ICCJ. Decizia nr. 1543/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1543/2008
Dosar nr. 44012/3/2006
Şedinţa publică de la 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 3161 din 7 martie 2007, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul G.N. domiciliat în municipiul Braşov judeţul Braşov în contradictoriu cu pârâta SC M.U. SRL cu sediul social în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul G.N. a chemat în judecată pe pârâta SC M.U. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate rezilierea contractului de închiriere nr. 238807 încheiat de părţile în litigiu la data de 5 iulie 2002 pe o perioadă de 3 ani şi înregistrat la A.F.P.S. 2 Bucureşti, precum şi radierea sediului pârâtei de la adresa din Bucureşti, str. Pîncota.
Cererea reclamantei a fost găsită neîntemeiată, deoarece acesta nu a făcut dovada celor învederate, conform art. 1169 C. civ., cât priveşte capătul de cerere referitor la reziliere, iar pentru capătul de cerere privind radierea nu a dovedit existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, conform art. 25 din Legea nr. 26/1990.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 355 din 29 iunie 2007, a anulat apelul declarat de apelantul G.N. împotriva sentinţei comerciale nr. 3161 din 7 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 44012/3/2006, ca netimbrat, considerând că, deşi reclamantul a fost citat cu menţiunea expresă de a achita taxa de timbru legal datorată, nu s-a conformat dispoziţiilor luate de instanţă.
Împotriva deciziei nr. 355 din 29 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamantul G.N., care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în baza art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, instanţa de apel având posibilitatea să admită cererea de chemare în judecată şi darea în debit pentru achitarea taxelor legale.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că recurentul locuieşte în Braşov, avocatul care l-a reprezentat la instanţa de fond locuieşte în Bucureşti, context în care nu a cunoscut schimbarea adresei acestuia, nu a avut posibilitatea de a lua legătura cu reprezentantul său şi nici nu a avut cunoştinţă de taxele de timbru pe care trebuia să le plătească în faza procesuală a apelului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantului, pentru următoarele considerente.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul G.N. a precizat că are domiciliul în municipiul Braşov judeţul Braşov, iar ca domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură a indicat ca acestea să fie efectuate la D.M., din Bucureşti, Str. Pîncota.
Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procesuale.
Nu poate fi primită critica recurentei din perspectiva invocată de aceasta că nu a fost legal citată pe parcursul procesului în apel.
Conform dispoziţiilor art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.
Este unanim admis, atât de doctrină cât şi de jurisprudenţă, că citaţia, ca act scris, se defineşte prin câteva atribute: este un act oficial, care provine de la autoritatea judecătorească, fiind transmisă din oficiu, iar judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel (art. 85 C. proc. civ.), este un act probator, cât priveşte îndeplinirea îndatoririi instanţei; este un act solemn sau ad validitatem, dovada citării neputându-se face prin alte mijloace decât procesul verbal de primire a citaţiei [(art. 92 alin. (1) C. proc. civ.)]; este un act autentic, aşa încât alterarea cuprinsului său poate constitui infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale.
Având asemenea atribute, cuprinsul şi modalităţile de comunicare a citaţiei, au fost minuţios şi imperativ reglementate în conţinutul art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în sensul că obligatoriu, printre altele ea trebuie să precizeze numele, domiciliul şi calitatea celui citat, sub regimul sancţionator al nulităţii. Această nulitate a actului de procedură atrage nevalabilitatea lui şi drept consecinţă el încetează să producă efectele pentru care a fost făcut din cauza neobservării sau încălcării condiţiilor prevăzute de lege pentru realizarea lui.
Din verificarea întregii documentaţii apare fără putere de tăgadă că reclamantul G.N. a fost legal citat la adresa indicată de acesta în cererea de chemare în judecată, cu menţiunea ca pentru termenul din 29 iunie 2007 să depună taxa judiciară de timbru în valoare de 13,5 lei noi şi timbru judiciar în valoare de 0,25 lei noi.
Mai mult, aşa cum reglementează art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părţi, în timpul judecăţii, trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţă instanţei prin petiţie la dosar, obligaţie care îi revenea numai reclamantului.
În acest context, exigenţa comunicării termenelor şi a tuturor actelor de procedură s-a realizat cu maximă rigurozitate.
Corect a procedat instanţa de apel şi atunci când a anulat ca netimbrat recursul reclamantului, cu motivarea că, deşi legal citat pentru termenul din 29 iunie 2007 cu menţiunea de a achita taxele descrise anterior, acesta nu s-a conformat, devenind aplicabil regimul sancţionator instituit de Legea nr. 146/1997.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.N. împotriva deciziei comerciale nr. 355 din 29 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă stabilită de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul G.N., împotriva deciziei nr. 355 din 29 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1527/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1548/2008. Comercial. Actiune în daune... → |
|---|
