducerii valorii banilor la puterea de cumpărare din momentul plăţii.
5. În ce priveşte dobânda legală, aceasta are un alt regim juridic, consacrat de dispoziţiile art. 1088 C. civ. şi art. 43 C. com.
Potrivit art. 1088 C. com., în obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate.
Prin urmare, dobânzile sunt daune interese moratorii, menite să sancţioneze pe debitor pentru încălcarea obligaţiei, debitorul în materie comercială fiind de drept în întârziere.
Diferenţa de regim juridic dintre dobânzi şi reactualizare impune concluzia cumulului pentru a se asigura repararea integrală a pagubei suferite de creditor şi a beneficiului de care a fost lipsit în condiţiile stipulate de art. 1084 C. civ.
6. Determinarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată partea căzută în pretenţii, constituie o chestiune de apreciere a instanţei fondului, care scapă controlului casaţiei.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale ntr.245 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1061/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1353/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
