ICCJ. Decizia nr. 1464/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1464/2008
Dosar nr. 5003/30/2006
Şedinţa publică din 11 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea comercială înregistrată la Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 5003/30 din 23 mai 2006, reclamantul D.J.V., în contradictoriu cu pârâţii SC A.E.E.T.C. SRL (denumită în continuare A.E.E.T.C. SRL) Timişoara, N.F. şi P.M., solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate, în temeiul art. 1175 C. civ. şi art. 111 C. proc. civ., caracterul simulat al actului public reprezentat de actul adiţional la statutul şi contractul A.E.E.T.C. SRL autentificat sub nr. 132 din 10 martie 1999 la BNP R.S., prin care s-a cooptat în societate pârâta II şi s-a majorat capitalul societăţii; să se constate, în temeiul art. 1175 C. civ. şi art. 111 C. proc. civ. că, între părţi, singurul act ce produce efecte juridice este actul secret calificabil drept un act de împrumut sume de bani şi să se dispună, în temeiul art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, operarea cuvenitelor modificări în evidenţele ORC de pe lângă Tribunalul Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 765 din 6 aprilie 2007, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite în parte acţiunea reclamantului D.J.V., cu domiciliul procesual ales în Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii SC A.E.E.T.C. SRL (denumită în continuare A.E.E.T.C. SRL), cu sediul în Timişoara, N.F. prin mandatar L.A.L. domiciliată în Timişoara.
Constată caracterul simulat al actului adiţional la statutul şi contractul SC A.E.E.T.C. SRL, autentificat sub nr. 132 din 10 martie 1999.
Constată că actul de împrumut pentru suma de 109.200 mărci germane este actul real ce produce efecte juridice.
Respinge în rest pretenţiile reclamantului şi obligă pârâţii la cheltuieli de judecată în sumă de 39.015 lei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Societatea pârâtă A.E.E.T.C. SRL s-a constituit la data de 28 noiembrie 1990 cu un capital de 50.000 dolari SUA, în echivalent în lei 1.750.000 lei, la cursul de schimb de 35 lei/un dolar, având ca asociaţi pe reclamantul D.J.V. cu o participare de 7.000 dolari în numerar şi 29.000 dolari în natură, pe D.A. cu un aport de 7.000 dolari şi pe numitul T.M. cu un aport de 7.000 dolari.
Ulterior, asociaţii D.A. şi T.M. şi-au cesionat părţile sociale reclamantului şi numitului P.N. căruia i s-au vândut două părţi sociale, astfel cota de participare fiind de 99% din capitalul social al reclamantului şi 1% a numitului P.N. Mai târziu capitalul social a fost din nou majorat, participarea la capital însă rămânând neschimbată.
La data de 10 martie 1999 în adunarea generală a asociaţilor SC A.E.E.T.C. SRL s-a hotărât majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 800.000.000 Rol echivalentul a 55.000 Euro prin intrarea în societate a pârâtei N.F. care a adus această sumă, majorare după care cota de participare a fost complet modificată, pârâta deţinând 97,5% din capital, reclamantul 2,4% iar P.N. 0,1%. Această modificare de participare la capital, complet dezavantajoasă pentru reclamantul D.J.V., care la data intrării pârâtei în societate contribuia cu suma de 50.000 Euro, contribuţie care în mod real şi firesc i-ar fi asigurat o cotă de aproape de 50% participare la capital şi nicidecum o cotă de participare de 2,4%, s-a produs datorită diferenţei de curs valutar existentă între momentul înfiinţării societăţii, anul 1990 şi intrarea pârâtei 2 în societate, anul 1999.
Reclamantul, prin acţiunea introductivă la instanţă, a solicitat în principal, constatarea caracterului simulat al actului adiţional la actele constitutive ale SC A.E.E.T.C. SRL, autentificat sub nr. 132 din 10 martie 1999.
Simulaţia este o operaţie juridică ce constă în încheierea unui act juridic aparent menit să dea impresia creării unei situaţii juridice diferite de cea reală şi încheierea concomitentă a unui alt act juridic, secret, ce cuprinde adevăratele raporturi juridice pe care părţile înţeleg să le stabilească, operaţie juridică perfect valabilă, fiind sancţionată doar cu inopozabilitatea actului secret faţă de terţi.
Proba existenţei simulaţiei cade în sarcina celor care au interesul să invoce actul secret, în speţă în sarcina reclamantului, prin prezentarea unui contra-înscris cuprinzând actul secret sau printr-un început de dovadă scrisă completat cu martori sau prezumţii potrivit dreptului comun în materie de probe, iar situându-ne în domeniul dreptului comercial potrivit art. 46 C. com. mijloacele de probaţiune fiind chir mai largi decât în domeniul dreptului civil.
