ICCJ. Decizia nr. 1441/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1441/2008
Dosar nr. 4550/3/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4425 din 2 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă excepţia lipsei de interes invocată de pârâta C.N.I.N. SA Bucureşti, iar pe fond a fost respinsă acţiunea reclamantei P.I.C. cu sediul în Londra – Marea Britanie şi cu sediul ales în Bucureşti prin care solicitase obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în sumă de 529.345 dolari SUA reprezentând beneficiul nerealizat de ea ca urmare a refuzului pârâtei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect maşina de tipar digital cu cerneală Data Runner 520 precum şi la plata sumei de 95.282,1 dolari SUA dobândă legală aferentă despăgubirilor solicitate calculată pe perioada 3 februarie 2003 la zi.
În esenţă, instanţa de fond a apreciat că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a justificat un interes legitim, personal, direct, născut şi actual în promovarea acţiunii, ea considerându-se prejudiciată pe pârâtă care prin refuzul de a încheia cu ea contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect maşina de tipar, după anularea licitaţiei de către instanţă, a lipsit-o de realizarea unui beneficiu.
În consecinţă, excepţia invocată de pârâtă privitoare la lipsa de interes a reclamantei a fost respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că la 18 decembrie 2000 reclamanta a participat la licitaţia organizată de R.A.I.N. pentru investiţia „achiziţionarea de utilaje tipografice pentru tipărirea formularelor cu regim special", licitaţie în urma căreia a fost declarată câştigătoare U.A.G.
Ulterior, prin Decizia nr. 150 din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis cererea de revizuire formulată de reclamanta din prezenta cauză şi s-a schimbat în tot Decizia nr. 569 din 1 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind admis recursul S.C. P.I.C. şi modificat sentinţa de fond nr. 5688 din 6 august 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială în sensul anulării licitaţiei pentru utilajele adjudecate de U.A.G. Instanţa însă nu a primit cererea reclamantei de a fi ea declarată drept câştigătoare a licitaţiei apreciindu-se că acesta nu este atributul instanţei ci al comisiei de licitaţie.
În consecinţă, având în vedere aceste hotărâri anterioare, instanţa de fond a apreciat drept nefondată cererea reclamantei în litigiul de faţă de a fi despăgubită de pârâtă pentru refuzul de a încheia cu ea contractul de vânzare-cumpărare deoarece prin respectivele hotărâri ea nu a fost declarată câştigătoare licitaţiei aşa încât nu se poate reţine în sarcina pârâtei vreo culpă şi deci nu-i poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală.
În final s-a reţinut că la 25 mai 2006 s-a încheiat procesul-verbal de analiză a documentaţiei de licitaţie organizată de pârâtă la 18 decembrie 2000 iar Comisia de selecţie a ofertelor şi licitaţii pentru achiziţia de produse, lucrări şi servicii reanalizând ofertele a declarat câştigătoare tot pe U.A.G. pentru toate cele trei utilaje ce au format obiectul licitaţiei din 18 decembrie 2000, proces-verbal neatacat.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 98 din 13 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, reţinându-se că instanţa de fond a stabilit corect că în cauză nu sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt prevăzute în art. 998-999 C. civ., şi nici nu au fost încălcate reglementările art. 6 din C.E.D.O. privitoare la dreptul reclamantei la un proces echitabil.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate invocându-se motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta apreciază că Decizia din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, argumentarea instanţei fiind sumară şi fără să se bazeze pe probele administrate sau susţinerile părţilor ori a textelor legale invocate.
De asemenea recurenta consideră că motivarea dată în apel este şi contradictorie şi străină de natura pricinii întrucât reţinând pe de-o parte că prin hotărârile anterioare instanţa nu a stabilit că în sarcina pârâtei ar exista vreo obligaţie de a încheia cu reclamanta contractul iar ulterior că anularea licitaţiei nu produce ca efect decât obligaţia organizării unei noi licitaţii.
