ICCJ. Decizia nr. 1376/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1376/2008

Dosar nr. 828/32/2007

Şedinţa publică de la 8 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 651 din 25 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată contestaţia în anulare promovată de contestatorul Ş.I., în contradictoriu cu intimatele SC A.I. SRL Bacău, SC P. B.R. SA Bucureşti, SC B.R. SA - membră a G.N.B.O.G. Bucureşti, A.F.P. Bacău, SC B.L. SA Mărgineni Bacău, SC R.B.D. SRL Bucureşti, SC V. SA Focşani, SC V. SA Iaşi, B.C.R. - Agenţia Buhuşi, SC A.C.S. SRL Bacău, SC R.C.I.L.R. SRL Bucureşti, SC T.T. SRL Adjud şi SC Z. SA Piatra Neamţ .

În pronunţarea acestei decizii instanţa a reţinut că motivele invocate de contestator în susţinerea cererii sale nu se circumscriu sintagmei „eroare materială” reglementată de art. 318 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul Ş.I., criticând-o pentru nelegalitate.

Critica adusă deciziei atacate vizează faptul că instanţa nu a respectat procedura de judecată privind excepţia de neconstituţionalitate, soluţionând direct fondul cauzei.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

Instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de contestator prin practicaua deciziei recurate.

Cum practicaua face corp comun cu decizia atacată prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare a unei decizii pronunţate în recurs, prezentul recurs este inadmisibil în raport de art. 320 alin. (3) C. proc. civ. precitat.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatarul Ș.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul Ş.I. împotriva Deciziei nr. 651 din 25 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1376/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs