ICCJ. Decizia nr. 1445/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1445/2008
Dosar nr. 7475/30/2004
Şedinţa publică din 10 aprilie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27 septembrie 2004 reclamanta SC C.D. SRL Oloşag cheamă în judecată pe pârâta SC G.K. SRL Lugoj solicitând instanţei să constate rezilierea contractului de execuţie nr. 11 din 5 august 2003 încheiat între părţi precum şi a actelor adiţionale din culpa pârâtei, să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 163.006 Euro cu titlu de daune interese pentru lucrări neexecutate şi să oblige pârâta la remedierea lucrărilor executate cu deficienţe sau să autorizeze pe reclamantă la executarea lor în contul şi pe seama pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
La 9 februarie 2005 reclamanta îşi precizează acţiunea în sensul că renunţă la petitul 3 al acţiunii, referitor la remedierea lucrărilor executate de pârâtă cu deficienţe.
La 22 noiembrie 2004 pârâta formulează cerere reconvenţională, precizată ulterior la 31 martie 2005 şi la 6 noiembrie 2006, prin care solicită instanţei, în principal, să constate rezilierea contractului de execuţie nr. 11 din 5 august 2003 şi a actelor adiţionale nr. 1 din 12 decembrie 2003 şi nr. 2 din 7 aprilie 2003 prin acord judiciar, iar, în subsidiar, să dispună rezilierea contractului de execuţie şi a actelor adiţionale menţionate din culpa pârâtei reconvenţionale, să dispună obligarea reclamantei-pârâtă reconvenţională la plata sumei de 267.477 Euro reprezentând diferenţă dintre suma achitată efectiv de aceasta de 1.020.000 Euro, compusă din 645.000 Euro contravaloare lucrări, plus 375.000 Euro contravaloarea halei metalice, şi valoarea reală a lucrărilor executate de ea în cuantum de 1.287.477 Euro, precum şi instituirea unui drept de retenţie asupra obiectivelor Fermei V. Oloşag, proprietatea pârâtei reconvenţionale, edificate pe terenul cu nr. top 741/1b, 747/6/b, 747/7/b, 747/3/1/b şi 747/8/1/b înscris în C.F. 972 Oloşag şi nr. top 747/6/c şi 747/8/1/c înscris în C.F. 973 Oloşag, până la concurenţa sumei de 267.477 Euro în echivalent lei actualizat la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 86/PI din 16 ianuarie 2007 Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite în parte acţiunea precizată a reclamantei sub aspectul rezilierii contractului, respingând restul capetelor de cerere; dispune rezilierea contractului de execuţie nr. 11 din 5 august 2003 şi a actelor adiţionale, încheiate între părţi, din vina ambelor părţi contractante; admite în parte cererea reconvenţională precizată formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională; dispune obligarea reclamantei-pârâtă reconvenţională faţă de pârâta-reclamantă reconvenţională la plata diferenţei de preţ de 267.477 Euro în echivalent lei şi actualizarea acestei sume la data plăţii efective; dispune instituirea dreptului de retenţie în favoarea reclamantei reconvenţionale asupra obiectivelor Fermei V. Oloşag, proprietatea pârâtei-reclamantă reconvenţională, edificate pe terenul cu nr. top 747/1/b, 747/6/b, 747/7/b, 743/3/1/b şi 747/8/1/b înscris în C.F. 972 Oloşag şi nr. top 747/b/c şi 747/8/1/c înscris în C.F. 973 Oloşag până la concurenţa sumei de 267.477 Euro în echivalent lei şi reactualizată la data plăţii efective; respinge restul capetelor de cerere reconvenţională, cu 12.415 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei faţă de pârâtă.
Pentru a decide astfel instanţa reţine că nici una dintre părţi nu a respectat prevederile referitoare la obligaţiile stabilite de Legea nr. 50/1991 şi prevederile Legii nr. 10/2001 privind calitatea în construcţii - programul de control al calităţii pe faze de lucrări fiind respectat doar pentru Hala Depozit Cereale, că ambele părţi nu au respectat prevederile contractuale, respectiv ale art. 5, art. 6, art. 26, art. 49 din contract, că la baza încheierii contractului de execuţie nu a stat o documentaţie tehnico-economică completă, neputându-se astfel determina eventualele lucrări suplimentare şi nici valoarea lucrărilor neexecutate, experţii prezumând că valoarea lucrărilor efectiv executate până la întreruperea relaţiilor dintre părţi este de 1.287.477 Euro în care se include valoarea halei metalice de 375.000 Euro achitată de beneficiar producătorului SC A.B. SA potrivit art.3 din contractul părţilor şi suma de 645.000 Euro deja achitată de acesta executantului.
Prin Decizia civilă nr. 168 din 21 iunie 2007 Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, admite apelul formulat de reclamanta-pârâtă reconvenţională împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pe aceasta la plata sumei de 160.563 Euro, sau echivalentul în lei la data plăţii, către pârâta-reclamantă reconvenţională şi menţine instituirea dreptului de retenţie până la această sumă; respinge apelul pârâtei, menţine în rest toate dispoziţiile sentinţei atacate, compensând cheltuielile de judecată ale părţilor în apel.
Reţine instanţa de apel, pentru a decide astfel, că în mod corect prima instanţă a constatat culpa comună a părţilor apreciind că ambele părţi nu au respectat obligaţiile contractuale sau legale, respectiv că pârâta nu a respectat termenele de finalizare a lucrărilor, atât cel iniţial cât şi cel extras, nu a respectat indicatorii de calitate pentru unele lucrări, fapt evidenţiat de cele 3 expertize dispuse în cauză, nu a terminat lucrările de finisaje şi montaj, nu a întocmit pentru toate obiectivele situaţiei de lucrări, lipsind faze de control pentru unele obiective din Programul de control, iar reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 23 din contract, care o obligau, în calitate de beneficiar, să confirme lunar cantitatea de lucrări executate cu sau fără modificări, ale art. 5 vizând necesitatea acordului scris al părţilor pentru opţiunile de schimbări ori modificări, nu a produs un proiect tehnic de execuţie, nu a confirmat prin reprezentant tehnic lucrările executate prin deviz, obligaţia asumată de executant, conform art. 2 alin. (1) din contract, de a executa şi conduce lucrarea până la recepţia şi predarea acesteia neexonerând-o de obligaţiile pe care în continuare contractul ori dispoziţiile legii speciale i le stabilesc; mai reţine instanţa că toţi experţii au apreciat că în realitate nu au existat lucrări executate în afara contractului, respectiv lucrări suplimentare, că în lipsa proiectului tehnic de execuţie nu se pot identifica şi nu se poate dovedi în ce constau lucrările neexecutate, că în contract s-a prevăzut că valoarea finală a lucrărilor se stabileşte în raport de stadiul lucrărilor efectiv executate, la încheierea contractului părţile stabilind doar valoarea provizorie a lucrărilor în caz contrar încălcându-se principiul îmbogăţirii fără justă cauză. Cu privire la pretenţiile din cererea reconvenţională instanţa de apel reţine valoarea stabilită de expertiza judiciară a expertului V. la 1.195.224 Euro, la care adaugă suma de 33.621 Euro contravaloare facturi de transport a structurii halei, conform contraexpertizei, precum şi 18.750 Euro reţinută ca penalizare pentru neexecutare, din care scade suma de 61.134 Euro reprezentând valoarea deficienţelor pentru o serie de lucrări, asupra căreia raportul de contraexpertiză a omis să se pronunţe, precum şi suma de 375.000 Euro recunoscută de părţi şi experţi ca plătită de reclamantă şi reprezentând contravaloarea halei, ca şi suma de 650.898 Euro achitată prin facturi de către aceeaşi parte; mai reţine instanţa că, deşi expertiza şi contraexpertiza identifică aceeaşi listă de lucrări, contraexpertiza adaugă nejustificat şi cheltuieli de organizare de şantier şi proiectare, care nu pot fi calificate ca lucrări construcţii şi nu se referă la diminuarea valorii unora dintre lucrări datorată deficienţelor de calitate.
Împotriva deciziei instanţei de apel şi a sentinţei instanţei de fond ambele părţi declară recurs.
În recursul său, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate şi a sentinţei primei instanţe şi constatarea rezilierii contractului de execuţie nr. 11 din 5 august 2003 dintre părţi şi a actelor adiţionale din culpa exclusivă a intimatei-pârâte, obligarea acesteia la restituirea sumei de 163.006 Euro cu titlu de daune interese pentru lucrări neexecutate, calculate estimativ, respingerea integrală a pretenţiilor formulate de pârâtă în cadrul cererii sale reconvenţionale, precizată, cu cheltuieli de judecată.
