ICCJ. Decizia nr. 1181/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1181/2008
Dosar nr. 7689/3/2006
Şedinţa publică de la 21 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 3 martie 2006, reclamantul M.G.J. a solicitat obligarea pârâtului C.J. Ilfov la plata sumei de 100.815 Ron penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 10366 din 20 noiembrie 2006, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul la plata sumei de 99.647 Ron penalităţi şi la 7.264 Ron cheltuieli de judecată.
S-a reţinut în considerentele hotărârii că între C.J. Ilfov şi SC A.R.E. SRL s-a încheiat contractul privind producerea şi distribuţia produselor lactate pentru elevi conform O.U.G. nr. 96/2002.
Că ulterior între SC A.R.E. SRL şi reclamant a intervenit un contract de cesiune de creanţă, autentificat sub nr. 419 din 3 aprilie 2003, privind creanţa ce a rezultat din executarea contractelor nr. 6699 şi 6670/2002.
Cum prin sentinţa comercială nr. 4453 din 2 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis cererea reclamantului numai în ceea ce priveşte suma de 1.242.851.511 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate, pârâtul datorează penalităţi de întârziere de 0,07 % pe zi conform clauzei penale prevăzută la Cap. IX lit. a) din contract.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 282 din 29 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
C.J. Ilfov a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea acestei decizii în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamant.
A susţinut recurentul că în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor contractului de cesiune de creanţă şi asupra sumelor de bani ce urmau să fie plătite până la încetarea de drept a contractelor, fără însă să aibă în vedere că acţiunea reclamantului a fost formulată în anul 2006, iar contractele au încetat încă din anul 2003.
S-a invocat că acţiunea era inadmisibilă întrucât nu au fost cedate drepturile şi obligaţiile contractuale şi numai creanţa cu valoarea nominală de 1.502.771.565 lei Rol plus garanţia de 100.000 lei Rol şi accesoriile acesteia, respectiv dobânzi locale pentru neachitarea la termen a debitului datorat.
A precizat recurentul că instanţa a aplicat în mod greşit prevederile Capitolului IX lit. a) din contractele nr. 6699 din 30 septembrie 2002 şi 6.700 din 30 septembrie 2000 în ceea ce priveşte clauza penală stipulată pentru plăţi neefectuate în procent de 0,07 % zi de întârziere, deoarece între C.J. Ilfov şi reclamant nu au existat raporturi contractuale iar creanţa nu este privilegiată pentru ca cesionarul să exercite aceleaşi drepturi pe care le avea cedentul aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1744 coroborate cu art. 1729 – art. 1730 C. civ.
S-au invocat dispoziţiile art. 1396 C. civ., conform cărora accesoriile creanţei în momentul vânzării sau cesiunii cuprind cauţiunea, privilegiul şi ipoteca, deci nu şi alte drepturi accesorii aşa cum în mod greşit au reţinut ambelor instanţe.
Prin întâmpinare intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului întrucât prin contractul de cesiune de creanţă s-a transferat atât creanţa, cât şi toate accesoriile aşa cum în mod corect au reţinut ambele instanţe.
Recursul pârâtului nu este fondat.
Prin contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 419 din 3 aprilie 2003 SC A.R.E. SRL a cesionat intimatului-reclamant M.G.J. creanţa pe care o avea faţă de debitorul cedat Consiliul Judeţean Ilfov, ce rezultă din executarea contractelor înregistrate sub nr. 6699 şi 6700 din 30 septembrie 2002.
S-a menţionat în cuprinsul contractului că cedentul transferă creanţa şi toate accesoriile acesteia, respectiv suma de 1.502.771.565 lei + 100.000.000 lei garanţii, reţinute din marfa livrată, neachitată la această dată de debitorul cedat, precum şi toate sumele de bani ce urmează să fie plătite ulterior până la încetarea de drept a contractelor.
În raport de aceste prevederi contractuale în mod corect ambele instanţe au reţinut că odată cu creanţa s-au cesionat şi penalităţile de întârziere stipulate la Capitolul IX lit. a) din cele două contracte de livrări de produse şi deci intimatul-reclamant este îndreptăţit să le solicite de la debitorul cedat, respectiv recurentul-pârât.
Aşa fiind, din acest punct de vedere nu se poate reţine afirmaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., privind interpretarea greşită de către instanţă a actului juridic dedus judecăţii.
Cesiunea de creanţă potrivit dispoziţiilor art. 1391 şi urm. C. civ., este o convenţie, respectiv un contract care produce efecte din momentul realizării acordului de voinţă, când creanţa se transferă cu toate drepturile pe care le conferea cedentului, către cesionar, care devine creditor în locul acestuia.
Faţă de debitorul cedat, cesiunea produce efecte din momentul notificării făcute de către cesionar şi sub acest aspect, în speţă, s-a făcut dovada cu adresa nr. 2445 din 4 aprilie 2003 că au fost îndeplinite aceste dispoziţii legale.
În raport de considerentele reţinute, afirmaţia recurentului că el este terţ faţă de contractul de cesiune încheiat între cedent şi intimatul cesionar şi deci nu îi este opozabil, va fi înlăturată, întrucât contractul încheiat iniţial între acesta şi cedent se consideră încetat în momentul în care şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, care au fost transferate către cesionar.
Nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 1396 C. civ., invocate de recurent, deoarece acestea se referă la vânzarea sau cesiunea unei creanţe care „cuprinde şi accesoriile respectiv cauţiunea, privilegiul şi ipoteca”, ceea ce nu este cazul în litigiul dedus judecăţii.
Susţinerea recurentului că potrivit dispoziţiilor art. 1744 coroborate cu art. 1729 – art. 1730 C. civ., numai cesionarii creanţelor privilegiate pot exercita aceleaşi drepturi cu cedentul, nu are temei legal, întrucât textele de lege invocate se referă la modul de executare a creanţelor privilegiate în cazul în care sunt mai mulţi creditori şi ordinea de preferinţă a creanţelor şi care nu se regăsesc în cauza de faţă.
Pentru considerentele reţinute, urmează ca potrivit art. 312 C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul C.J. Ilfov împotriva deciziei comerciale nr. 282 din 29 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 101/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1189/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
