ICCJ. Decizia nr. 1519/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1519/2008
Dosar nr. 5373/63/2007
Şedinţa publică din 7 mai 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalul Dolj, la data de 6 martie 2007, astfel cum a fost precizată la data de 3 aprilie 2007, reclamanta M.V.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.Ţ. SA Bucureşti, să se constate nulitatea absolută a clauzei stipulate în contractul nr. 1 bis din 26 ianuarie 2002 la art. 13 şi la art. 12.2 „corelată cu art. 7.5.".
Secţia comercială a Tribunalului Dolj a respins acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată, prin sentinţa nr. 2329, pronunţată la data de 8 mai 2007, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că scopul esenţial, cauza imediată şi determinantă a clauzelor prevăzute de art. 13 şi art. 12.2 este ilicită.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia comercială a Curţii de Apel Craiova, prin Decizia nr. 197, pronunţată la data de 25 septembrie 2007.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut, în principal, raportând criticile apelantei sentinţei atacate, că această hotărâre este temeinică şi legală, întrucât clauza compromisorie prevăzută la art. 13, este valabilă, chiar în lipsa indicării arbitrilor sau modalităţii de numire a acestora prin trimiterea la arbitrajul instituţionalizat şi regulamentul tribunalului arbitral astfel stabilit, care reglementează aceste aspecte; că aceasta nu încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, statornicite de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din C.E.D.O., deoarece hotărârea arbitrală poate fi atacată şi cenzurată de o instanţă imparţială şi independentă, cu respectarea acestor principii; că nu s-a dovedit caracterul ilicit şi imoral al clauzei arbitrale prin prisma art. 968 C. civ., iar dispoziţiile art. 1008 C. civ., nu sunt incidente în cauză.
Instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond s-a pronunţat, în limitele investirii, asupra obiectului cererii de chemare în judecată, considerând că acesta nu include şi constatarea nulităţii clauzei prevăzute de art. 7.5 din contract şi că, sub aspectul administrării de probe, cauza nu presupunea ca această instanţă să aibă rol activ.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel nu a răspuns tuturor motivelor de apel, cu referire concretă la motivul ce viza constatarea nulităţii absolute a clauzei stipulate la art. 7.5 din contract, conform precizării la acţiune, aspect ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 7, în considerarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Este de observat că recurenta nu a dezvoltat motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., simpla evocare a unora din textele pe care acestea le conţin, nerăspunzând evocatelor cerinţe, şi a reiterat unele afirmaţii vizând fondul cauzei cuprinse în cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, fără a preciza relevanţa acestora faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Intimata a solicitat prin întâmpinarea formulată în cauză respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.
Recursul este nefondat.
Astfel, examinarea considerentelor deciziei instanţei de apel relevă că aceasta a răspuns motivului vizând constatarea nulităţii absolute a clauzei 7.5 din contractul în litigiu, apreciind că această cerere nu constituie obiect al judecăţii cauzei, consideraţie ce nu poate fi înlăturată de precizarea adusă în întregirea acţiunii introductive, cum greşit pretinde recurenta, faţă de modul de redactare al acestei din urmă cereri, prin care se solicită, expres, doar constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzută de art. 12.2 din evocatul act juridic, şi faţă de conţinutul acestei clauze, care la lit. d), se referă la obligaţia consultantului financiar de a restitui partea necuvenită din comisionul încasat în avans, conform art. 7.5 din contract, în cazul rezilierii contractului de mandat, explicând, astfel, „corelarea" la care se referă menţionata „precizare".
Aşa fiind, constatând că motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu-şi găseşte incidenţa în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul pe care apelanta reclamantă l-a formulat împotriva deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.V.H., împotriva deciziei nr. 197 din 25 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1518/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1524/2008. Comercial → |
|---|