Deşi pârâta 2 contestă faptul că actul adiţional la care se face referire este un act simulat şi că, în realitate părţile s-au înţeles în sensul încheierii unui împrumut, în procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor din data de 27 aprilie 2006 se consemnează în alin. penultim cele propuse de către pârâtă şi se menţionează textual: N.F. spune că nu o interesează SC A.E.E.T.C. SRL, ci cei 100.000 DM aduşi de dânsa din Germania şi vărsaţi în capitalul social al SC A.E.E.T.C. SRL în anul 1999 au fost doar pentru a cumpăra acţiunile de la SC C. SA care era singurul ei interes. Doamna N. propune închiderea activităţii firmei SC C. SA.
Precizarea pârâtei 2 cuprinsă în procesul-verbal mai sus amintit constituie un început de dovadă scrisă în conformitate cu prevederile art. 1197 alin. (2) C. civ. potrivit căruia „ se numeşte început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiţia, sau a celui ce el reprezintă şi care scriptură face a fi de crezut faptul pretins". Declaraţia făcută de către pârâta 2 în sensul că nu o interesează SC C. SA cuprinsă în procesul-verbal este semnată de către aceasta şi, în afară de faptul că reprezintă un început de dovadă scrisă, este şi un argument în ceea ce priveşte existenţa înţelegerii secrete referitoare la acordarea unui împrumut către reclamant.
Lipsa unei înţelegeri secrete cuprinsă într-un înscris este explicată de relaţiile de prietenie foarte apropiate dintre familia reclamantului şi a pârâtei N., existând practic o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris faţă de încrederea reciprocă dintre cele două părţi pe care o confirmă pârâta în interogatoriul luat, arătând la punctul 3 că este posibil să fi declarat public despre reclamant că este ca şi fiul său întrucât mama reclamantului, în prezent decedată, cu care era prietenă a rugat-o să aibă grijă de el.
O dovadă a faptului că majorarea de capital social prin intrarea pârâtei 2 în societate nu este un act real, o constituie şi cotele de participare ale asociaţilor la care s-a ajuns după această majorare, cote complet dezavantajoase pentru reclamant care în mod real avea o cotă de participare sensibil egală cu cea a pârâtei 2. Ştiind însă că actul adiţional este doar un act de circumstanţă ce urma a fi desfiinţat reclamantul a acceptat acest dezavantaj ce nu era de fapt real, fiind stabilit doar scriptic până la retragerea pârâtei din societate când urma să se restabilească situaţia anterioară.
Înţelegerea secretă dintre reclamant şi pârâta 2 este susţinută şi de probele testimoniale administrate în cauză, astfel martorul C.I.L. declară în mod expres că are cunoştinţă despre faptul că pârâta 2 nu dorea să fie asociat al S.C. A.E.E.T.C. SRL cu care nu avea nicio legătură şi că majorarea ce s-a făcut la această societate a fost singura modalitate de a aduce bani în ţară şi că personal a perceput acea majorare de capital ca fiind un împrumut dat reclamantului D. chiar dacă nu a fost folosit cuvântul „împrumut".
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 223/A din 22 octombrie 2007 respinge apelul declarat de pârâta N.F. prin mandatar L.A.L. domiciliată în Timişoara, judeţul Timiş împotriva sentinţei civile nr. 765 din 6 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5003/30/2006 în contradictoriu cu pârâţii SC A.E.E.T.C. SRL ( A.E.E.T.C. SRL), cu sediul în Timişoara, judeţul Timiş, şi reclamantul D.J.V., cu domiciliul procesual ales în Timişoara.
Admite apelul declarat de reclamantul D.J.V. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Schimbă în parte hotărârea apelată, în sensul că admite în întregime acţiunea reclamantului, dispunând şi operarea cuvenitelor menţiuni în evidenţelor Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Menţine în rest sentinţa apelată şi obligă pârâta la plata sumei de 5136,22 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel către reclamant.
Instanţa de apel a reţinut că primele petite din acţiunea reclamantului vizează tocmai desfiinţarea, prin constatarea simulaţiei, a actului adiţional la statutul şi contractul de societate al pârâtei SC A.E.E.T.C. SRL Timişoara, care au stat la baza înregistrării în registrul comerţului a majorării de capital social din anul 1998.
