ICCJ. Decizia nr. 1035/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1035/2008
Dosar nr. 41724/3/2006
Şedinţa publică din 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2061 din 16 februarie 2007 pronunţată în dosar nr. 41724/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva pârâtei SC P.F. SA Bucureşti, cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 240.000 dolari S.U.A. în echivalentul în lei din ziua plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere precum şi la realizarea investiţiilor pentru protecţia mediului la SC P. SA Bucureşti pentru anii 2004 şi 2005, conform contractului de vânzare-cumpărare acţiuni.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. B 010 din 19 iulie 2002 pârâta a dobândit un număr de 640.877 acţiuni reprezentând 70 % din valoarea capitalului social al SC P. SA, iar prin clauza cuprinsă în art. 8 decembrie 7 s-a obligat să efectueze în societate, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, o investiţie pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul pentru conformare, în sumă de 1.500.000 dolari S.U.A., conform anexei 9 şi pentru anii 2004 - 2005, urma să realizeze investiţii în valoare de 800.000 dolari S.U.A. În cazul neîndeplinirii la termen a acestei obligaţii, părţile au stipulat conform clauzei cuprinse la art. 8 decembrie 8 şi o clauză penală, potrivit căreia pârâta datora o penalitate de 30 % din suma rămasă neinvestită la sfârşitul fiecărui an.
Deşi pârâta nu a contestat nerealizarea investiţiei, a invocat că imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor asumate a fost determinată de motive neimputabile constând în modificarea semnificativă a legislaţiei sanitar-veterinare aplicabile în domeniul mediului ca urmare a necesităţii transpunerii în legislaţia românească a dispoziţiilor Directivei nr. 96/61/CE.
Tribunalul a respins însă această apărare, cu motivarea că Legea nr. 137/1995 a fost abrogată abia în anul 2005, prin OUG nr. 195/2005, astfel încât fiind în vigoare în mare parte în perioada de derulare a contractului, pârâta avea obligaţia efectuării investiţiilor de mediu, stabilite în temeiul acestui act normativ. Situaţia este identică şi în privinţa obligaţiilor stabilite prin OG nr. 34/2002, act normativ care transpune prevederile Directivei nr. 96/61/CE, întrucât această ordonanţă era în vigoare la data încheierii contractului.
De asemenea, arată instanţa, pârâta a fost informată, prin contract, clauza 8 decembrie 2, cu privire la posibilitatea apariţiei, ulterior privatizării, a unor obligaţii şi răspunderi suplimentare de mediu, ca urmare a armonizării legislaţiei de protecţie a mediului din România cu cerinţele în domeniu ale U.G., astfel încât nu poate invoca acest motiv pentru exonerarea de răspundere.
În aceste condiţii, a apreciat tribunalul, pârâta deşi a făcut demersuri pentru realizarea obligaţiilor asumate, nu a realizat totuşi investiţiile în condiţiile stabilite prin contract, motiv pentru care, acţiunea reclamantei fiind întemeiată a fost admisă, ca atare.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat, prin Decizia comercială nr. 321 din 19 iunie 2007 pronunţată în dosar nr. 24827/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Instanţa de control judiciar în argumentarea soluţiei pronunţate a reţinut că nu sunt fondate criticile întemeiate pe existenţa unei cauze exoneratoare de răspundere decurgând din modificarea legislaţiei deoarece a fost informată în acest sens şi totuşi şi-a asumat obligaţia efectuării investiţiilor şi în aceste condiţii. În consecinţă, dat fiind faptul că în materie comercială, vina debitorului este prezumată, în cazul neîndeplinirii întocmai a obligaţiilor asumate, nu operează exonerarea de răspundere, deoarece faptele şi împrejurările invocate în acest scop, nu reprezintă cauze străine în sensul art. 1082 şi 1083 C. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC P.F. SA Bucureşti, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, recurenta invocă faptul că ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi până la data de 1 ianuarie 2007 au avut loc schimbări majore în legislaţia specifică protecţiei mediului iar procedura de realizare a investiţiilor precum şi natura acestora a fost permanent modificată pentru a fi în concordanţă cu legislaţia europeană.