Reluând criticile făcute şi în apel, recurenta reclamantă reproşează instanţei de apel greşita interpretare a contractului de execuţie nr. 11 din 5 august 2003, în care la art. 3 s-a prevăzut un preţ forfetar global care nu poate fi mărit de instanţă chiar dacă valoarea mai mare s-ar stabili pe bază de expertiză, instanţele încălcând astfel şi dispoziţiile art. 969 C. civ.
Recurenta reclamantă reproşează instanţei de apel şi faptul că greşit nu a reţinut culpa exclusivă a pârâtei pentru rezilierea contractului de execuţie, pârâta intimată neavând nici un fel de experienţă în executarea lucrărilor de construcţii, neîntocmind situaţiile de lucrări, conform obligaţiilor sale contractuale, conducând în mod defectuos organizarea de şantier, fără a avea un diriginte de şantier care să coordoneze lucrările cum s-a constatat şi prin raportul de expertiză tehnică.
Recurenta reclamantă cere şi suspendarea executării deciziei recurate, cerere anulată ca netimbrată prin încheierea din 8 noiembrie 2007.
În recursul său, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă solicită admiterea acestuia, modificarea hotărârilor atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii sale reconvenţionale precizată, dispunându-se rezilierea contractului de execuţie în litigiu şi a actelor adiţionale la acesta, în principal prin acord judiciar, iar în subsidiar din vina reclamantei intimate, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată constând în onorarii de expert şi avocat, cu menţinerea în rest a dispoziţiilor hotărârilor atacate.
În susţinerea recursului său recurenta pârâtă critică instanţele pentru încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 969-970 C. civ., ale art. 1470 C. civ. şi ale art. 21 alin. (2) C. proc. civ., instanţele nereţinând că raporturile contractuale dintre părţi au fost întrerupte ca urmare a conduitei culpabile a reclamantei intimate care a refuzat să avanseze sumele necesare pentru lucrările executate şi cele în curs de execuţie, culpa aparţinând în exclusivitate reclamantei intimate, care nu-şi poate invoca astfel în cauză propria culpă fără a atrage incidenţa art. 108 alin. (4) C. proc. civ., fiind ţinută şi la achitarea sumelor pretinse de recurentă pentru garantarea plăţii cărora s-a instituit şi dreptul de retenţie. Recurenta-pârâtă critică instanţele şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 969 alin. (2) C. civ., acestea nedând eficienţă principiului disponibilităţii prin refuzul de a lua act de acordul judiciar, preferat culpei contractuale, pentru constatarea rezilierii contractului în litigiu. Recurenta reproşează instanţei de apel şi diminuarea fără bază legală a valorii lucrărilor executate şi neachitate de la nivelul sumei de 267.477 Euro, stabilită prin contraexpertiză, la nivelul sumei de 160.563 Euro, în condiţiile în care s-a reţinut acordul părţilor cu privire la modalitatea de evaluare a lucrărilor prin contraexpertiză la suma de 1.287.477 Euro; în fine, recurenta reproşează instanţei de apel modul eronat de apreciere a rapoartelor de expertiză şi contraexpertiză şi a anexelor la acestea, ajungând astfel la concluzia, eronată şi ea, că modalitatea de evaluare a lucrărilor prin contraexpertiză, acceptată de părţi, nu este corectă, ignorând şi că, potrivit contractului, cheltuielile de organizare de şantier şi proiectare suportate de executant cad în sarcina beneficiarului, fiind de altfel solicitate prin cererea reconvenţională, stabilind greşit şi nivelul diminuărilor din prima expertiză la 61.134 Euro, în loc de 40.497 Euro, diferenţa reprezentând, în realitate, lucrări neterminate, a căror valoare nu a fost achitată, instanţa de apel luând în considerare, fără o bază legală, concluzii ale primei expertize, contestată de părţi.
Prin întâmpinarea depusă la dosar fiecare intimată solicită respingerea recursului promovat de fiecare recurentă ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Recursurile nu sunt fondate.
Faţă de dispoziţiile art. 304 alin. 81) C. proc. civ. nu vor fi examinate criticile formulate de recurente referitoare la modul în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză, respectiv rapoartele expertizelor efectuate, acestea neputând fi calificate ca motive de nelegalitate.
