ICCJ. Decizia nr. 1524/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1524/2008
Dosar nr. 137/84/2007
Şedinţa publică din 7 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 627 din 29 martie 2007 pronunţată în dosarul nr. 137/84/2007 de Tribunalul Sălaj a fost admisă în parte acţiunea precizată de către reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâţii SC Z. SRL Şimleu Silvaniei, prin lichidator SC C.M. SRL Zalău şi M.V., iar în baza art. 111 C. proc. civ., coroborat cu art. 263 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a constatat că în baza planului de distribuţie în natură întocmit în temeiul raportului privind lichidarea administrativă a SC Z. SRL Şimleu Silvaniei, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui grajd, un fânar, o groapă de siloz, o clădire pentru gater, o clădire moară cu ciocănele şi o cameră a pompelor, toate situate în Şimleu Silvaniei str. Pandurilor, precum şi grajdul situat din punct de vedere administrativ în Şimleu Silvaniei, str. Stadion, jud. Sălaj.
Tribunalul a respins, ca inadmisibile, restul capetelor de cerere şi a obligat pârâtul M.V. să-i achite reclamantului cheltuieli de judecată.
A reţinut, în baza art. 262 din Legea nr. 31/1990, R, că reclamantul şi pârâtul, în cadrul Adunării generale a asociaţilor din data de 2 noiembrie 2002, au hotărât de comun acord numirea unui lichidator şi au încheiat cu acesta un contract pentru efectuarea operaţiunilor de lichidare.
În cadrul operaţiunilor de lichidare s-au întocmit următoarele documente: raport privind lichidarea administrativă a SC Z. SRL, raport privind activitatea economico financiară şi modul de lichidare al SC Z. SRL, plan de distribuţie în natură.
Toate aceste documente au fost predate de către lichidator părţilor, sub semnătură, la data de 7 martie 2003.
Este real faptul că pârâtul I a refuzat să semneze pentru primirea actelor, dar aceasta reprezintă opţiunea sa şi nu echivalează cu o necomunicare a acestora.
Bilanţul de lichidare a fost publicat în M. Of. nr. 2288 si 24 iulie 2006.
Potrivit art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, asociatul nemulţumit poate face opoziţie conform art. 62 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit art. 4 din acelaşi text de lege, „După expirarea termenului prevăzut la alin. (2) sau după ce sentinţa asupra opoziţiei a rămas irevocabilă, situaţia financiară de lichidare şi repartizare se consideră aprobată şi lichidatorii sunt liberaţi".
Aşadar, în baza prevederilor legale, reclamantul dobândeşte un drept pe care prevederile art. 111 C. proc. civ., îţi oferă posibilitatea de a-l constata.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul cât şi pârâtul M.V.
Prin Decizia civilă nr. 216 din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul formulat de reclamant şi a respins apelul pârâtului, iar pe cale de consecinţă hotărârea a fost schimbată în parte în sensul includerii în bunurile proprietatea reclamantului şi a unui tractor şi a construcţiei „casa ciobanului", menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut, în esenţă, cu privire la apelul pârâtului că cerinţa legală care impune în sarcina lichidatorului obligaţia de „notificare" a conţinutului raportului de lichidare şi a planului de distribuţie a fost îndeplinită de către acesta prin publicarea actelor (M. Of. partea a IV-a/2.288.iulie.2006), conform art. 263 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data publicării raportului: „După terminarea lichidării societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, lichidatorii trebuie să întocmească situaţia financiară şi să propună repartizarea activului între asociaţi".
Legea nu impune o formă specială de aducere la cunoştinţa asociaţilor a conţinutului raportului şi face trimitere la art. 62 din Legea nr. 31/1990, care prevede publicarea actelor în M. Of. Această cerinţă legală a fost îndeplinită, astfel încât de la data publicării s-a născut şi dreptul pârâtului M.V. de a formula opoziţie faţă de conţinutul planului de distribuire dar pârâtul nu a înţeles să-şi manifeste dreptul stabilit de lege în favoarea sa.
În privinţa apelului reclamantului a reţinut că planul de distribuire a fost validat ulterior ca urmare a respectării cerinţei notificării şi întrucât pârâtul nu şi-a manifestat voinţa cu privire la respectarea dispoziţiilor legale în privinţa uneia dintre variantele de lichidare propuse de către lichidator, urmează ca această lichidare să aibă loc în baza voinţei exprimate de către reclamant şi care a fost în sensul împărţirii în natură a bunurilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale.