Ori, ea a susţinut constant că obligaţia pârâtei este un efect al hotărârii judecătoreşti invocate şi nu o obligaţie dispusă expres de instanţă, caz în care ea nu ar fi formulat acţiunea de faţă ci ar fi cerut direct punerea în executare a hotărârii respective.
Ceea ce a solicitat ea în prezenta cauză este tocmai constatarea faptei ilicite a pârâtei constând în încălcarea obligaţiei decurgând din hotărârea invocată.
Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică interpretarea hotărârii de anulare a licitaţiei, hotărâre prin care n-a fost anulată întreaga licitaţie ci numai modul în care s-a calculat punctajul. Ori, în acest caz, înseamnă că nefiind anulate celelalte acte juridice ce au intrat în procedura licitaţiei, reclamanta şi-a păstrat dreptul său de a fi declarată câştigătoare iar în patrimoniul pârâtei s-a născut obligaţia corelativă de a o declara pe reclamantă câştigătoarea licitaţiei. Neexecutarea acestei obligaţii atrage răspunderea delictuală a pârâtei şi obligaţia de a repara prejudiciul cauzat reclamantei, prin echivalent.
În final, recurenta invocă şi încălcarea art. 6 C.E.D.O. şi art. 129 alin. (4) C. proc. civ., în faţa instanţei de fond ea neavând posibilitatea de a-şi formula apărări şi pe aspectul lipsirii de efecte faţă de toate actele realizate de toţi participanţii la licitaţie, ca efect al pretinsei nulităţi totale, aceste ultime aspecte ale apărării sale nefiind discutate în contradictoriu, instanţa de apel nemotivând de ce i-a respins criticile invocate pe acest aspect.
Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că recurenta, deşi invocă dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., reiterează de fapt motivele din apel, aşa încât curtea ar putea face chiar aplicare dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ. şi să sancţioneze cu nulitate recursul declarat.
Pe fond apreciază criticile drept nefondate apreciind că nemulţumirea reclamantei privind argumentarea din apel nu conduce la transformarea recursului într-o cale devolutivă de atac şi nici la considerarea aplicării greşite a legii.
La termenul din 22 noiembrie 2007 Curtea a invocat din oficiu natura juridică a litigiului şi deci comercialitatea, în raport de obiectul pricinii şi de dispoziţiile art. 81 din OUG 61/2001 (devenit ulterior art. 82 după modificări) şi a acordat mai multe termene în vederea pregătirii apărării pe acest aspect, părţile administrând şi probe în acest sens.
La termenul de astăzi, părţile au invocat apărări şi pus concluzii în raport şi de Decizia nr. 3878 din 28 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, decizie dată într-un litigiu similar derulat între SC E. SRL şi pârâtă, iar după cesionarea creanţei de către SC E. SRL către reclamanta din prezenta cauză, între părţile din prezentul litigiu.
Analizând excepţia Curtea o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului de faţă îl formează cererea de despăgubiri formulată de S.C. P.I.C., prejudiciată de pârâtă care nu şi-a executat obligaţiile în urma anulării licitaţiei din 18 decembrie 2000 prin Decizia nr. 150 din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, după cum susţine reclamanta în acţiunea de fond.
Această acţiune a fost formulată la 31 ianuarie 2006 şi întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ.
Încă de la fond, prin întâmpinare, pârâta a invocat inadmisibilitatea acţiunii invocând dispoziţiile art. 53 alin. (1) lit. b) şi h) din OG 118/1999 privind achiziţiile publice, act normativ în vigoare la data ţinerii licitaţiei din 18 decembrie 2000 apreciind că reclamanta ar fi trebuit să urmeze procedura administrativă specială şi să se adreseze comisiei de licitaţie şi nu să investească instanţa potrivit dreptului comun.
Această excepţie a fost respinsă şi calificată drept apărare de fond la termenul din 31 martie 2006, şi a rămas ca atare în vederea instanţei de fond, fără însă a se mai analiza în sentinţa dată ulterior.
