ICCJ. Decizia nr. 1444/2008. Comercial. Obligatia de a face. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1444/2008
Dosar nr. 4588/1/2007
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2008
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 12989/2000 la Judecătoria Timişoara, declinată spre soluţionare la Tribunalul Timiş, reclamanta SC T.V. SA Timişoara cheamă în judecată pe pârâta S.N. R. SA – D.R. Timişoara solicitând obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spaţiului situat în Timişoara, Calea Aradului, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 133/1999.
Prin sentinţa nr. 2177/ PI din 17 iunie 2003, Tribunalul Timiş respinge acţiunea reclamantei, iar apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe este admis, sentinţa este casată iar cauza este trimisă spre rejudecare.
Prin sentinţa civilă nr. 322/2003 a Tribunalului Timiş acţiunea reclamantei este respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active.
Recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei de mai sus este admis de Curtea de Apel Timişoara prin decizia nr. 301/2003, instanţa casând sentinţa recurată şi trimiţând cauza spre rejudecare, reţinând că, în baza contractului de închiriere invocat, reclamanta are calitate de chiriaş.
În rejudecare, Tribunalul Timiş respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, reţinând că prin decizia nr. 665/2001 Curtea de Apel Timişoara a menţinut dispunerea rezilierii contractului de închiriere nr. 66/1993 invocat ca temei al acţiunii reclamantei, şi evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat.
Prin decizia nr. 141 din 24 martie 2004, Curtea de Apel Timişoara admite recursul reclamantei şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 547/ PI din 18 mai 2005, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite acţiunea reclamantei şi obligă pe pârâtă la vânzarea către reclamantă a imobilului (teren şi construcţii) înscris în CF nr. 36 Timişoara, imobil compus din teren în suprafaţă de 1304 mp., cota parte 1/1 - teren aferent pentru discotecă, plus 328,85 mp. cota parte ½ teren aferent birouri, la preţ negociat pornind de la preţul de 98.086 euro stabilit prin expertiza efectuată în cauză.
Prin decizia civilă nr. 168 din 12 septembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond pronunţată în contradictoriu cu reclamanta intimată şi intervenienta SC G. SRL Timişoara pe care o schimbă în tot în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată şi precizată de reclamantă, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta apelantă împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, anulează ca insuficient timbrată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientă, cu 3.182,55 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei intimate către apelanta pârâtă. Reţine instanţa de apel în esenţă pentru a decide astfel, că nu s-au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 133/1999, respectiv că pârâta, acţionară a reclamantei cu 3.000 acţiuni nominative, nu şi-a dat acordul prin organele reprezentative la încheierea actului de vânzare-cumpărare în cauză.
Prin decizia nr. 1354 din 17 aprilie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel reţinând, în esenţă, că la data de 9 august 1999, când a solicitat transformarea contractului de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de cumpărare, reclamanta recurentă avea în componenţa acţionariatului şi pe pârâtă, societate cu capital de stat, neîndeplinind astfel condiţiile impuse de art. 6 din Legea nr. 133/1999, fiind nerelevant faptul că ulterior, prin contractul nr. 793 din 10 mai 2000, pârâta a cesionat acţiunile menţionate, precum şi că, amânându-se pronunţarea deciziei recurate la 12 septembrie 2006 faţă de data de 9 septembrie 2006, data dezbaterilor, recurenta a avut posibilitatea de a depune concluzii scrise, însă nu le-a depus, nefiind încălcate de instanţa de apel nici dispoziţiile art. 257 C. proc. civ. şi nici cele ale art. 147 C. proc. civ.
Împotriva deciziei instanţei de recurs reclamanta formulează la 14 mai 2007 cerere de revizuire pe care o motivează la data de 17 ianuarie 2008. Întemeindu-se pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta invocă drept act nou „Hotărârea Acţionarului Unic nr. 23 din 4 noiembrie 2004” prin care SC G. SRL a cumpărat o parte din imobilul în litigiu, deşi nu îndeplinea condiţiile prevăzute de Legea nr. 133/1999 şi nici nu i-au fost solicitate relaţii privitoare la structura acţionariatului, cumpărarea fiind efectuată în 2004 când revizuientei i s-a refuzat de către pârâtă vânzarea spaţiului închiriat, deşi revizuienta întrunea condiţiile art. 6 din Legea nr. 133/1999.
Revizuienta invocă, de asemenea, ca act nou procesul verbal încheiat la 16 iulie 2007 între reprezentanţii SC R. SRL Timişoara, în calitate de asociat principal al revizuientei, şi cei ai intimatei pârâte prin care intimata pârâtă este de acord cu vânzarea imobilului în litigiu numai după achitarea de către reclamanta revizuientă a tuturor debitelor, fapt realizat.
Revizuienta critică instanţa supremă, care a pronunţat decizia a cărei revizuire solicită, şi pentru reţinerea eronată a faptului că nu au fost îndeplinite prevederile art. 6 din Legea nr. 133/1999 la data de 9 august 1999, când a manifestat voinţa în vederea cumpărării spaţiului deţinut cu contract de închiriere, instanţa raportându-se greşit la această dată şi nu la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 14 iulie 2000, dată la care reclamanta avea capital integral privat, pârâta intimată nemaiavând la acel moment calitatea de acţionar al revizuientei reclamante întrucât cesionase acţiunile către SC O. SRL, conform contractului din 18 august 1999.
Dintre motivele de revizuire formulate de revizuientă urmează a se examina numai acela încadrat în art. 322 pct. 5 C. proc. civ., celelalte critici excedând cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocate de revizuientă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere şi „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor”.
Or actele invocate de revizuientă ca fiind acte noi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.
Aşa cum rezultă din actele dosarului actul intitulat „Hotărârea Acţionarului Unic nr. 23 din 4 noiembrie 2004” a fost cunoscut revizuientei, fiind utilizat ca înscris doveditor depus de SC G. SRL în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 6214/COM/2005 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1096/ PI din 22 noiembrie 2005 în contradictoriu cu S.N. R. SA şi intervenienţii SC R. SRL şi SC T.V. SA, revizuienta de faţă, astfel că nu se poate susţine că respectivul act a fost descoperit după pronunţarea hotărârii atacate, că ar fi fost reţinut de partea potrivnică, sau că nu ar fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuientei, care nici nu a dovedit, de altfel, că actul în cauză vizează chiar imobilul în litigiu.
Nici actul intitulat „proces verbal” din 16 iulie 2007 nu îndeplineşte condiţiile impuse de dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., acesta nefiind nici relevant pentru soluţionarea recursului declarat de revizuientă împotriva hotărârii prin care instanţa de apel, admiţând apelul intimatei pârâte, schimbă în tot sentinţa apelată şi respinge acţiunea reclamantei, soluţia pronunţată în recurs, de respingere a recursului reclamantei revizuiente împotriva deciziei recurate, neputând fi influenţată de înţelegerile intervenite între pârâta intimată şi asociatul majoritar al reclamantei revizuiente, consemnate în actul evocat.
Astfel fiind, constatându-se că actele produse de revizuientă ca acte noi nu îndeplinesc condiţiile cerute de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (teza I), cererea de revizuire promovată de revizuientă împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de recurs urmează a fi respinsă ca nefondată.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., revizuienta urmează a fi obligată să plătească intimatei SC G. SRL suma de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC T.V. SA Timişoara împotriva deciziei nr. 1354 din 17 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Obligă revizuienta la 1.190 lei cheltuieli de judecată către intimata SC G. SRL Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1376/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1450/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