Întrucât instanţa de fond a omis să includă în masa bunurilor ce revin reclamantului şi un tractor şi construcţia casa ciobanului, hotărârea instanţei de fond a fost modificată în acest sens.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul M.V. a fost obligat să achite reclamantului B.M. 408,3 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
În apelul său reclamantul a solicitat obligarea pârâtului şi la plata diferenţei de onorariu de avocat în suma de 800 lei. Întrucât acţiunea a fost admisă numai în parte, în mod corect instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi a acordat doar parţial cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul, invocând nelegalitatea hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea este greşită, deoarece cuprinde motive străine de natura pricinii şi anume obligaţia de a face opoziţie conform art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
De altfel, s-a şi făcut opoziţie la situaţia financiară de lichidare şi la proiectul de repartizare, la datele de 2 decembrie 2005 şi 16 decembrie 2005, situaţie în care nu se putea reţine că procesul de lichidare şi repartizare a bunurilor SC Z. SRL s-a finalizat ceea ce împiedica instanţa să hotărască asupra drepturilor părţilor privind împărţirea bunurilor societăţii.
Sub acest din urmă aspect, a arătat că expertiza contabilă este greşită, deoarece nu au fost luate în considerare actele contabile din care rezultă o contribuţie mai mare a recurentului la dobândirea bunurilor.
De asemenea, instanţa a interpretat greşit că procesul – verbal din data de 7 martie 2003 întocmit de societatea lichidatoare reprezintă dovada notificării prevăzută de art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, deşi acest act nu face dovadă în acest sens.
A mai susţinut şi faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, societatea lichidatoare nu mai întrunea condiţiile legale pentru a reprezenta SC Z. SRL.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, reiterând apărările formulate la fond.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În privinţa motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că instanţele au avut în vedere corect incidenţa art. 263 din Legea nr. 31/1990 faţă de obiectul cererii de chemare în judecată care priveşte constatarea dreptului de proprietate asupra bunurilor după efectuarea procedurii de lichidare a patrimoniului societăţii, deoarece tocmai expirarea termenului de opoziţie prevăzut în textul de lege sus-evocat dă valoare juridică raportului de lichidare întocmit de lichidator care este liberat, partea interesată putând cere, în conformitate cu art. 111 C. proc. civ., dacă sunt întrunite condiţiile acestuia, să se constate dreptul de proprietate asupra bunurilor societăţii, astfel cum au fost repartizate prin planul de distribuţie ce face corp comun cu raportul de lichidare.
Termenul de opoziţie reglementat prin art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este un termen imperativ, nerespectarea acestuia atrăgând decăderea recurentului pârât din dreptul de a mai contesta conţinutul actelor lichidării, astfel că, pretinsele „opoziţii" făcute la datele de 2 decembrie 2005 şi 16 decembrie 2005, după expirarea termenului care a început să curgă de la 7 martie 2003, nu au valoare juridică, operaţiunile de lichidare devenind definitive sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor asociaţilor.
Prin urmare, nu se mai poate repune în discuţie întinderea acestor drepturi şi obligaţii chiar dacă partea ar justifica cu acte stabilirea greşită a contribuţiei fiecărui asociat la dobândirea bunurilor.
Cât priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta vizează situaţia denaturării actului juridic dedus judecăţii şi, nicidecum, interpretarea unui act cu valoare de probă în cauză, precum este dovada notificării efectuată de lichidator prin procesul verbal din 7 martie 2003, astfel că, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
În fine, susţinerea potrivit căreia societatea comercială nu a fost legal reprezentată de lichidator, în proces, începând cu 1 ianuarie 2007, recurentul pârât nu a invocat temeiul de drept, dar din dezvoltare acesta poate fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., însă faţă de cerinţele art. 105 alin. (2) C. proc. civ., acesta nu face dovada vătămării pentru a se putea reţine nulitatea actelor de procedură întocmite faţă de societate, litigiul purtându-se, de altfel, între foştii asociaţi pentru drepturi cuvenite în urma dizolvării şi lichidării societăţii comerciale, care a şi fost radiată.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, iar potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât va fi obligat către intimatul reclamant la 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.V., împotriva deciziei nr. 216 din 11 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimatului B.M. suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1519/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1531/2008. Comercial → |
|---|