Curtea reţine că şi capătul 3 de cerere din acţiunea reclamantului este întemeiat, întrucât conform art. 6 din Legea nr. 26/1990 „înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel", iar potrivit art. 7 din aceeaşi lege, „instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită oficiului registrului comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte şi menţiuni a căror înregistrare în registrul comerţului o dispun, conform legii. În aceste încheieri şi hotărâri instanţele judecătoreşti vor dispune şi efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului".
Prin cererea de recurs formulată, recurenta-pârâtă N.F. a susţinut că Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivului de recurs se precizează că instanţele în mod eronat au apreciat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 1197 C. civ., considerând un început de dovadă scrisă procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor de la SC C. SA din data de 27 aprilie 2006.
Conform prevederilor alin. (2) ale art. 1197 C. civ. pentru a fi considerat un început de dovadă scrisă trebuiesc îndeplinite concomitent două condiţii: actul/scriptura trebuie să emane de la cel în contra căruia se face petiţia, în speţă de la recurentă şi actul/scriptura să facă a fi de crezut faptul pretins.
Procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor de la SC C. SA din data de 27 aprilie 2006 este un act ce emană de la o societate şi nu de la recurentă, care l-a semnat în calitate de participant la şedinţa AGA, alături de ceilalţi participanţi.
Instanţa în mod eronat reţine, tot ca o dovadă a faptului că majorarea de capital social nu este un act real, cotele de participare dezavantajoase pentru reclamant. Aceste cote de participare au fost stabilite prin hotărârea AGA din 10 martie 1999 de cei doi asociaţi de la acea vreme, avându-se în vedere situaţia economică precară a societăţii la acea dată.
De asemenea, pentru a fi în prezenţa simulaţiei, este necesară existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi a două contracte, unul public şi altul aparent. În speţă, reclamantul a susţinut şi a încercat să demonstreze faptul că actul real ar fi fost unul de împrumut încheiat doar între recurent şi acesta, întrucât exista o relaţie de prietenie foarte bună, însă părţile semnatare ale actului adiţional nu erau tocmai identice întrucât era semnat şi de P.N. Astfel că, din punctul de vedere al obligativităţii existenţei identităţii de părţi nu suntem în prezenţa simulaţiei.
Instanţa nefiind învestită şi cu o acţiune în constatarea simulaţiei hotărârii adunării generale a asociaţilor, nu va putea pronunţa o soluţie în acest sens, astfel cum nu va putea să constate simulaţia actului adiţional, care este de fapt finalitatea hotărârii adunării generale a asociaţilor.
Temeiul de drept indicat de recurent îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant D.J.V., prin apărător a depus concluzii scrise, în temeiul art. 146 C. proc. civ.
Părţile nu au depus înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situaţia prevăzută de dispoziţiile invocate. Hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Motivul de recurs este nefondat, iar aprecierea instanţelor este corectă. Afirmaţia consemnată în procesul-verbal nu a fost contestată de recurentă în sensul că nu ar reflecta realitatea sau că ar fi o deturnare a sensului cuvintelor folosite la momentul organizării şedinţei AGA. Este evident că afirmaţia îi aparţine şi că şi-o însuşeşte, dovadă fiind tocmai semnarea procesului-verbal. Această situaţie reprezintă o mărturisire extrajudiciară ce respectă integral condiţiile art. 1204 şi art. 1205 C. civ.
Existenţa acordului simulatoriu rezultă şi din depoziţiile martorilor (C.I. în principal), interogatoriul şi recunoaşterea extrajudiciară a pârâtei, poziţia exprimată prin întâmpinare şi motivele de apel, punctul 4.
De precizat că motivarea recursului constituie o reiterare a motivelor de apel ce au fost analizate, recurentul beneficiind deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în concordanţă cu acestea.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 „orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului".
Reclamantul a solicitat prin petitul 3 al cererii introductive la prima instanţă ca în temeiul art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului să se dispună operarea cuvenitelor modificări în evidenţele ORC de pe lângă Tribunalul Timiş.
Instanţa a reţinut greşit inadmisibilitatea cererii faţă de petitele anterioare prin care se solicită constatarea caracterului simulat al actului adiţional şi constatarea ca fiind real al actului secret de împrumut şi faţă de condiţiile impuse de prevederile art. 25 din Legea nr. 26/1990.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta N.F. împotriva deciziei nr. 223/A din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul N.F. împotriva deciziei nr. 223/A din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2008 .
← ICCJ. Decizia nr. 1461/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1465/2008. Comercial → |
---|