ICCJ. Decizia nr. 1061/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1061/2008
Dosar nr. 14433/2/2005
Şedinţa publică de la 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 septembrie 2002, reclamanta SC C.I. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC F. SA Bucureşti la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru activul situat în Bucureşti, str. Buhuşi cumpărat de reclamantă prin contractul de leasing nr. 2797 din 21 iunie 1999.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat evacuarea reclamantei-pârâte din spaţiul respectiv, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 1052 din 4 martie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, a admis cererea reconvenţională a pârâtei şi a dispus evacuarea reclamantei din spaţiul situat în Bucureşti, str. Buhuşi, cu obligarea la 14.500.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut în considerentele hotărârii că între părţi s-a încheiat contractul nr. 2797 din 21 iunie 1999 de leasing imobiliar prin care pârâta a închiriat reclamantei imobilul situat în str. Buhuşi cu menţiunea ca la sfârşitul perioadei de închiriere stabilite de părţi, de 36 luni, cu îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate, respectiv plata integrală a redevenţelor, să respecte dreptul de opţiune a utilizatorului, care constă în posibilitatea de a solicita achiziţionarea bunului sau restituirea acestuia.
Reclamanta a achitat preţul imobilului de 428.400 lei + TVA, fără actualizarea cu rata inflaţiei aşa cum părţile au stabilit la art. 6 alin. (3) din contract, aşa încât aceasta mai datorează pârâtei suma de 324.179.827 lei conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Instanţa a reţinut că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract aşa încât nu i se poate conferi dreptul de a solicita achiziţionarea imobilului şi mai mult termenul de 36 de luni pentru care s-a încheiat contractul a expirat la data de 21 iunie 2002.
Pârâta a rămas în continuare proprietara de drept a imobilului, iar reclamanta nu are nici un titlu asupra acestuia, aşa încât cererea reconvenţională privind evacuarea reclamantei, este întemeiată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 645 din 4 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
SC C. SRL cu sediul social în Bucureşti a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., împotriva acestei decizii şi a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate şi rejudecând cauza să se admită acţiunea privind obligarea pârâtei SC F. SA să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru spaţiul situat în Bucureşti str. Buhuşi şi să se respingă ca neîntemeiată cererea pârâtei privind evacuarea reclamantei din acest spaţiu, cu cheltuieli de judecată.
A susţinut recurenta că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii în sensul că s-a dat prioritate O.G. nr. 51/1997 aplicabilă societăţilor de leasing şi nu s-a aplicat legea specială, respectiv O.U.G. nr. 88/1997 act normativ ce a stat la baza încheierii contractului dintre părţi.
Astfel, instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 conform cărora din preţul de vânzare se va scădea valoarea investiţiilor efectuate pe bază de raport de evaluare acceptat de părţi, şi prin aceasta investiţiile în valoare de 189.310.200 lei au fost adăugate la preţ şi achitate de două ori.
S-a invocat că instanţele nu au avut în vedere că oferta de vânzare făcută de intimată chiar dacă cuprindea un preţ de pornire care includea contrar legii şi investiţiile efectuate de recurentă, conţinea toate elementele vânzării şi era irevocabilă, deci aceasta constituia baza încheierii contractului de leasing.
Recurenta a precizat că în contractul de leasing numai aceasta în calitate de utilizator are dreptul de opţiune (cumpărare, restituire sau prelungire de contract) pe care l-a manifestat în sensul cumpărării imobilului întrucât a achitat toate obligaţiile contractuale, iar intimata era obligată să opereze vânzarea.
În al doilea motiv de recurs s-a susţinut că ambele instanţe au interpretat în mod eronat prevederile art. 6 din contract şi nu au avut în vedere intenţia comună a părţilor la încheierea contractului de leasing, conform cărora modificarea clauzelor contractuale urma să se facă conform art. 12 din contract prin act adiţional.
S-a considerat că interpretarea corectă a art. 6 din contract privind posibilitatea indexării are la bază necesitatea adaptării contractului la realităţile economice din momentul executării obligaţiei, fără însă să aibă în vedere că în raportul de evaluare făcut anterior încheierii contractului s-a reţinut la stabilirea redevenţelor lunare valoarea contabilă reactualizată, şi valoarea de circulaţie a spaţiului şi alte cheltuieli precum şi marja de profit indexată deja înainte de încheierea contractului cu o rată de inflaţie prognozată pe perioada 1999 – 2002, de aproape 3 ori mai mare decât cea înregistrată în acea perioadă.
Recurenta a precizat că în mod greşit instanţa de apel a avut în vedere cele două expertize contabile efectuate la instanţa de fond şi a înlăturat expertiza contabilă efectuată în apel, deşi aceasta a avut în vedere şi raportul de evaluare iniţial care a stabilit condiţiile în care s-a ajuns la valoarea de circulaţie stipulată în contract.
