ICCJ. Decizia nr. 1942/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1942/2008
Dosar nr. 460/42/2007
Şedinţa publică din 4 iunie 2008
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa nr. 2845, pronunţată la data de 20 noiembrie 2006, Secţia comercială şi de contencios administrativ comercială a Tribunalului Buzău a respins acţiunea formulată de reclamanta Primăria Comunei Smeeni, Judeţul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SC T.U.T.B. SA; a admis cererea reconvenţională şi a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 48.220,79 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 203996 din 25 februarie 2005 şi suma de 2.216,61 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Apelul formulat de reclamanta pârâtă Primăria comunei Smeeni a fost respins, ca nefondat, de Secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 188, pronunţată la data de 1 octombrie 2007.
Împotriva menţionatei decizii apelanta-reclamantă a formulat recurs, în nume propriu, prin reprezentantul său legal, fără a fi semnat de acesta.
Analizând regularitatea cererii de recurs, în raport cu prevederile art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., se constată că această cerere nu poartă semnătura reprezentantului legal al recurentei, nici sigiliul acesteia şi nu a fost formulată în condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1), (2) C. proc. civ., spre a justifica semnătura unui avocat, fără mandat de redactare şi semnare.
Cu toate că recurenta a fost legal citată cu menţiunea semnării recursului de către reprezentantul său legal, conform celor dispuse prin încheierea din data de 2 aprilie 2008, pentru a se înlătura orice incertitudine cu privire la manifestarea sa de voinţă în sensul de a sesiza instanţa cu menţionata cerere, aceasta nu a transmis un exemplar semnat al recursului până la termenul acordat şi nu s-a prezentat în instanţă, prin reprezentantul său legal, spre a complini această lipsă, de care, în considerarea art. 133 alin. (2) C. proc. civ., a fost încunoştiinţată.
Aşa fiind, apreciind refuzul recurentei de a semna recursul declarat în cauză, prin reprezentantul său legal, ca un abuz de drept procesual, şi văzând cerinţele art. 3021 lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica acestei cereri sancţiunea prevăzută imperativ de alin. (1) al precitatului text legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamanta Primăria Smeeni împotriva deciziei nr. 188 din 1 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca inform.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1938/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1943/2008. Comercial → |
---|