ICCJ. Decizia nr. 1542/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1542/2008
Dosar nr. 11013/2/2005
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 15 noiembrie 2004, reclamanţii M.I., C.G.S., P.F. şi Şt.G.G. au chemat în judecată pe pârâţii SC T. SA şi A.K., solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din data de 2 decembrie 2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3134 din 16 decembrie 2003 de B.N.E. Bucureşti, repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În susţinerea cererii reclamanţii au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare indicat, SC T. SA a vândut pârâtului persoană fizică terenul în suprafaţă de 547,22 mp situat în comuna Voluntari, vânzare efectuată în temeiul hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003.
Această hotărâre a fost adoptată cu încălcarea prevederilor contractului şi statutului societăţii precum şi a dispoziţiilor art. 110 alin. (2), art. 113 alin. (1), art. 115, 117, 121, 130, 131, 145 din Legea nr. 31/1990 care se referă la convocarea legală a adunării. Astfel, aceasta nu a fost convocată pentru data de 2 decembrie 2003, nu s-a semnat nici un convocator, şi nu a fost afişată ordinea de zi, neexistând proces-verbal sau dovezi de îndeplinire a procedurii de convocare.
În consecinţă, susţin reclamanţii, şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza acestei hotărâri prin care s-a hotărât diminuarea acţiunilor societăţii adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor legale este lovit de nulitate absolută.
Totodată, precizează reclamanţii, au fost încălcate dispoziţiile art. 7.3 lit. b) din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu complicitatea de fraudă a cumpărătorului care a fost de rea credinţă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 1038 din 3 martie 2005, a admis în parte acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003.
S-au respins totodată capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3134 din 16 decembrie 2003 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta persoană juridică nu a făcut dovada respectării dispoziţiilor art. 117 privind convocarea adunărilor generale respectiv publicarea anunţului într-un ziar de largă răspândire şi M. Of. şi anunţarea acţionarilor prin scrisoare recomandată, simplă sau semnarea convocatorului.
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare a terenului instanţa de fond a reţinut că, cumpărătorul nu avea cum, şi nici competenţa sau datoria legală de a analiza legalitatea hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003, iar din actele ce i-au fost prezentate a rezultat că înstrăinarea nu încalcă dispoziţiile legale.
S-a mai considerat că pârâtul a fost un terţ achizitor de bună credinţă impunându-se respectarea principiului de drept privind ocrotirea intereselor subdobânditorului de bună credinţă, cu titlu oneros a unui bun.
Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 534/1994 încheiat de SC T. SA şi F.P.S., deşi prevede interdicţia vânzării în cauză (pentru alte bunuri) pe o perioadă de 10 ani, sancţiunea încălcării interdicţiei constă în obligaţia de a plăti o sumă de bani reprezentând diferenţa dintre preţul obţinut şi valoarea contabilă a bunului.
Împotriva acestei soluţii au promovat apel reclamanţii Şt.G.G., M.I. şi C.G.S., cât şi pârâtul A.K., criticile vizând reţinerea eronată a situaţiei de fapt, şi aplicarea eronată a teoriei terţului dobânditor de bună-credinţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 166 din 22 martie 2007, a anulat apelul reclamantului Şt.G.G. şi a respins, ca nefondate, celelalte apeluri.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că principiul bunei credinţe a terţului dobânditor, ca expresie a necesităţii ocrotirii securităţii circuitului civil, este un principiu de drept pe deplin aplicabil, izvorând din principiul aparenţei de drept, fiind întrunite toate condiţiile pentru ca acesta să fie aplicabil.
S-a considerat că pârâtul a avut convingerea că dobândeşte un bun de la proprietar, că bunul nu este grevat de sarcini şi că persoana care a semnat contractul este împuternicită în acest sens.
Astfel, nu se contestă că bunul este proprietate a SC T. SA şi că nu avea sarcini, aspect dovedit cu extrasul de carte funciară şi cu încheierea nr. 15796 din 3 decembrie 2006 a Judecătoriei Buftea.
Conform hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003 persoana împuternicită să perfecteze actul de vânzare-cumpărare C.C., este cel care a semnat acest act, în limitele mandatului acordat de adunarea generală a acţionarilor, în vigoare la momentul încheierii vânzării.
A fost înlăturată şi critica privind interdicţia de vânzare a bunului prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 534 din 10 august 2004, întrucât o astfel de interdicţie era stabilită în sarcina cumpărătorului A.T.P. care nu este parte în cauză.
Cu petiţia înregistrată, la data de 26 martie 2007, reclamanţii M.I. şi C.G.S. au declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind obligativitatea asigurării opozabilităţii hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003, în mod eronat instanţa de apel apreciind că hotărârea respectivă a intrat în circuitul civil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului.
De asemenea, se arată că s-a omis dispoziţia art. 7 capitolul III alin. (2) din statutul societăţii potrivit căreia societatea se obliga ca în adunarea generală a acţionarilor să nu aprobe vânzarea timp de 10 ani de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare cu F.P.S. a vreunui teren din activele societăţii.
Hotărârea A.G.A. din data de 2 decembrie 2003 nu aprobă decât vânzarea suprafeţei de teren, fără vreo menţiune cu privire la construcţiile existente mandatul dat la încheierea contractului fiind limitat numai la tranzacţionarea suprafeţei de teren nu şi a construcţiei edificată pe acesta.