În consecinţă, susţine recurenta, deşi activitatea de neutralizare a deşeurilor animaliere desfăşurată de SC P. SA a fost încadrată în grupa activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului, conform OUG nr. 34/2002, ceea ce obliga la conformarea dispoziţiilor legale în domeniu reprezentate în prezent de OUG nr. 152/2005, după evaluarea efectuată de către agenţiile de mediu locale a condiţiilor de operare a instalaţiilor la societate, a rezultat că acestea nu se pot încadra în prevederile OUG nr. 34/2002, motiv pentru care s-au întocmit programe pentru conformare pentru SC P. SA şi s-a solicitat şi obţinut perioada de tranziţie până în anul 2015. În acest context, dat fiind faptul că din motive obiective investiţiile de mediu nu au fost realizate şi se impunea declararea lor ca termen de realizare, soluţiile instanţei sunt greşite, cu atât mai mult cu cât dacă aceste investiţii erau realizate conform contractului, în prezent nu ar mai fi corespuns legislaţiei în domeniu. Pe de altă parte, după stabilirea procedurilor în domeniu, arată recurenta, a realizat investiţii semnificative, astfel încât este nejustificată obligarea la realizarea investiţiilor, care s-au efectuat în totalitate.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat, respingându-l ca atare pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.
Prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. B 010 din 19 iulie 2002, încheiat între părţi, pârâta şi-a asumat, conform anexei 9, obligaţia efectuării investiţiilor pentru protecţia mediului în valorile stabilite pentru fiecare an, ultima etapă fiind aceea pentru perioada 2004 - 2005 şi care nu au fost realizate la termen. În aceste condiţii dat fiind faptul că prin clauza 8 decembrie 8 din convenţie s-a prevăzut pentru această ipoteză, obligaţia pârâtei la plata unei penalităţi egale cu 30 % din suma rămasă neinvestită, în mod corect ambele instanţe au admis acţiunea înlăturând totodată apărările pârâtei bazate pe existenţa unor cauze exoneratoare de răspundere constând în modificarea legislaţiei specifice protecţiei mediului. Această împrejurare nu poate avea un atare efect deoarece potrivit clauzei nr. 8 decembrie 2 din contract recurenta a fost informată cu privire la posibilitatea apariţiei, ulterior privatizării a unor obligaţii şi răspunderi suplimentare de mediu decurgând din efectele armonizării graduale de protecţie a mediului din România cu cerinţele în domeniu ale Uniunii Europene, însă şi-a asumat obligaţiile şi în aceste condiţii.
Raportat la această clauză, este evident că neîndeplinirea obligaţiilor la termenele stabilite de comun acord are drept consecinţă plata penalităţilor convenţionale, fiind irelevantă, sub acest aspect modificarea legislaţiei. De altfel, obligaţiile impuse prin OUG nr. 34/2002, care transpune prevederile Directivei nr. 96/61/CE era în vigoare la data încheierii contractului din litigiu, obligaţiile erau scadente, conform anexei 9 în anul 2005, situaţie în care modificările legislative intervenite ulterior acestui moment, nu au efecte asupra convenţiei părţilor şi cu atât mai mult nu pot constitui cauze exoneratoare de răspundere.
Prin urmare, critica formulată de recurentă sub acest aspect este nefondată ca şi aceea referitoare la obligarea la realizarea investiţiei, care după propriile susţineri ar fi fost îndeplinită, însă corect instanţele, în baza probelor, au constatat contrariul.
În concluzie, reţinând că hotărârea atacată este legală, aceasta va fi menţinută ca atare ca efect al respingerii recursului, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC P.F. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 365 din 13 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1031/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1058/2008. Comercial → |
|---|
