ICCJ. Decizia nr. 1705/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1705/2008
Dosar nr. 1416/113/2006
Şedinţa publică de la 20 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC A.E. SA cu sediul în Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta SC V.I. SRL cu sediul în Brăila, solicitând obligarea acesteia la predarea spaţiului comercial situat în Brăila, la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 euro echivalent în lei pe fiecare zi de întârziere şi la cheltuieli de judecată.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu, CN L.R. SA a solicitat pârâtei predarea spaţiului comercial, pe care-l deţine fără nici un titlu.
Tribunalul Brăila, prin sentinţa nr. 250/F/Com din 22 mai 2007, a respins acţiunea reclamantei, a admis cererea de intervenţie şi a obligat pe pârâtă să predea intervenientei spaţiul comercial.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între reclamantă şi pârâtă a existat un contract de asociere cu termen 28 august 2006, prin care prima punea la dispoziţia celei de-a doua spaţiul comercial însă proprietatea acestuia era a intervenientei şi a fost dobândită prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 2004 de B.N.P., G.P. După expirarea termenului asocierii, pârâta nu a eliberat spaţiul ocupat.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia comercială nr. 95 din 18 octombrie 2007, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Instanţa a reţinut că nu se justifica suspendarea judecăţii cauzei pentru existenţa unui alt litigiu având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare sau a unei sesizări a organelor de urmărire penală; cererea de intervenţie are un caracter mixt urmărind atât valorificarea unui drept real cât şi a unui drept de creanţă, fiind suficientă stabilirea unui interes al intervenientului. Respectând principiul disponibilităţii instanţa a fost ţinută de obiectul şi cauza cererii nu şi de temeiul de drept invocat.
În privinţa dreptului asupra spaţiului instanţa de apel a reţinut că prin contractul de asociere în participaţiune a fost pusă la dispoziţia pârâtei numai folosinţa spaţiului.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, caracterizând acţiunea intervenientei cu o natură mixtă, deşi cererea de intervenţie avea ca obiect obligaţia de a face care este o acţiune personală, dreptul de proprietate invocat de intervenientă conferă temeiul unei acţiuni reale. Astfel cererea de intervenţie este întemeiată pe convenţie iar hotărârea atacată cuprinde motive specifice unei acţiuni reale.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii întemeindu-şi hotărârea pe contractul de vânzare-cumpărare şi pe cel de asociere fără a fi părţi împreună şi fără a-şi asuma obligaţii reciproce. Instanţa a interpretat greşit că proprietarul poate promova împotriva deţinătorului orice acţiune de natură să-i aducă bunul în posesie dar şi contractul de asociere statuând greşit că aportul a fost numai folosinţa spaţiului comercial.
Consideră recurenta că decizia atacată e lipsită de temei în sensul că nu se arată temeiul legal care justifică obligaţia de a preda spaţiul; încalcă prevederile art. 969 şi 970 C. civ. întrucât nu s-au născut drepturi şi obligaţii corelative între intervenientă şi pârâtă; încalcă prevederile art. 1313 C. civ. privind obligaţie de predare a bunului vândut în sarcina vânzătorului şi nu a pârâtei.
În contractul de asociere nu s-a stipulat nici o clauză de restituire în natură a lucrurilor aşa încât este lipsit de relevanţă faptul că asocierea a încetat la 31 august 2006. Instanţa trebuia să aibă în vedere natura obligaţiilor născute din contractul de asociere şi să le interpreteze în sensul în care se potrivesc cel mai bine cu natura acestuia.
O ultimă critică a deciziei atacate o constituie încălcarea prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., instanţa nesocotind că existenţa dreptului de proprietate al intervenientei era esenţială în dezlegarea cererii de intervenţie, iar existenţa unei plângeri penale la care urmărirea penală a început era de natură să determine suspendarea pricinii.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu, intervenienta intimată a solicitat recurentei pârâte predarea spaţiului comercial deţinut de aceasta fără titlu.
În argumentarea interesului acţiunii sale, intervenienta a evocat dreptul său de proprietate obţinut prin actul de vânzare cumpărare din anul 2004.
Astfel obiectul acţiunii intervenientei este acela de a face, susţinut de interesul acesteia rezultat din calitatea de proprietar al bunului.
Greşit recurenta consideră acţiunea întemeiată pe convenţia părţilor. Ea este întemeiată pe un raport delictual generat de pârâta recurentă, care, după încetarea efectelor contractului de asociere a refuzat restituirea bunului pus la dispoziţia asociaţiei.
În acelaşi mod tratează recurenta şi raportul juridic născut între părţi. Contractele încheiate nasc drepturi şi obligaţii între părţi pe durata existenţei acestora, iar în afara raporturilor contractuale actele şi faptele persoanelor definesc alte obligaţii.
Astfel voinţei părţilor de a întemeia o asociere s-a alăturat aceeaşi voinţă de a înceta aceste raporturi la expirarea termenului stipulat; iar prevederile art. 254 C. com. au în vedere numai dreptul de creanţă al participanţilor asupra lucrurilor aduse în asociere, cât timp această entitate juridică există.
Într-o exprimare sintetică art. 3 din contract stabileşte obligaţia proprietarului spaţiului de a-l pune la dispoziţia asociaţiei; iar instanţa de apel, judicios a interpretat această expresie ca reprezentând dreptul de folosinţă al spaţiului comercial.
De altfel imposibilitatea lichidării unei asociaţii în participaţiune conduce la concluzia respectării statutului iniţial al bunurilor, chiar dacă în timpul fiinţării acesteia participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor aduse.
O altă interpretare a dispoziţiilor legale ar conduce la rezultate inechitabile, împotriva principiilor fundamentale, străine scopului pentru care dreptul a fost edictat.
În aceeaşi măsură invocarea încălcării prevederilor art. 969 şi 970 C. civ. nu este pertinentă. Nu contractele încheiate de părţi întemeiază obligaţia de predare a spaţiului comercial, cu faptul reţinerii acestuia în folosinţă fără nici un titlu.
Dispoziţiile art. 1313 C. civ. ar putea fi considerate numai în raportul dintre vânzător şi cumpărător şi nu poate face obiectul analizei motivelor de nelegalitate al deciziei atacate.
Confuzia pe care recurenta încearcă să o inducă este relativă la dreptul exclusiv de creanţă pe care asociaţii îl au asupra bunurilor aduse în asociere, pe timpul asocierii, fără a distinge momentul încetării acesteia, când asociaţia nu mai există. Este de remarcat însă specificul asociaţiei în participaţiune, care neavând o fiinţă juridică proprie nu are sediu social dar nici patrimoniu. De aceea la încetarea asociaţiei, pentru că participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra bunurilor puse în asociaţie, trebuie respectat statutul iniţial al acestora.
Cât priveşte greşita aplicare a prevederilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel a confirmat interpretarea normei procesuale dispozitive considerând suspendarea judecăţii pricinii nejustificată.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei comerciale nr. 95 din 19 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.I. SRL Brăila împotriva Deciziei comerciale nr. 95 din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1703/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 1706/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