Teoria subdobânditorului de bună credinţă cu titlu oneros cu consecinţe în menţinerea contractului de vânzare-cumpărare ar fi aplicabilă în cazul în care s-ar fi dispus anularea titlului de proprietate a SC T. SA
Faţă de lipsa de consimţământ valabil exprimat al societăţii, susţine recurenta, şi faţă de dubiile referitoare la buna credinţă a cumpărătorului pârât nu sunt îndeplinite condiţiile aplicării teoriei dobânditorului de bună-credinţă cu titlu oneros, fapt ce justifică desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare.
Intimata prin întâmpinare, solicită respingerea recursului, motivat de faptul că atât instanţa fondului cât şi a apelului au analizat argumentul privind interdicţia de vânzare au concluzionat că în cazul nerespectării interdicţiei de vânzare a terenurilor FPS are la dispoziţie o acţiune distinctă asupra vânzătorului.
De asemenea, intimata reia argumentul instanţei de apel potrivit căruia pretinsa interdicţie este stabilită în sarcina cumpărătorului A.T.P. care nu este parte în cauză şi nici în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se invocă.
Se mai arată că potrivit prevederilor art. 143 din Legea nr. 31/1990 pentru efectuarea vânzării nu era necesară o hotărâre A.G.A.
Recursul este fondat.
Criticile fac referire la respingerea capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a terenului în suprafaţă de 2316 mp şi construcţia în suprafaţă de 646,01 mp situată pe acest teren situat în comuna Voluntari.
Acest contract este încheiat între pârâta–recurentă SC T. SA prin acţionarul majoritar C.C. împuternicit în baza Hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003 anulată şi cumpărătorul intimat.
Operaţiunea înstrăinării are natură comercială cât timp vânzarea de către SC T. SA, societate comercială, este sub prezumţia de comercialitate, chiar dacă, în speţă, cumpărătorul este necomerciant.
Aşa fiind, în condiţiile din acţiune relativ la succesiunea celor două acte juridice, hotărâre A.G.A. şi contractul de vânzare-cumpărare precum şi gradul lor de dependenţă, capătul II de cerere ce face obiectul criticilor din recurs, poate fi considerat drept accesoriu faţă de primul capăt sub incidenţa art. 17 C. proc. civ.
Nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare trebuie examinată în raport cu efectul determinant al declarării nulităţii absolute a hotărârii A.G.A.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti deşi afirma, în ceea ce priveşte hotărârea A.G.A. din 2 decembrie 2003, că nu s-a solicitat înregistrarea la O.R.C. pentru a se asigura opozabilitatea „erga omnes", totuşi consideră că aceasta a intrat în circuitul civil.
Prin această susţinere instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale Legii nr. 31/1990 respectiv art. 131 care stabileşte obligativitatea opozabilităţii unei astfel de hotărâri.
Pe cale de consecinţă această hotărâre, care a şi fost anulată, nu poate fi producătoare de efecte juridice având în vedere inopozabilitatea faţă de terţi.
Nu se poate reţine nici lipsa oricărei culpe a cumpărătorului care putea să prevadă neasigurarea opozabilităţii hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003 contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat înaintea expirării celor 15 zile prevăzute de Legea nr. 31/1990 respectiv la data de 16 decembrie 2003.
De asemenea, instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 969 C. civ., acţionarii stabilind prin actul constitutiv al societăţii la capitolul III art. 7 alin. (2) că „societatea se obligă ca în A.G.A. să nu se aprobe vânzarea timp de 10 ani de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare cu F.P.S. a vreunui teren din activele societăţii.
În aceste condiţii, instanţa de apel în mod eronat a înlăturat apărarea privind interdicţia de vânzare a bunului prin raportare la contractul nr. 534/2004, în realitate actul constitutiv al vânzătorului având această clauză care nu prevede sancţiunea încălcării interdicţiei, aceasta fiind nulitatea actului juridic încheiat.
Instanţa de apel a ignorat faptul că principiul terţului dobânditor de bună credinţă nu este aplicabil în speţă, neexistând situaţia premisă cerută de lege.
Este ştiut că, cazul terţului subdobânditor de bună credinţă funcţionează numai în situaţia în care există două acte juridice succesive prin care se transmit aceleaşi drepturi şi prin anularea actului juridic iniţial se desfiinţează şi dreptul transmiţătorului din actul juridic subsecvent.
Or, în speţă, hotărârea A.G.A. anulată nu a transferat SC T. SA vreun drept de proprietate, deci nu constituie titlu de proprietate, ca persoană juridică, şi-a manifestat consimţământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, este de necontestat că a lipsit consimţământul vânzătorului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi că s-au fraudat dispoziţii legale imperative, consimţind cauze care atrag nulitatea absolută potrivit art. 948 şi urm. C. civ., buna credinţă neputând constitui în această situaţie o excepţie de la efectele juridice ale nulităţii actului juridic.
În concluzie, Înalta Curte reţine că, consimţământul societăţii nu a fost valabil, exprimat şi este evidentă frauda având în vedere şi interdicţia de vânzare a terenului pe o perioadă de 10 ani.
Faţă de cele arătate având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, Decizia criticată urmând a fi modificată în sensul admiterii apelurilor reclamanţilor schimbării în parte a sentinţei instanţei de fond şi admiterii capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în litigiu menţinând celelalte dispoziţii privind anularea A.G.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii M.I. şi C.G.S., împotriva deciziei nr. 166 din 22 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică Decizia, admite apelurile reclamanţilor M.I. şi C.G.S., schimbă în parte sentinţa nr. 1038 din 3 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3134 din 16 decembrie 2003 de B.N.E. Bucureşti.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 1531/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1545/2008. Comercial → |
|---|
