ICCJ. Decizia nr. 1771/2008. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1771/2008
Dosar nr. 70/2/2007
Şedinţa publică de la 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 118 pronunţată la data de 5 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC C. SRL în contradictoriu cu intimata A.D.S.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că între părţi s-a încheiat la 14 iulie 2002 contractul de arendă nr. 212 prin care s-a transmis societăţii în calitate de arendaş drepturile şi obligaţiile cu privire la exploatarea terenului în suprafaţă de 720 ha, luciu de apă, suprafaţa ce a fost predată la 27 august 2002 conform procesului verbal semnat şi de contestatoare. Ca ulterior, suprafaţa a fost diminuată, iar redevenţa recalculată corespunzător.
Susţinerile contestatoarei referitoare la nevalabilitatea titlului executoriu urmare neemiterii facturilor de plată au fost apreciate ca neîntemeiate, de către Curte, cu motivarea că potrivit art. 6 alin. (5) din Legea nr. 16/1994 cu modificările ulterioare, contractele de arendă, încheiate în scris şi înregistrate la Consiliul Local constituie titlu executoriu pentru plata arendei la termenele şi în modalităţile stabilite prin contract.
Împotriva acestei sentinţe contestatoarea a declarat recurs, la data de 6 august 2007, în termen legal, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii şi pe fond admiterea contestaţiei la executare şi anularea formelor de executare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, contestatoarea susţine că a plătit redevenţa pentru anul 2002, deşi nu a putut folosi terenul, iar după ce suprafaţa primită în arendă a fost diminuată respectiv la 30 mai 2003, nu a mai fost de acord cu menţinerea contractului.
Totodată, recurenta susţine că luciul de apă nu a putut fi folosit în scopul pescuitului în lipsa stăvilarelor care nu i-au fost puse la dispoziţie, situaţie în care sumele ce fac obiectul executorii pornite de intimată nu sunt datorate.
La termenul din 25 ianuarie 2008, recurenta contestatoare a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă contestaţia la executare formulată şi nulitatea încheierii din 27 februarie 2007 pronunţată de curtea de apel cu ocazia soluţionării excepţiei de necompetenţă materială invocată în faţa acestei instanţe, având în vedere că în cuprinsul încheierii nu este menţionată calea de atac.
Înalta Curte, prin încheierea pronunţată la data de 31 ianuarie 2008, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel invocată, constatând incidenţa în cauză sub aspectul competenţei a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005 cu referire la art. 45 cap. IX din O.U.G. nr. 51/1998.
La termenul din 21 martie 2008, recurenta contestatoare a invocat în scris ca motiv de ordine publică excepţia de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti în raport de clauza compromisorie convenită de părţile semnatare ale contractului de arendă, în capitolul X, în sensul soluţionării litigiilor de către Curtea de Arbitraj Comercial de la lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Excepţia astfel invocată a fost pusă în dezbaterea părţilor la termenul din 23 mai 2008, cu ocazia acordării cuvântului pe cererea de recurs.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Excepţia de necompetenţă a instanţelor judecătoreşti invocate ca motiv de ordine publică, conform art. 306 C. proc. civ., nu subzistă.
Dispoziţiile legale incidente în această materie sunt prevăzute de art. 3433 şi 3434 C. proc. civ.
După art. 3433 C. proc. civ., încheierea convenţiei arbitrale, exclude, pentru litigiul care face obiectul ei competenţa instanţelor judecătoreşti.
Totodată, art. 3434 C. proc. civ., statuează că, în cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie arbitrală, pe care una din ele o invocă în instanţa judecătorească, aceasta verificându-şi competenţa reţine procesul dacă pârâtul şi-a formulat apărări în fond, fără nici o rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală.
Prin urmare, chestiunea excluderii competenţei instanţelor judecătoreşti în prezenţa unei convenţii arbitrale trebuie examinată în corelare cu dispoziţiile art. 3434 C. proc. civ. şi aceasta deoarece potrivit textului de lege, instanţa judecătorească rămâne totuşi competenţa să judece litigiu în cazurile enumerate expres şi limitativ de art. 3434 alin. (2) C. proc. civ.
În cauza de faţă, părţile au convenit prin clauza înserată la cap. X din contractul de arendă, ca soluţionarea litigiilor să se facă de tribunalul arbitrar, dar contestatoarea a sesizat instanţa judecătorească cu soluţionarea litigiului, iar intimata, la rândul său, şi-a formulat apărări în fond, fără nici o rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală.
Aşa fiind, instanţa judecătorească astfel sesizată, Curtea de apel, a fost pe deplin competentă să soluţioneze litigiul, deoarece părţile îşi păstrează dreptul de a se judeca în faţa instanţelor de drept comun chiar în prezenţa unei convenţii arbitrale.
Altfel spus, în cauză, atât contestatoarea cât şi pârâta, prin conduita lor procesuală şi-au manifestat expres voinţa de a fi judecată de instanţele statale.
Invocarea de către contestatoare, pentru prima dată, în recurs, a convenţiei arbitrale, nu mai este posibilă faţă de dispoziţiile legale susmenţionate părţile stabilind prin manifestarea lor de voinţă jurisdicţia care să le soluţioneze diferendul, respectiv jurisdicţia statală, renunţând astfel la convenţia arbitrală convenită.
2. Excepţia nulităţii încheierii de şedinţă din data de 27 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel în soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială a Curţii, pentru lipsa menţiunii cu privire la calea de atac, este nefondată.
Încheierea pronunţată de curtea de apel, la 27 februarie 2007, se înscrie în categoria încheierilor interlocutorii, al căror regim juridic este reglementat de art. 268 C. proc. civ., în sensul că instanţa este ţinută de dezlegarea dată asupra incidentului rezolvat care pregăteşte dezlegarea finală a pricinii.
Împotriva încheierilor interlocutorii se poate face apel sau recurs odată cu fondul cauzei.
Lipsa menţiunii cu privire la calea de atac, care este cea prevăzută de lege nu constituie un motiv de nulitate în absenţa unei vătămări a părţii care să nu poate fi înlăturată decât prin anularea sa.
Excepţia invocată, astfel cum este motivată are un caracter pur formal, de vreme ce dezlegarea dată prin încheierea din 27 februarie 2007 a fost atacată cu recurs prin motivul de ordine publică invocat.
3. Referitor la criticile cu privire la valabilitatea titlului executoriu şi pe cale de consecinţă a cuantumului creanţei ce a făcut obiectul executoriu pornite de intimata A.D.S. prin somaţia nr. 81650 din 21 septembrie 2006 Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt nefondate.
Contractul de arendă convenit de părţi la 14 iulie 2002 constituie titlu executoriu în ce priveşte plata arendei la termenele convenite şi în modalităţile stabilite de părţi, conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 16/1994, recurenta contestatoare nefăcând dovada plăţii sumelor datorate în baza obligaţiei asumate prin art. 4.2 din contract.
Potrivit actelor adiţionale nr. 1 şi 2 din data de 10 februarie 2003 şi respectiv 30 mai 2003, redevenţa a fost diminuată, la iniţiativa arendatorului, urmare micşorării suprafeţei de teren agricol dat în exploatare, şi totodată arendaşul a fost scutit de plata arendei pentru suprafeţele predate prin procesul verbal din 9 septembrie 2002, (pentru perioada anterioară acestui moment) astfel că, şi sub acest aspect criticile recurentei apar nefondate.
Pentru considerentele mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SRL DROBETA TURNU-SEVERIN împotriva sentinţei comerciale nr. 118 din 5 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1643/2008. Comercial. Rezoluţiune contract.... | ICCJ. Decizia nr. 1774/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
