ICCJ. Decizia nr. 1118/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1118/2008
Dosar nr. 2219/84/2006
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 205 din 1 februarie 2007 a Tribunalului Sălaj, s-a respins acţiunea reclamantei D.M.M., împotriva pârâţilor B.G., şi SC R.C. SRL, privind obligarea pârâtului de rândul 1 B.G. la plata către reclamantă a sumei de 11.334 euro plus penalităţi de întârziere şi a pârâtei de rândul II SC R.C. SRL la plata către reclamantă, a dividendelor neridicate în sumă de 69.872 lei şi instituirea sechestrului asigurator asupra clădirii de la sediul pârâtei.
Reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei către pârâtul B.G. şi 852,55 lei către pârâta SC R.C. SRL Hida.
Totodată, s-a constatat încetarea contractului de cesiune încheiat între pârâtul de rândul 1 şi reclamantă, la 27 septembrie 2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată, la data de 20 iunie 2006, reclamanta D.M.M. a solicitat instanţei de judecată obligarea pârâtului de rândul I B.G. la plata către reclamantă a sumei de 11.334 Euro cu penalităţi de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere, reprezentând contravaloarea a 42 % din părţile sociale a SC R.C. SRL.
De asemenea, reclamanta a solicitat instanţei de judecată obligarea pârâtei de rândul II SC R.C. SRL la plata către reclamantă a sumei de 69.872 lei reprezentând dividende neridicate conform balanţei analitice.
În motivarea acţiunii s-a arătat că între părţi s-a încheiat un contract de cesiune a 42 % din părţile sociale ale SC R.C. SRL în valoare de 11.334 euro, sumă care însă nu a mai fost plătită de către pârâtul B.G.
S-a mai arătat că reclamanta nu a primit suma de 69.872 lei care i se cuvenea drept dividende conform balanţei analitice.
Prin completarea de acţiune depusă, în data de 20 iulie 2006, reclamanta a solicitat instanţei de judecată ca în varianta admiterii capătului de cerere privind acordarea de dividende, să dispună instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului înscris în C.F. Hida compus din „Clădire din cărămidă şi curte" în suprafaţă de 1000 m.p., număr cadastral 335.
Pârâţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care au solicitat instanţei de judecată respingerea acţiunii, respingerea cererii de stabilire a sechestrului asigurător, constatarea încetării contractului de cesiune şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării şi a cererii reconvenţionale s-a arătat că s-a încheiat în mod legal contractul, clauza privind inexistenţa contractului dacă plata nu este tăcută în 30 de zile fiind aplicabilă.
De asemenea, referitor la acordarea de dividende se arată că SC R.C. SRL a realizat profit doar în anul 2003, iar asociaţii au stabilit că acesta să fie folosit pentru acoperirea cheltuielilor societăţii.
Prima instanţă a reţinut că, la data de 27 septembrie 2005, s-a încheiat între părţi un contract de cesiune privind cesionarea a 42 % din capitalul social al pârâtei de rândul II SC R.C. SRL, clauza în discuţie fiind „dacă plata nu va fi tăcută în termen de 30 de zile, clauzele acestei convenţii rămân fără efect", pe care reclamanta o consideră nulă.
Tribunalul a apreciat ca fiind incident art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute având putere de lege între părţile contractante. Astfel, înlăturarea unei clauze din contractul încheiat în mod legal între părţi contravine prevederilor art. 969 C. civ., care conţine principiul forţei obligatorii a contractelor.
Referitor la obligarea pârâtei de rândul II SC R.C. SRL Hida, la plata de dividende către reclamantă instanţa a reţinut că expertiza efectuată în cauză conchide că pârâta a înregistrat în perioada 2003 - septembrie 2006 o evoluţie defavorabilă a situaţiei economico - financiare principal de deficitul creat prin neîncasarea creanţelor de la clienţi.
Expertul a concluzionat că lichiditatea imediată a fost în permanenţă deficitară, reuşindu-se evitarea intrării în încetare de plăţi a societăţii prin nedecontarea unor datorii curente, din care fac parte şi dividendele.
De asemenea, din expertiza judiciară efectuată în cauză rezultă că la finele anului 2005 societatea pârâtă nu dispunea de suficiente lichidităţi, iar dividendele nu pot fi achitate deoarece societatea ar intra în incapacitate de plată.
În ceea ce priveşte cererea de instituire a unui sechestru asigurator asupra unui bun imobil în baza art. 591 alin. (1) C. proc. civ., instanţa reţine că nu se impune acest lucru, motivele invocate de către reclamanţi fiind total neîntemeiate, respectiv acelea că societatea ar putea ca pe viitor să contracteze un credit care să fie garantat cu imobilul asupra căruia s-a solicitat instituirea sechestrului asigurator. Această posibilitate ca pe viitor societatea să garanteze cu imobilul un viitor credit, nu justifică în prezent instituirea unui sechestru asigurator asupra acelui imobil, câtă vreme nu există nici un indiciu care să ateste faptul că societatea se va folosi în mod incorect de propriul ei bun, în frauda intereselor reclamantei.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta D.M.M. solicitând admiterea recursului şi rejudecând cauza să se modifice sentinţa recurată în sensul admiterii acţiunii. Recursul a fost ulterior recalificat de instanţă ca apel.
