ICCJ. Decizia nr. 1702/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1702/2008
Dosar nr. 8701/120/2006
Şedinţa publică de la 20 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC D.M. SRL Butimanu, jud. Dâmboviţa, a acţionat în judecată pe pârâta Fundaţia R.M. Bucureşti pentru ca prin hotărâre judecătorească pârâta să fie obligată să execute pe cheltuiala sa lucrările de refacere a corpului barajului lacului de acumulare Butimanu, judeţul Dâmboviţa, cu autorizarea societăţii reclamante de a executa acele lucrări, iar în cazul în care pârâta nu va executa cele solicitate de reclamantă să fie efectuate acele lucrări de reclamantă pe cheltuiala pârâtei.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios-administrativ, primind cauza spre soluţionare - prin declinare de competenţă de la Judecătoria Târgovişte - a pronunţat sentinţa nr. 944 din 21 iunie 2007 prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
A reţinut, pentru a pronunţa această hotărâre, că iniţial contractul de închiriere din 19 decembrie 1995 prin care s-a dat în folosinţă reclamantei cu chirie 23 ha luciu de apă, barajul şi călugărul de acumulare şi deversare şi zona de protecţie a iazului de 5 ml, a fost semnat de către Primăria com. Butimanu, Fundaţia R.M. Bucureşti şi SC D.M. SRL Butimanu. Ulterior însă, când durata contractului a fost prelungită pentru încă 10 ani (2001-2010), actul adiţional din martie 2000 a fost semnat numai de Primăria com. Butimanu, nu şi de reclamantă.
S-a mai reţinut totodată că prin clauza cuprinsă la art. 9 din contractul de închiriere perfectat de părţi obligaţia întreţinerii şi asigurării iazului şi barajului a fost stabilită în sarcina reclamantei în calitatea sa de locator.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios-administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 171 din 10 septembrie 2007, care a confirmat soluţia tribunalului cu reţinerea în rezumat a aspectelor privind semnarea actului adiţional de prelungire a contractului de închiriere de către reclamantă care şi-a asumat obligaţia suportării lucrărilor de întreţinere a barajului şi a iazului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta SC D. M. SRL Butimanu a declarat recurs şi a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi pe fond admiterea acţiunii sale.
Recurenta a invocat în drept prevederile art. 304, pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi reluând criticile din apel, a reţinut că:
1) instanţa de apel a calificat calea de atac „apel” în loc de „recurs”, aspect ce impune admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului la Curtea de Apel Ploieşti;
2) prin hotărârea recurată, litigiul a fost încadrat între două medii incompatibile - servitute şi locaţiune de bunuri;
3) nu a fost luată în considerare existenţa autorităţii de lucru judecat;
4) în mod greşit pârâta nu a fost obligată la respectarea textului art. 1420 pct. 2 C. civ., care instituie obligaţia de a menţine lucrul închiriat în stare de a putea servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriat.
5) prin hotărârea recurată s-a interpretat greşit clauza de la art. 9 din contractul de închiriere, reţinându-se în sarcina reclamantei obligaţia de a asigura întreţinerea corespunzătoare a iazului şi barajului în loc de a se reţine obligaţia sa de a efectua reparaţiile mici numite locative aşa cum sunt reglementate de art. 1447 C. civ.;
6) hotărârea recurată a convertit obligaţia locatorului de a cheltui pentru funcţionalitatea şi valabilitatea bunului închiriat, în condamnarea lui de a face cheltuielile respective in perpetuu, având în atenţie starea de degradare şi de neîntreţinere a bunului închiriat existentă la momentul începerii activităţii de cultură piscicolă de către reclamantă;
7) instanţa a fost în eroare în ce priveşte validitatea şi remunerarea locaţiunii, fiind deja stabilit, ca lucru judecat, că plata cotei de chirie de 30% ce îi incumba pârâtei potrivit deciziei nr. 1960/2002 a Curţii de Apel Ploieşti, pârâta având în acest context poziţia de locator îndatorat potrivit art. 1420 pct. 2 C. civ.
Recursul reclamantei este nefondat.
S-a precizat mai sus că în recursul său reclamanta a reiterat motivele din apel astfel cum au fost expuse la filele 4-9 din Dosarul nr. 8701/120/2006 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios-administrativ şi fiscal.
În hotărârea sa instanţa de apel a analizat punct cu punct de la 1 la 7 aceste motive, reţinând pentru fiecare în parte considerentele pentru care sunt nefondate (filele 21 verso, 22 şi 22 verso din acelaşi dosar).
Potrivit reglementării actuale, recursul este cale de atac extraordinară, nedevolutivă şi care are menirea de a exercita controlul legalităţii hotărârilor atacate cu recurs.
În acest sens, art. 304 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9. Faţă de aceste precizări şi având în vedere criticile aduse deciziei pronunţate de instanţa de apel, rezultă cu evidenţă că au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. rezultă că numai recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la examinarea motivelor de casare prevăzute la art. 304 C. proc. civ., situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză.
Aşadar, în lipsa indicării şi argumentării motivelor de recurs care ar fi trebuit să vizeze numai nelegalitatea soluţiei din apel, criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel, care de altfel au fost examinate în întregime şi ca motive de apel, sunt motive de netemeinicie care exced analizei recursului, astfel că recursul reclamantei va fi respins în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D.M.B. SRL împotriva Deciziei nr. 171 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios-administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 97/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1703/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