Analizarea acestei apărări era esenţială pentru că în raport de ea urma să fie stabilită natura juridică a litigiului şi implicit competenţa instanţelor în rezolvarea litigiului.
Fiind o excepţie de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., curtea a invocat-o din oficiu în faza recursului, ea urmând a fi analizată în condiţiile art. 136 şi art. 137 C. proc. civ.
În speţă este indiscutabil că licitaţia din 18 decembrie 2000 a vizat achiziţiile publice, aşa cum rezultă şi din Hotărârea de desemnare a ofertei câştigătoare întocmită la 28 decembrie 2000 de Comisia de licitaţie (filele 30-34 dosar fond).
La data ţinerii licitaţiei fusese adoptată OG 118/1999 privind achiziţiile publice, act normativ a cărui intrare în vigoare a fost amânată succesiv prin OUG 202/1999, nr. 18/2000, nr. 121/2000, nr. 141/2000, nr. 186/2000, iar apoi suspendată prin OG 295/2000, pentru ca în final ea să fie abrogată prin art. 111 din OUG 60 din 25 aprilie 2001.
Deşi în cadrul litigiului privind anularea licitaţiei s-a pus în discuţie necompetenţa instanţelor comerciale în soluţionarea litigiului, invocându-se competenţa instanţelor de contencios administrativ, această excepţie a fost respinsă tocmai datorită faptului că OG 118/1999 nu intrase în vigoare urmare amânărilor succesive.
În prezentul litigiu însă competenţa instanţelor în soluţionarea litigiului urmează a fi analizată în raport de normele legale în vigoare la data promovării acţiunii, 31 ianuarie 2006, potrivit principiuluitempus regit actum şi dispoziţiilor art. 725 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării în vigoare a ei.
În speţă, la data promovării acţiunii erau în vigoare dispoziţiile OUG 60/2001 privind achiziţiile publice aşa încât, potrivit art. 82 alin. (2) din acest act normativ competenţa soluţionării acţiunii în despăgubiri revenea instanţei de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază teritorială de competenţă se afla sediul autorităţii contractante.
În consecinţă Curtea apreciază că greşit cauza a fost soluţionată de instanţele comerciale, neintrând în competenţa lor soluţionarea acestei cereri, chiar dacă anterior licitaţia fusese anulată de aceste instanţe.
Împrejurarea că ulterior, la 30 iunie 2006, şi OUG 60/2001 a fost abrogată prin art. 305 lit. b) din OUG 34/2006, nu are nici o relevanţă în stabilirea instanţei competente, deoarece noul act normativ modifică doar procedura soluţionării nu şi competenţa instanţelor de contencios administrativ, stipulându-se expres aplicabilitatea dispoziţiilor Legii 554/2004 în art. 287, iar potrivit dispoziţiilor art. 725 alin. (2) C. proc. civ., chiar şi în cazul în care s-ar fi schimbat competenţa, procesele în curs de judecată, caz în speţă, vor continua să fie judecate de acele instanţe legal investite.
Împrejurarea că între aceleaşi părţi s-a derulat şi un alt litigiu vizând alte despăgubiri solicitate de un alt participant la licitaţie de la aceeaşi pârâtă, în drepturile căruia s-a subrogat urmare cesiunii de creanţă reclamanta de faţă, litigiu soluţionat prin admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare nu este de natură a influenţa soluţia din cauza de faţă, pentru argumentele deja expuse, normele de competenţă fiind imperative de la ale căror dispoziţii nu se poate deroga.
În consecinţă, Curtea va admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale şi va admite recursul formulat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi 3 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va casa atât Decizia din apel cât şi sentinţa de fond şi va trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Faţă de admiterea excepţiei necompetenţei materiale, criticile invocate de recurentă nu mai pot fi analizate, ele urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării de către instanţa competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei instanţelor comerciale.
Admite recursul declarat de reclamanta P.I.C. Londra împotriva deciziei nr. 98 din 13 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 4425 din 2 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1432/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1445/2008. Comercial → |
|---|