Cu privire la recursul declarat de reclamantă se reţine că este nefondată critica vizând greşita interpretare a actului dedus judecăţii, sub aspectul referitor la stabilirea în contract a preţului ca un preţ forfetar, global. Cum corect a stabilit instanţa criticată, în art. 3 din contractul părţilor s-a prevăzut doar o valoare provizorie a lucrărilor, valoare ce cuprindea şi preţul de 375.000 Euro pentru hala industrială metalică executată de SC A.B. SA Luxemburg, urmând ca valoarea finală să se stabilească ulterior, în raport de stadiul lucrării efectiv executate şi acceptate de beneficiar, precum şi de reglementările legale apărute pe parcursul desfăşurării lucrărilor privind indexarea tarifelor de manoperă şi servicii, prevederi la care se adaugă şi alte dispoziţii ale contractului precum cele ale art. 45, dispoziţii contractuale prin raportare la care criticile formulate de recurenta reclamantă urmează a fi respinse, instanţa făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Nici critica referitoare la greşita reţinere de către instanţe a culpei comune a părţilor în ceea ce priveşte rezilierea contractului în litigiu nu este fondată, faţă chiar de reproşurile pe care şi le fac ambele recurente în recursurile de faţă. În acest sens se reţine că în mod corect au stabilit instanţele, în baza probatoriilor administrate, că ambele părţi nu şi-au îndeplinit obligaţii contractuale sau legale ce le reveneau, constatând astfel că reclamanta recurentă nu a respectat obligaţia de a confirma lunar cantităţile de lucrări executate prin semnare, cu sau fără modificări, obligaţia de a avea un reprezentant tehnic pentru confirmarea lucrărilor executate, obligaţia prevăzută de art. 2 alin. (2) din contract în sarcina pârâtei neexonerând pe reclamantă faţă de dispoziţiile art. 7, ale art. 23, ale art. 26, ale art. 33, ale art. 49, obligaţia de a produce un proiect tehnic de execuţie, obligaţia de a emite dispoziţii de şantier, încălcând şi dispoziţiile art. 21 lit. d) din Legea nr. 10/1995, încălcări constatate de expertizele dispuse în cauză, situaţie raportat la care se constată că în mod corect s-a stabilit culpa comună a părţilor în neexecutarea corespunzătoare a contractului dintre ele.
Cu privire la recursul recurentei pârâte se constată că instanţele au făcut o corectă aplicare a legii reţinând culpa comună a părţilor în neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, criticile avansate de pârâtă urmând a fi respinse ca nefondate, instanţele stabilind, în acest sens, că pârâta recurentă nu a putut prezenta situaţii de lucrări confirmate de beneficiar, cu excepţia lucrării pentru casa muncitorilor, nu a respectat Programul de control al calităţii pe faze de lucrări decât pentru hala depozit cereale, nu a respectat termenele de finalizare a lucrărilor, chiar şi după extinderea acestora prin actele adiţionale la contract, nu a respectat indicatorii de calitate pentru unele lucrări, nu a terminat lucrările de finisaje şi montaje, cum ea însăşi recunoaşte prin recursul declarat.
Nu sunt admisibile nici criticile vizând luarea în considerare de către instanţa de apel nu numai a calculelor incluse în raportul de contraexpertiză, ci şi unele sume stabilite de raportul de expertiză, recurenta pârâtă însăşi recunoscând - în completarea motivelor de recurs, că deosebirile între cele două lucrări de specialitate se reflectă doar în modul lor de prezentare, în raportul de expertiză constatările, concluziile şi calculul sumelor fiind redate cronologic, pe fiecare obiectiv în parte, pe când în lucrarea de contraexpertiză constatările şi concluziile sunt expuse distinct de calculul sumelor reflectat în anexele la lucrare.
Cum în recurs nu s-au depus acte noi de natură să conducă la stabilirea, printr-un calcul diferit, a unui alt cuantum decât cel determinat de instanţa de apel pentru suma datorată de reclamantă pârâtei, criticile formulate de recurenta pârâtă în acest sens urmează a fi respinse.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile declarate de reclamantă şi pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel şi a sentinţei instanţei de fond urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC C.D. SRL şi pârâta SC G.K. SRL Lugoj împotriva deciziei civile nr. 168 din 21 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1441/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1448/2008. Comercial → |
|---|