Recursul a fost ulterior recalificat de instanţă ca apel iar prin Decizia nr. 113 din 18 mai 2007, Curtea de Apel Cluj a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea formulată de aceasta, obligându-l pe pârâtul B.G. la plata sumei de 11.334 Euro cu penalităţi de 0,15 % începând cu data de 31 decembrie 2005 şi de pârâta SC R.C. SRL Hida la plata sumei de 69.872 lei şi dobânzile legale aferente, respingând cererea reconvenţională formulată de pârâţi împotriva reclamantei.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen, pârâţii B.G. şi SC R.C. SRL Hida, solicitând admiterea recursului şi modificarea în totalitate a deciziei în sensul menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond.
În recursul lor, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenţii pârâţi invocă, în esenţă, următoarele motive:
1. Prin Decizia atacată s-a acordat ceea ce nu s-a cerut şi de aceea ea este lipsită de temei legal. Astfel, reclamanta a cerut executarea obligaţiilor contractuale având ca temei nulitatea clauzei calificată de ea ca o condiţie pur potestativă, indicând în drept art. 969 C. civ. şi art. 1010 C. civ., fără a indica alte dispoziţii în drept, respectiv art. 1020 şi 1022 C. civ.
Instanţa de apel în mod nelegal, depăşind cadrul procesual cu care a fost învestită şi încălcând principiul disponibilităţii a schimbat temeiul juridic al acţiunii reclamantei şi l-a completat, făcând trimitere la prevederile art. 1020 şi 1021, neinvocate de reclamantă.
2. Instanţa de apel a interpretat greşit actul, respectiv clauza dedusă judecăţii, schimbând natura şi înţelesul acesteia, respectiv a apreciat-o ca fiind un pact comisoriu de grad I deşi pactele comisorii, indiferent de grad, trebuie stipulate expres şi fără echivoc în cuprinsul contractului. Or, intenţia părţilor a fost aceea de a stabili un termen extinctiv şi nu o condiţie potestativă şi nici să instituie un pact comisoriu de grad I.
3. Referitor la pretenţiile reclamantei privind acordarea de dividende, expertiza contabilă efectuată a stabilit că la finele anului 2005 societatea nu dispunea de suficiente lichidităţi iar dividendele datorate nu pot fi achitate deoarece societatea ar intra în incapacitate de plată. Societatea nu are banii disponibili pentru a acorda dividende decât dacă ar contracta un împrumut bancar.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Instanţa de apel prin soluţia pronunţată nu a acordat reclamantei ce nu a cerut sau mai mult decât a cerut şi nici nu a făcut o greşită aplicare a legii, pentru a fi date motivele prevăzute de pct. 6 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Prin trimiterea făcută de instanţă la prevederile art. 1020 – art. 1021 C. civ., nu s-a schimbat temeiul juridic al acţiunii reclamantei şi nu s-a încălcat nici principiul disponibilităţii şi nici cadrul procesual stabilit iniţial.
Instanţa de apel, prin trimiterea la textele menţionate, a făcut o interpretare a clauzei invocate de reclamantă în acţiunea sa, interpretare de altfel corectă şi care face să nu subziste nici motivul prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. Astfel, în mod legal instanţa de apel a apreciat existenţa unui pact comisoriu de gradul I care conferă creditorului obligaţiei neîndeplinite, în speţă reclamanta, alegerea între a solicita executarea contractului sau rezoluţiunea acestuia. Debitorul obligaţiei de plată a preţului, pârâtul B.G., nu are o asemenea opţiune, aceasta aparţinându-i doar reclamantei, întrucât nu suntem în prezenţa unei clauze de dezicere în favoarea lui.
În ceea ce priveşte cel de al treilea motiv de recurs (primele două fiind examinate împreună, dată fiind legătura strânsă dintre ele) respectiv acordarea dividendelor este de observat că recurenţii nu indică temeiul legal al acestui motiv iar dezvoltarea acestuia nu permite instanţei să-l încadreze în nici unul din motivele prevăzute de pct. 1 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. Astfel, aspectele invocate privesc aprecierea unei probe, respectiv a expertizei contabile efectuată în cauză şi împrejurarea că societatea pârâtă nu are banii disponibili pentru a acorda dividende, care este o împrejurare de fapt.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ, să oblige recurenţii pârâţi să plătească intimatei reclamante cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii B.G. şi SC R.C. SRL Hida împotriva deciziei civile nr. 113/2007 din 18 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii - pârâţi să plătească intimatei – reclamante, suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 110/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1119/2008. Comercial → |
|---|