Referitor la cererea reconvenţională formulată de intimată privind evacuarea recurentei, s-a susţinut că instanţa de apel a admis-o fără însă să aibă în vedere natura complexă a contractului de leasing, conform căruia recurenta avea dreptul să păstreze imobilul şi după expirarea termenului contractual, ca urmare a manifestării dreptului său de opţiune la achiziţionarea bunului prin notificarea din 4 aprilie 2002 conform art. 3 pct. 3 şi art. 4 lit. i) din contract.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Părţile au încheiat contractul de leasing imobiliar nr. 2797 din 21 iunie 1999 prin care intimata-pârâtă s-a obligat să transmită dreptul de folosinţă şi posesie, iar recurenta-reclamantă în calitate de utilizator să plătească şi să preia imobilul situat în Bucureşti.
La art. 3 lit. c) din contract, intimata s-a obligat ca la expirarea contractului de leasing imobiliar să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului care consta în posibilitatea de a solicita achiziţionarea bunului sau restituirea acestuia.
Susţinerea recurentei că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii în sensul că s-a dat eficienţă O.G. nr. 51/1997 şi nu s-a aplicat legea specială, respectiv O.U.G. nr. 88/1997, va fi înlăturată întrucât, nu are temei.
Astfel, din considerentele deciziei rezultă că instanţa de apel a analizat cauza şi din perspectiva dispoziţiilor O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, legea specială, dar cu referire la O.G. nr. 51/1997 care cuprinde norme generale în materia leasingului imobiliar.
Criticile recurentei în sensul că instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 privind deducerea investiţiilor efectuate pe bază de raport de evaluare acceptat de părţi din preţul de vânzare sau că oferta de vânzare făcută de intimată era irevocabilă şi deci constituia baza încheierii contractului de leasing, nu pot fi examinate întrucât se referă la îndeplinirea unor condiţii ce privesc perioada anterioară încheierii contractului şi exced obiectului litigiului dedus judecăţii.
Afirmaţia recurentei că aceasta are dreptul de opţiune în calitate de utilizator conform art. 3 lit. c) şi 4 lit. i) din contract şi pe care l-a manifestat prin notificarea din 4 aprilie 2002 nu poate fi reţinută, cât timp acest drept nu operează automat şi numai dacă au fost îndeplinite toate obligaţiile asumate de utilizator aşa cum au fost stabilite de comun acord de ambele părţi la art. 4 din convenţia acestora.
Susţinerea recurentei că ambele instanţe au interpretat în mod eronat prevederile art. 6 din contractul de leasing şi nu au avut în vedere intenţia comună a părţilor la încheierea contractului va fi înlăturată pentru următoarele considerente:
Prin art. 6 din convenţia părţilor s-a stabilit preţul contractului la suma de 428.400 mii lei, iar la aliniatul 3 s-a prevăzut că evoluţia ratei inflaţiei, care se înregistrează ulterior perfectării contractului, poate determina indexarea redevenţelor lunar.
Potrivit art. 977 C. civ., „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”, iar art. 982 C. civ., prevede că „toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg”.
În speţă, în raport de aceste dispoziţii legale, rezultă că prin încheierea şi semnarea contractului, voinţa părţilor a fost aceea de indexarea redevenţei lunare în raport de rata inflaţiei aşa cum au stipulat prin clauza prevăzută la art. 6 alin. (3) din contractul de leasing imobiliar.
De precizat că aşa cum a reţinut şi instanţa de apel recurenta nu a contestat faptul că nu a achitat diferenţele rezultate din actualizarea cu indicele de inflaţie, dar a susţinut fie că în raport de art. 6 alin. (3) din contract nu le datorează, fie că au fost greşit calculate. (324.179.827 lei)
Criticile recurentei în sensul că instanţa de apel în mod greşit, a avut în vedere cele două expertize contabile efectuate la instanţa de fond şi a înlăturat expertiza contabilă efectuată în apel prin care s-a stabilit în mod corect că actualizarea unei rate de leasing se face prin adăugarea inflaţiei din luna precedentă la suma totală datorată, nu pot fi reţinute cât timp nu s-a arătat în concret în ce măsură instanţa de apel prin însuşirea raportului de expertiză de la instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
De altfel, instanţa de apel şi-a însuşit raportul de expertiză pe care l-a omologat motivat şi a explicat modul de calcul avut în vedere de aceasta.
Nu este întemeiată nici critica recurentei privind admiterea cererii reconvenţionale formulată de intimată prin care s-a dispus evacuarea recurentei din imobilul obiect al contractului de leasing imobiliar, întrucât în raport de art. 5 din contract termenul utilizării în sistem leasing imobiliar de 36 luni a expirat la 21 iunie 2002.
Susţinerea recurentei că avea dreptul să păstreze imobilul şi după expirarea termenului contractual deoarece şi-a manifestat dreptul de opţiune la achiziţionarea bunului prin notificarea din 4 aprilie 2002 conform art. 3 pct. 3 şi art. 4 lit. i) din contract, nu poate fi reţinută cât timp nu a dovedit că a îndeplinit toate obligaţiile asumate pentru a opera transferul dreptului de proprietate al imobilului asupra sa în urma de a achiziţiona acest bun.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 645 din 4 decembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1026/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1278/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
