ICCJ. Decizia nr. 91/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 91/2008
Dosar nr. 4158/1285/2006
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.T.C. „A.M.” a chemat în judecată pe pârâta SC E.P.C. SRL solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 2/29 septembrie 2005, fiind încheiat cu nerespectarea procedurii prevăzută de Legea nr. 84/1995 şi eliberarea spaţiului pe care să-l predea reclamantei.
Tribunalul Comercial Cluj prin sentinţa comercială nr. 5445 din 9 noiembrie 2006 a admis acţiunea, a constata nulitatea absolută a contractului de închiriere, a obligat pe pârâtă să elibereze spaţiul şi să-l predea reclamantei şi la 22,6 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că prevederile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 354/2004 de modificare a Legii nr. 84/1995 stabileau obligativitatea închirierii bunurilor ce făceau parte din baza materială a unităţilor de învăţământ de stat prin licitaţie publică, după o justificare prealabilă a oportunităţii închirierii. Aşa fiind, culpa reclamantei, invocată de pârâtă nu poate fi avută în vedere atât timp cât dispoziţiile erau imperative.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 45 din 27 februarie 2007, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul obligării pârâtei la 800 lei cheltuieli de judecată, a respins apelul pârâtei, a luat act de renunţarea pârâtei la judecarea cererii de suspendare şi a obligat-o pe aceasta la 800 lei cheltuieli de judecată în apel.
Instanţa de apel a reţinut că principiul contradictorialităţii a fost respectat de instanţa de fond termene stabilite fiind de natură a asigura respectarea dreptului la apărare şi parcurgerea unui proces echitabil; invocarea propriei culpe a reclamantei nu este în măsură a lipsi de efecte sancţiunea nulităţii absolute şi menţinerea unei stări de nelegalitate generată de încheierea unui contract împotriva dispoziţiilor legale imperative.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304, 313 şi 314 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârile judecătoreşti atacate pentru nerespectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, avocatul ales fiind angajat înainte cu o zi de termenul stabilit de instanţa de fond; instanţa nu a acordat posibilitatea formulării apărărilor şi a unei cereri reconvenţionale, încălcând grav discutarea în contradictoriu a aspectelor legate de contractul de locaţiune.
Instanţele nu au analizat critic apărările formulate cu atât mai mult cu cât ordinele M.E.N. evocate nu au fost publicate în M. Of. şi nu au fost supuse unei alte forme de publicitate; pârâta nu era obligată să cunoască reglementările privind procedura de închiriere a spaţiilor; în mod eronat instanţele au înlăturat culpa reclamantei ce avea obligaţia de informare cu privire la procedura de închiriere şi de aplicare a metodologiei stabilită prin reglementările interne.
Recurenta mai susţine că termenul de 15 ani pentru care a fost încheiat contractul nu reprezintă o clauză esenţială care să conducă la nulitatea întregului contract.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin contractul încheiat la data de 29 septembrie 2005 reclamanta, în calitate de locator a pus la dispoziţia pârâtei în calitate de locatar un spaţiu în suprafaţă de 89 mp situată în incinta unităţii de învăţământ, pe o durată de 15 ani: chiria fiind stabilită la 350 euro pe lună.
Prevederile Legii nr. 84/1995 republicată, stabileau în art. 166 posibilitatea închirierii bunurilor aflate în baza materială a unităţilor de învăţământ în conformitate cu metodologia stabilită de M.E.C.; iar acesta a elaborat Ordinul nr. 3320 din 28 februarie 1996 prin care a prevăzut procedura licitaţiei şi durata maximă de 4 ani pentru contractele de închiriere.
Evocarea încălcării principiului contradictorialităţii este nefondată, părţile fiind citate la 25 august 2006 pentru cauza a cărui termen se stabilise la 28 septembrie 2006; pricina a fost amânată la 2 noiembrie 2006 când instanţa socotind neîntemeiată cererea pentru lipsă de apărare a amânat pronunţarea la 9 noiembrie 2006. Astfel au fost respectate principiile contradictorialităţii, părţile fiind legal citate la termenele stabilite. Neprezentarea uneia dintre părţi la niciunul din termene nu reprezintă însă o încălcare a principiului susmenţionat, ci disponibilitatea acesteia faţă de procesul pendinte.
Cererea pentru lipsă de apărare formulată la 28 septembrie 2006, a fost urmată de o cerere similară formulată la 1 noiembrie 2006 pe care însă instanţa de fond, în condiţiile art. 156 C. proc. civ. nu a încuviinţat-o, lăsând însă părţii dreptul de a formula apărările prin concluzii scrise (filele 30, 45, 63 dosar fond).
Nefondată este şi susţinerea potrivit căreia pârâta nu avea cunoştinţă de procedura de urmat întrucât ordinele ministrului nu erau publicate în M. Of. Nelegalitatea încheierii contractului s-a datorat nerespectării prevederilor imperative ale Legii nr. 84/1995 modificată prin Legea nr. 354/2004, care stabilea procedura licitaţiei publice pentru încheierea contractelor de închiriere ale bunurilor aflate în baza materială a unităţilor de învăţământ. Iar regula propriei culpe nu poate fi aplicată în cazul încălcării normelor de ordine publică, altfel ajungându-se la situaţii inacceptabile de menţinere a efectelor juridice produse de un act ce încalcă normele imperative.
Evocarea în concluziile scrise ale unor eventuale pretenţii rezultate din efectuarea unor investiţii la spaţiile închiriate nu poate constitui o critică pertinentă a hotărârii judecătoreşti cât timp cererea nu a fost formulată la termenul procedural, iar pe de altă parte o astfel de cerere poate îmbrăca şi forma unei acţiuni de sine stătătoare.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 45 din 27 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E.P.C. SRL Cluj Napoca împotriva Deciziei civile nr. 45/2007 din 27 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 89/2008. Comercial. Constatare nulitate... | ICCJ. Decizia nr. 92/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
